ICCJ. Decizia nr. 3846/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3846/2010
Dosar nr.11227/2/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.P. SRL Măgurele a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Ilfov, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2009, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală în sumă de 787.471 RON.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin raportul de inspecţie fiscală din 15 ianuarie 2009, înregistrat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov sub nr. 535/15 ianuarie 2009, s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor de plată a accizelor aferente producerii alcoolului etilic şi în consecinţă s-a emis actul administrativ fiscal atacat, respectiv Decizia de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2009, pe care o consideră nelegală.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 4351 din 8 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, reclamanta nu a administrat probe în dovedirea nelegalităţii actelor administrative atacate, rezumându-se în a arăta doar că are îndoieli asupra modalităţii de calcul a sumei în litigiu, care nu este certă şi exigibilă, iar în privinţa pagubei iminente care s-ar produce prin executarea actelor contestate a arătat că i-ar afecta puternic activitatea, fără a preciza însă în ce mod şi fără a produce dovezi în acest sens.
3. Recursul reclamantei
Reclamanta S.C. M.P. SRL Măgurele a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru suspendarea executării actului administrativ.
Cazul bine justificat constă, în opinia recurentei-reclamante, pe de o parte, în îndoiala serioasă pe care o generează asupra legalităţii deciziei de impunere, modul defectuos în care au fost derulate operaţiunile legate de denaturarea alcoolului şi prelevarea probelor în vederea emiterii certificatului de analiză care a stat la baza deciziei de impunere. Pe de altă parte, aparenţa de nelegalitate este întărită de faptul că până la data emiterii deciziei de impunere, societatea nu a figurat cu restanţe la bugetul de stat şi nu a fost îngrădită în vreun mod de organele fiscale în activitatea de comercializare a alcoolului sanitar.
Paguba iminentă, decurge din cuantumul excesiv al creanţei fiscale, în raport cu cifra de afaceri din ultimul an, executarea deciziei de impunere fiind de natură să ducă la un blocaj economic şi social, prin imposibilitatea executării obligaţiilor contractuale către furnizori şi reducerea semnificativă a locurilor de muncă.
În dovedirea susţinerilor sale, recurenta-reclamantă a depus la dosar un set de înscrisuri, probă admisibilă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ.
4. Apărările intimatei-pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov
Prin întâmpinarea depusă la dosar, autoritatea fiscală emitentă a deciziei de impunere a răspuns în detaliu criticilor formulate de recurenta-reclamantă cu privire la neregularitatea operaţiunilor de denaturare a alcoolului şi analizelor de laborator, pe care partea le-a circumscris cazului bine justificat, şi a concluzionat că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivului invocat de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de probele administrate în calea de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naştere unor obligaţii, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este verificată în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.
În speţă, judecătorul fondului a reţinut în mod judicios neîndeplinirea cerinţelor legale, în condiţiile în care partea se mărginise la a arăta că obligaţia fiscală nu este certă şi exigibilă şi că există dubii cu privire la modul de calcul, fără a administra nicio probă care să configureze aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal.
Prin înscrisurile noi administrate în recurs, recurenta-reclamantă tinde să suplinească această lipsă a dovezilor, dar verificarea aspectelor detaliate în motivele de recurs, legate de regularitatea operaţiunilor tehnico-economice şi administrative prealabile emiterii deciziei de impunere şi de implicaţiile fiscale ale activităţilor desfăşurate, ar presupune o analiză aprofundată a fondului raportului juridic litigios, demers nepermis în cadrul procedurii suspendării de executare.
Înalta Curte reţine, totodată, că cercetarea sumară a dovezilor administrate, în limitele specifice acestei proceduri, în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, nu este aptă să conducă la o concluzie contrară celei la care a ajuns prima instanţă.
Un argument suplimentar în sensul inexistenţei unei aparenţe de nelegalitate a deciziei de impunere este oferit de Sentinţa nr. 2938 din 16 iunie 2010, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, în primă instanţă, acţiunea în anularea Deciziei de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2008 şi a Deciziei nr. 13 din 27 martie 2009, privind soluţionarea contestaţiei administrative.
Având în vedere cele reţinute cu privire la cazul bine justificat şi împrejurarea că, aşa cum s-a menţionat şi anterior, art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii pentru suspendarea actului administrativ, Înalta Curte constată că examinarea criticii legate de condiţia pagubei iminente a devenit de prisos.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Ţinând seama de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M.P. SRL Măgurele împotriva Sentinţei nr. 4351 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3845/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3849/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
