ICCJ. Decizia nr. 3825/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3825/2010
Dosar nr. 1053/1/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 286 din 22 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.R.M. împotriva sentinţei civile nr. 2157 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că atât cererea de chemare în judecată cât şi hotărârea instanţei de fond se fundamentează pe dispoziţiile legale în materie, şi anume art. 34 din Legea nr. 85/2003, Legea minelor.
Potrivit acestui text de lege „Autoritatea competentă anulează licenţa/permisul titularului sancţionat contravenţional, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, când constată că:
a) titularul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate cu privire la autorizarea şi termenul privind începerea activităţilor miniere;
b) titularul continuă sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul autorităţii competente".
Faţă de această situaţie, Înalta Curte a respins, ca nefundat, motivul de recurs potrivit căruia prima instanţă a dispus anularea licenţei de concesionare fără a constata că s-ar fi încălcat vreo dispoziţie legală în materie.
Cu privire la motivul de recurs relativ la depăşirea limitelor atribuţiilor puterii judecătoreşti, Înalta Curte a reţinut că prima instanţă a pronunţat soluţia în exercitarea prerogativelor conferite de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Nici motivul de recurs referitor la neîndeplinirea în cauză a situaţiei premisă şi anume că titularul licenţei nu ar fi fost sancţionat şi notificat anterior anulării licenţei, nu a fost reţinut, instanţa de recurs apreciind că în mod corect prima instanţă a constatat că din probatoriul administrat rezultă că pârâta SC R. SRL nu a desfăşurat niciun fel de activitate în anul 2007, nefiind îndreptăţită la menţinerea licenţei de concesionare întrucât nu exploatează zăcământul pentru care a primit licenţă.
În sfârşit, în legătură cu motivul de recurs privind lipsa dreptului ori a interesului legitim al intimatei reclamante, instanţa de control judiciar a reţinut că intimata este o societate comercială al cărei obiect principal de activitate îl reprezintă extracţia cuarţului, având deci interesul de a se crea condiţiile pentru a dobândi dreptul de a exploata zăcământul respectiv.
Împotriva deciziei nr. 286 din 22 ianuarie 2010, intimata SC R. SRL a formulat contestaţie în anulare, formulată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciindu-se că procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită.
Arată contestatoarea că procedura cu ea a fost viciată în sensul că citarea nu s-a făcut şi faţă de administratorul societăţii, motiv pentru care au fost încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 87 C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat sunt citate prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau al sucursalei.
Pentru lipsa acestor menţiuni sancţiunea este prevăzută de art. 105 C. proc. civ., acte ca fiind declarate nule numai dacă s-a pricinuit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
În speţă, contestatoarea nu a suferit nici un fel de vătămare, întrucât prin Decizia nr. 286/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul formulat de A.N.R.M., a fost respins ca nefondat.
Din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că instanţa de recurs a citat pe contestatoare la sediul societăţii în mod corect, culpa aparţinând contestatoarei, care nu s-a prezentat la O.R.C. pentru a-şi înscrie noul sediu.
Nu se poate aprecia că instanţa de recurs a pronunţat o decizie cu încălcarea prevederilor art. 105 C. proc. civ., atâta vreme cât nu a fost încunoştinţată că ar exista un nou sediu, iar SC R. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale în ceea ce priveşte declararea sediului societăţii la R.C.
Dealtfel, instanţa de recurs a citat partea şi prin afişare la uşa instanţei şi prin publicitate, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 95 C. proc. civ.
Dealtfel, art. 95 alin. (2) C. proc. civ., precizează că citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei obligaţie pe care instanţa a îndeplinit-o, dispoziţia privitoare la publicarea citaţiei într-un ziar răspândit fiind la latitudinea judecătorului.
Prin urmare, fără posibilitate de tăgadă, citarea pârâtei respectiv a contestatoarei de faţă a fost legal îndeplinită, fără să fie încălcată procedura de citare, care ar fi condus la sancţiunea prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Avându-se în vedere aceste considerente cât şi faptul că partea care a formulat această cale extraordinară de atac nu a suferit nici un fel de vătămare pentru ca actele care ar fi fost făcute cu nerespectarea formelor legale să fie declarate nule, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de SC R. SRL Deva împotriva deciziei nr. 286 din 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC R. SRL Deva, împotriva deciziei nr. 286 din 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3822/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3828/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
