ICCJ. Decizia nr. 3811/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3811/2010
Dosar nr. 1477/46/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 12/ F-CONT din 20 ianuarie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost completată de reclamanta L.(I.)P.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., a dispus obligarea pârâtei de a-i plăti reclamantei sumele stabilite prin hotărâri, actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună a celui publicat în I.N.S., faţă de luna decembrie a anului anterior, în raport de termenele de scadenţă, cu deducerea sumei care s-a încasat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 178/2006, s-a stabilit că reclamanta are de încasat despăgubiri în sumă de 192.006, 71 lei, prin Hotărârea nr. 264/2007, i s-au stabilit despăgubiri în sumă de 429.057, 28 lei, iar prin Hotărârea nr. 278/2007, s-au stabilit despăgubiri în sumă de 207.631,34 lei, prin asimilarea şi a primei hotărâri.
Reclamanta a primit, la data de 09 noiembrie 2007, suma de 83.052,5 lei, conform precizărilor făcute de ambele părţi, adică 40 % din suma de 207.631, 34 lei, recunoscută prin a doua hotărâre (278 din 04 octombrie2007).
În afara faptului că, nu a primit prima tranşă din Hotărârea nr. 264/2007, au fost depăşite şi termenele de plată pentru cele două tranşe, astfel încât, este îndreptăţită, să primească atât sumele neîncasate, cât şi valoarea de actualizare a acestora, calculată în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună, a celui publicat de către I.N.S., faţă de luna decembrie a anului anterior, în raport de prevederile HG nr. l120/2006.
Instanţa a mai reţinut că această modalitate de calcul, asigură o reparaţie integrală, urmând să primească suma echivalentă celei pe care ar fi încasat-o la termenul de scadenţă, neputându-se acorda şi dobânda legală, deoarece nu este prevăzută în lege, nu a fost motivată şi justificată.
Cuantumul sumei, urmează să fie stabilit ulterior, pe cale de executare silită, întrucât suma nu a fost determinată pe bază de expertiză contabilă, iar dacă ar fi fost determinată, până la rămânerea irevocabilă a sentinţei, suma s-ar fi modificat, datorită inflaţiei.
Împotriva acestei hotărâri, atât reclamanta L.(I.)P.M. cât şi pârâta A.N.R.P. au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate excepţia invocată, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă astfel că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei - pârâte la plata unei sume de bani cuvenită intimatei - reclamante cu titlu de despăgubiri.
Ca atare, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol, prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 alin. (3) şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de L.(I.)P.M. şi de A.N.R.P., împotriva sentinţei civile nr. 12/ F-CONT din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3810/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3815/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
