ICCJ. Decizia nr. 3820/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.3820/2010

Dosar nr. 617/42/2010

Şedinţa publică din 23 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 173 din 12 iulie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC L.G. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova şi în consecinţă a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3517 din 10 mai 2010 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală înregistrat sub nr. 3517 din 10 mai 2010, emise de D.G.F.P. Prahova – A.I.F., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de anulare a actului administrativ fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3517 din 10 mai 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 3517 din 10 mai 2010, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce are ca obiect anularea actului administrativ fiscal.

Reclamanta a făcut dovada cu contestaţia înregistrată sub nr. 4420 din 11 iunie 2010, că a atacat Decizia de impunere nr. 3517 din 10 mai 2010, la organul de soluţionare a contestaţiei formulate, solicitând anularea deciziei de impunere şi a constatărilor reţinute în raportul de inspecţie fiscală.

Reţinând că cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, instanţa de fond a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 3517 din 10 mai 2010, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 3517 din 10 mai 2010, întocmite de D.G.F.P. Prahova – A.I.F., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de anulare a actului administrativ fiscal.

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta D.G.F.P. Prahova a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.

S-a precizat în recurs că instanţa de fond nu a analizat temeinic condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind fără concludenţă că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Recursul este nefondat şi va fi respins.

Examinând motivele de recurs şi actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin sentinţa atacată, Curtea de apel a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3517/2010 cât şi a Raportului de inspecţie fiscală emise de D.G.F.P. Prahova, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond.

Corect prima instanţă a reţinut că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât din actele depuse rezultă că intimata - reclamantă a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 3517/2010, achitând totodată şi cauţiunea.

Din probatorii rezultă, de asemenea, şi cazul bine justificat, întrucât prin actele depuse de reclamantul - intimat, există îndoieli semnificative în privinţa actului contestat, în sensul că importante sume de bani pe care i-ar datora reclamanta s-ar pierde şi ar fi în pericol derularea unor contracte care vizează fonduri europene.

De asemenea şi paguba iminentă este justificată, avându-se în vedere că punerea în executare a deciziei de impunere ar conduce la blocarea conturilor intimatei, ceea ce cu certitudine ar avea o pagubă acestuia, avându-se în vedere obiectul ei de activitate.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că au fost îndeplinite dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.G.F.P. Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3820/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs