ICCJ. Decizia nr. 3848/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3848/2010
Dosar nr. 1891/33/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S., suspendarea efectelor ordinului nr. 1889 emis la 15 decembrie 2009.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1017/2009 emis de Ministerul Sănătăţii a fost numit în funcţia de manager interimar al Spitalului judeţean de Urgenţă Dr. C.O. Baia Mare până la ocuparea postului prin concurs, iar prin ordinul contestat, nr. 1889 din 15 octombrie 2009 a fost eliberat din funcţia deţinută, măsură nemotivată în drept.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, iar pe fond considerând că este neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 29 din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1889 emis de pârât la data de 15 octombrie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Existenţa cazului bine justificat a fost constatată în raport de contestaţia formulată de reclamant prin care s-au invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziţii legale, precum şi de actele depuse la dosar, rezultând astfel că există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a reţinut că, prin punerea în executare a actului administrativ dedus judecăţii, s-ar crea prejudicii determinate de pierderea drepturilor salariale de către reclamant, cu consecinţe grave asupra acestuia.
În aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut în vedere şi prevederile cuprinse în Recomandarea CM R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată şi integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv.
2. Recursul declarat de M.S.
împotriva acestei, sentinţe, a declarat recurs M.S. care critică hotărârea prin prisma interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că suspendarea a fost acordată nejustificat, în lipsa oricăror elemente care să demonstreze îndeplinirea condiţiilor prevăzute de norma indicată.
Detaliind în privinţa cazului bine justificat, recurenta afirmă că „prezumţia de nelegalitate nu poate opera în condiţiile în care actul administrativ este rezultatul prerogativei legale a emitentului", respectiv m.S. numeşte conducerea interimară a spitalelor publice şi tot el are prerogativa legală de destituire din această funcţie.
Managerul interimar are un mandat special dat de ministrul sănătăţii, mandat ce poate fi revocat de acesta, iar numirea unui nou mandatar echivalează cu revocarea mandatului actual.
În ceea ce priveşte paguba iminentă recurentul, apreciază că nici această cerinţă pentru admisibilitatea cererii nu este îndeplinită iar simpla diminuare a drepturilor salariale nu este în măsură să justifice măsura suspendării actului administrativ.
Arată că hotărârea instanţei de fond nu este motivată în fapt şi în drept, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
II. Considerentele Curţii asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Cererea de suspendare a executării formulată de intimatul - reclamant B.I. vizează ordinul nr. 1889 din 15 octombrie 2009 emis de recurentul - pârât M.S., prin care începând cu data de 16 octombrie 2009 este eliberat din funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. C.O. Baia Mare.
Cererea de suspendare a executării actului administrativ individual s-a formulat în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care:
„în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente:
Prima instanţă examinând aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a motivat existenţa unei astfel de îndoieli asupra prezumţiei de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative şi totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Aşa fiind, în speţă, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmaţii ale reclamantei - intimate, preluate în hotărârea recurată dar şi din argumentele juridice, prezentate aparent valabile de natură a crea însă o îndoială în ceea ce priveşte actul contestat, emis de recurentul - pârât M.S. şi a cărui legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
În această privinţă este de observat că Ordinul nr. 1889/2009 nu este motivat nici în fapt, nici în drept. Chiar dacă prin actul administrativ contestat s-a dispus eliberarea din funcţia de manager interimar al spitalului, aceasta nu putea constitui un caz de nemotivare a măsurii dispuse. În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor, până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Este adevărat că managerul interimar are un mandat special dat de ministrul sănătăţii, mandat ce poate fi revocat de acesta în condiţiile Legii nr. 95/2006, însă actul de eliberare din funcţie, respectiv de revocare a mandatului, trebuie motivat pentru a se putea verifica dacă a fost emis cu respectarea legii şi a dreptului de apreciere a m.s.
Astfel că şi sub acest aspect criticile din recurs privind motivarea hotărârii recurate conform art. 261 C. proc. civ. şi îndeplinirea cazului bine justificat, sunt nefondate.
Art. 2 alin. (1) lit. ş) defineşte „paguba iminentă ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În privinţa acestei condiţii se constată că măsura dispusă prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, este de natură să conducă atât la diminuarea drepturilor salariale ale recurentului, dar şi la perturbarea previzibilă a funcţionării acestei unităţi spitaliceşti ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituţiei.
Aceste argumente vin în susţinerea soluţiei recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condiţiilor de validitate ale actului administrativ cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinţei nr. 28 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3841/2010. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 3852/2010. Contencios → |
|---|
