ICCJ. Decizia nr. 3850/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3850/2010
Dosar nr.1310/39/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea Ordinului nr. 1020 emis la 13 octombrie 2009, repunerea în situaţia anterioară emiterii ordinului şi să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale neîncasate în perioada 13 octombrie 2009 până la repunerea efectivă în funcţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost numită în funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava prin Ordinul nr. 1253/2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în urma susţinerii concursului de evaluare, iar prin Ordinul nr. 1020/2009 emis de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, instituţie care nu avea competenţa de a emite un asemenea ordin, a fost demisă.
Mai arată reclamanta că, în plus, ordinul a fost emis fără nicio motivare în fapt, neexistând, practic, vreo cauză concretă care să justifice încetarea contractului de management, sens în care nu se face vorbire de niciuna din situaţiile expres prevăzute în art. 9 din acest contract în ceea ce priveşte încetarea contractului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, autoritatea pârâtă a arătat că având în vedere că Ordonanţa nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal pentru încheierea contractului de management între reclamantă şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a fost abrogată, temeiul legal actual pentru încheierea şi derularea contractelor de management pentru posturile de directori coordonatori ai caselor judeţene de pensii îl constituie Ordonanţa nr. 105/2009.
În măsura în care reclamanta dorea să ocupe în continuare postul de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava, aceasta avea posibilitatea participării la concursul organizat de instituţia sus-menţionată cu respectarea dispoziţiilor prevăzute în acest sens de OUG nr. 105/2009, în vederea evaluării cunoştinţelor, pentru ocuparea acestui post.
A mai arătat recurenta că, potrivit art. 9 alin. (9) din HG nr. 227/2009 pentru modificarea şi completarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale aprobat prin HG nr. 13/2004, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale deleagă, conform legislaţiei în domeniul finanţelor publice, preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 7 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A.M.E. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, a anulat Ordinul nr. 1020/2009, a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava şi a obligat pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile neîncasate în perioada cuprinsă între data de 14 octombrie 2009 şi data reintegrării efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4 RON.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 1020/2009, pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a dispus, în baza O.U.G nr. 105/2009, încetarea contractului de management al reclamantei, având funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava, începând cu data de 14 octombrie 2009.
Potrivit art. VIII din OUG nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III şi art. IV alin. (3) îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare îşi produce efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
Or, în speţă nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management şi nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere, acesta a fost încheiat în temeiul Ordinului nr. 1253/2009 pentru o perioadă de 4 ani, perioadă care nu a expirat.
Ulterior emiterii ordinului atacat, Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. III, IV, V, VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G nr. 105/2009 sunt neconstituţionale, astfel că ordinul atacat este lipsit de temei legal.
De altfel, ordinul atacat este nelegal şi pentru lipsa competenţei materiale a emitentului. Astfel, ordinul prin care reclamanta a fost numită în funcţie (1253/2009) a fost emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, iar ordinul atacat a fost emis de către preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu încălcarea competenţelor prevăzute de lege - art. 3, 11, 12 din H.G nr. 11/2009 în sarcina Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Prima instanţă a reţinut că prevederile art. 9 din H.G nr. 13/2004 invocate de pârâtă, nu sunt incidente în cauză întrucât reglementează doar delegarea privind exercitarea atribuţiilor de ordonator principal de credite în domeniul finanţelor publice, nu şi delegarea altor atribuţii.
În conformitate dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, Curtea de Apel a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava, ca o consecinţă a anulării actului contestat.
De asemenea, în baza aceloraşi dispoziţii legale, pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantei, unei despăgubiri egale cu salariile neîncasate în perioada cuprinsă între data de 14 octombrie 2009 şi data reintegrării efective.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţei, considerând-o nelegală şi netemeinică, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a declarat recurs, în baza prevederilor art. 301 - 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că Ordinul nr. 1020/2009 este legal, fiind emis în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 105/2009, că OUG nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal al încheierii contractului de management al reclamantei, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile OUG nr. 105/2009.
A mai arătat recurenta-pârâtă că, desfiinţarea postului şi ca atare contractul de management al intimatei-reclamante au încetat de drept în temeiul art. 9 alin. (1) lit. i) din acest contract, astfel că aprecierile în sens contrar ale instanţei de fond sunt greşite.
De asemenea, apreciază că în mod eronat instanţa de fond a reţinut necompetenţa materială a emitentului actului atacat, întrucât potrivit art. 9 alin. (9) din HG nr. 227/2009 pentru modificarea şi completarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale aprobat prin HG nr. 13/2007 Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale delegă, conform legislaţiei în domeniul finanţelor publice, preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, care prin Ordinul nr. 1636/2009 a constituit comisiile pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 105/2009.
În fine, a învederat recurenta că, în ceea ce priveşte obligarea la plata unei despăgubiri egale cu salariile neîncasate, de asemenea, în mod eronat s-a stabilit această obligaţie de instanţa de fond, pentru că lipsirea reclamantei de plata drepturilor salariale este o consecinţă legală a eliberării acesteia din funcţia publică de conducere şi nu o pagubă iminentă în sensul Legii nr. 554/2004, precizând că în prezent reclamanta ocupă funcţia deţinută anterior emiterii ordinului atacat, conform Ordinului nr. 1455/2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ Ordinul nr. 1020/2009, prin care pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a dispus încetarea contractului de management începând cu data de 14 octombrie 2009, cu consecinţa revocării reclamantei din funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava, în temeiul OUG nr. 105/2009, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 53/2003, HG nr. 13/2004 şi Ordinul nr. 1636/2009.
Instanţa de fond a reţinut corect că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, prin care Curtea Constituţională a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. V III şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice.
Acceptarea tezei susţinute de recurenta-pârâtă, în sensul că ordinul îşi păstrează validitatea pentru că ordonanţele de urgenţă erau în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Deosebit de acest considerent ţinând de evoluţia legislativă, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că un contract de management nu poate să înceteze fără o motivare care să justifice măsura aplicată, pentru că, potrivit clauzei stipulate, contractul de management a fost încheiat „pe o perioadă de până la 4 (patru) ani”.
Cu privire la reintegrarea în funcţie
Sentinţa atacată este criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcţia deţinută anterior ordinului anulat şi întinderii despăgubirilor băneşti acordate, prin prisma unor considerente ţinând, de asemenea, de neconstituţionalitatea legii, în sensul raţionamentului expus anterior cu privire la încetarea funcţiei.
Din actele dosarului, rezultă că Ordinul nr. 1253/2009, de numire a reclamantei în funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava şi contractul de management asimilat contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată au fost încheiate în temeiul art. III din OUG nr. 37/2009. Aşa fiind, ca efect al declarării neconstituţionalităţii şi eliminării din ordinea juridică a înseşi prevederilor legale în baza cărora a fost înfiinţat postul de director coordonator şi a fost numită în funcţie, măsura de reintegrare a intimatei-reclamante este, la rândul său, lipsită de temei legal. Această concluzie este susţinută şi de considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin OUG nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, sancţiune pe care Curtea Constituţională o consideră „diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.
Cu privire la drepturile băneşti acordate reclamantei
Este de necontestat că punerea în aplicare a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, prin numirea şi revocarea din postul de director coordonator în interval de numai 5 luni, din motive ce exclud culpa intimatului-reclamant, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Având însă în vedere circumstanţele faptice şi normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcţie şi plăţii drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii emitente la plata de despăgubiri până la data pronunţării deciziei reprezintă o modalitate adecvată şi echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantului
2. Soluţia pronunţată în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa, în sensul că va respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 1020/2009 şi va obliga pârâta să-i plătească reclamantei A.M.E. o despăgubire egală cu salariile neîncasate în perioada cuprinsă între 14 octombrie 2009 şi data pronunţării prezentei decizii, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva Sentinţei nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 1020/2009.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantei A.M.E. o despăgubire egală cu salariile neîncasate în perioada cuprinsă între 14 octombrie 2009 şi data pronunţării prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3849/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3851/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
