ICCJ. Decizia nr. 3844/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3844/2010
Dosar nr.8009/2/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 18 august 2009, reclamanţii B.V. şi B.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului, prin Secţia Consulară - Ambasada României la Chişinău, să stabilească o dată pentru primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen rezonabil de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în luna ianuarie 2006 s-au adresat Secţiei Consulare - Ambasada României la Chişinău în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei, conform art. 12 din Legea nr. 21/1991 şi întrucât accesul în sediul ambasadei pentru depunerea unei astfel de cereri era condiţionat de prezentarea invitaţiei din partea ambasadei, a fost îndrumat verbal să solicite prin scrisoare recomandată o programare pentru depunerea cererii.
Reclamanţii au mai arătat că deşi Secţia Consulară avea obligaţia de a răspunde într-un termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoştinţă de solicitare, acest lucru nu s-a întâmplat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 21/1991, art. 2 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, arătând că la data introducerii cererii în instanţă se împlinise termenul de 6 luni în care reclamanţii trebuiau să formuleze acţiunea.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, arătând că s-a impus organizarea unei programări, având în vedere capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetăţeniei, solicitanţii fiind invitaţi în ordinea cronologică a formulării cererilor de intenţie.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 161 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis cererea formulată de formulată de reclamanţii B.V. şi B.R. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să stabilească o dată pentru primirea cererilor de redobândire a cetăţenie române formulate de reclamanţi într-un termen scurt, rezonabil, precum şi la plata sume de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a avut în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 şi conţinutul cererii formulate de reclamanţi în luna ianuarie 2006, adresată pârâtului.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au solicitat, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetăţeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chişinău, autoritatea publică competentă având obligaţia de a înregistra cererea, în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
A considerat că nu poate fi primită apărarea pârâtei, potrivit căreia este în imposibilitate de a respecta dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău, de a procesa dosarele cuprinzând acest tip de cereri şi actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiţiei, întrucât aceste susţineri nu au fost probate, iar dispoziţiile imperative ale Legii nr. 554/2004, impun soluţionarea cererilor într-un termen de 30 de zile de la formulare.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că în condiţiile în care legea specială în materie, respectiv Legea nr. 21/1991, nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă cu atribuţii în domeniu are obligaţia de a soluţiona cererile formulate de persoanele care doresc redobândirea cetăţeniei române, se impune respectarea dispoziţiilor cuprinse în norma generală şi a dreptului oricărui cetăţean la soluţionarea cererii, într-un termen rezonabil.
Recursul formulat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, încadrând motivele de nelegalitate în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În ceea priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că în mod nelegal prima instanţă a dispus închiderea dezbaterilor pe fond, întrucât a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii, iar reclamanţii, luând act de această apărare, au depus înscrisuri ce nu au fost comunicate părţii pârâte, astfel că prima instanţă a reţinut cauza pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei extinctive, fără ca pârâtul să aibă posibilitatea să analizeze actele depuse în combaterea excepţiei. Mai mult, instanţa de fond nu a pus în discuţie şi excepţia inadmisibilităţii, apreciind că neobservarea acestei excepţii este o eroare de procedură.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat că răspunsul transmis reclamaţilor nu încorporează un refuz de soluţionare a cererilor, ci cuprinde condiţiile în care urma să le fie procesat dosarul, apreciind astfel că şi din această perspectivă hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii.
Totodată, a invocat jurisprudenţa europeană, potrivit căreia un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi faptul că numărul mare al cererilor de redobândire a cetăţeniei depuse la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău generează în continuare o dificultate în rezolvarea acestor cereri.
De asemenea, a mai afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanţi, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Referitor la criticile invocate de recurentul-pârât sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constată că nu există nereguli procedurale în ceea ce priveşte citarea pârâtului, actele depuse de reclamanţi nu constituie acte noi, în speţă, fiind vorba despre corespondenţa purtată cu autoritatea pârâtă în anul 2006, reprezentată de scrisoarea de intenţie formulată de reclamanţi, or, pârâtul a făcut consideraţii în privinţa excepţiei inadmisibilităţii doar în cazul nerespectării prevederilor art. 12 din Legea nr. 554/2004, iar în cazul în care se prezintă acte justificative în acest sens, a solicitat să se constate că acţiunea este prescrisă.
Cum în cauză reclamanţii au depus dovezi în sensul celor invocate de către recurentul-pârât, constată că aceste critici sunt neîntemeiate.
Din actele depuse la dosarul de fond rezultă că în luna ianuarie 2006 intimaţii-reclamanţi s-au adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a le fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, însă nu a primit răspuns.
Pornind de la această situaţie de fapt, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii, atât în ceea priveşte prescripţia dreptului la acţiune, cât şi cu privire la dezlegarea fondului cauzei.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Or, atâta vreme cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că, în raport de conţinutul cererii adresate autorităţii pârâte în 2006, reclamanţii ar fi depăşit termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune în contencios administrativ, prevăzut în art. 11 alin. (1) lit. c) corelat cu art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape 4 ani de la data formulării cererii de către reclamant este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Concluzionând, instanţa de fond a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluţionarea în termenul legal a cererii reclamanţilor privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ. şi va obliga recurentul-pârât la 100 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 161 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, -secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 100 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3843/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3845/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
