ICCJ. Decizia nr. 383/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 383/2010
Dosar nr. 125/59/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 181 din 28 mai 2009 a respins excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia necompetenţei instanţei, invocate de pârâta A.N.P. şi, admiţând excepţia lipsei procedurii administrative prealabile invocată de aceeaşi pârâtă, a respins acţiunea formulată e reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, având ca obiect anularea actelor emise de pârâtă şi necomunicate, prin care s-a dispus mutarea în penitenciare din alte localităţi a deţinuţilor care îşi exercită detenţia în regim semideschis.
În acest sens, instanţa a reţinut că reclamantul, prin cererea formulată, a solicitat anularea deciziei nr. 323 din 12 februarie 2009 a directorului A.N.P., respectiv a unui act cu caracter normativ emis în regim de putere publică şi nu a unei măsuri care îl priveşte personal referitoare la legalitatea unor măsuri dispuse de penitenciarul în care îşi desfăşoară activitatea sau privitoare la regimul de executare a pedepsei, astfel încât competenţa aparţine, în speţă, instanţei de contencios administrativ şi nu judecătorului delegat, cum greşit a susţinut pârâta în excepţia invocată.
De asemenea, instanţa a apreciat că impunerea taxei judiciare de timbru pentru reclamant, dată fiind absenţa resurselor financiare necesare achitării acesteia, constituie un impediment în exercitarea dreptului privind accesul la justiţie, drept garantat de art. 21 din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel încât se impune respingerea excepţiei netimbrării acţiunii.
În sfârşit instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea în speţă a procedurii administrative prealabile impusă în mod imperativ de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada unui demers către autoritatea pârâtă, de anulare a actului contestat, anterior chemării acesteia în judecată şi nici a faptului că a fost împiedicat de autorităţile locului de deţinere să expedieze corespondenţă în acest sens, astfel încât lipsa procedurii prealabile să fie imputabilă pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, invocând în esenţă, lipsa posibilităţilor materiale şi a celor ţinând de regimul penitenciarului, de a exercita calea contestaţiei administrative.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei care i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public".
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din legea menţionată statuează că „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există".
Cum în speţă reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 323 din 12 februarie 2009, act administrativ emis de directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în mod corect instanţa de fond a reţinut că fiind vorba de un litigiu a cărei competenţă de soluţionare aparţine instanţei de contencios administrativ, este necesară, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/ 2004, îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din acest act normativ, ca o condiţie specială de exercitare a dreptului la acţiune, iar lipsa acesteia atrage inadmisibilitatea cererii, sens în care s-a pronunţat, în mod constant Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cum în speţă, nu a fost făcută dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, în mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului.
Aşa fiind, constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 181 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 382/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 384/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
