ICCJ. Decizia nr. 3860/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3860/2010
Dosar nr. 776/36/2010
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., suspendarea provizorie a executării Ordinelor nr. 264/2010 şi nr. 284/2010, emise de pârât, până la soluţionarea cauzei pe fond.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1407/2009 a fost numit în funcţia de director coordonator al D.A.D.R. Constanţa începând cu data de 28 mai 2009, dată la care s-a încheiat şi contractul de management nr. 72. Ulterior, la data de 09 octombrie 2009, s-a emis Ordinul nr. 2275 de destituire din funcţia deţinută, fără să conţină o motivare în fapt a măsurilor dispuse.
Mai arată că ordinul de destituire a fost atacat, obţinând anularea acestuia în instanţă, însă pârâtul a emis un nou ordin de încetare de drept a ordinului de numire şi a contractului de management, în speţă, Ordinul nr. 264/2010. Învederează că şi acest nou ordin a fost emis cu încălcarea prevederilor legale, iar cu referire la încetarea contractului de management, de asemenea, nu au fost respectate dispoziţiile legale în ceea ce priveşte cercetarea prealabilă şi dreptul la preaviz.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 284/2010 privind coordonarea activităţii D.A.D.R. Constanţa de către B.P., consideră că este nelegal pentru că exista posibilitatea legală de ocupare a funcţiei publice de director conform art. 65 din Legea nr. 188/1999.
În esenţă, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative atacate.
2. Soluţia primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 23/ CA din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării Ordinelor nr. 264/2010 şi nr. 284/2010, emise de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale.
Reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a plătit cauţiunea în cuantum de 500 lei şi a făcut îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
În aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că măsura suspendării executării actelor administrative atacate se justifică prin existenţa unui caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor atacate şi pentru prevenirea unei pagube iminente care ar fi determinată de pierderea drepturilor salariale de către reclamant, cu consecinţe grave asupra acestuia, atât din punct de vedere material, cât şi moral.
4. Recursul declarat de M.A.D.R.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs în termenul legal pârâtul M.A.D.R. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea curţii de apel sub mai multe aspecte, vizând încălcarea unor norme de procedură dar şi pe fond, după cum se va arăta în continuare.
4.1. Cauza s-a judecat cu lipsă de procedură.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că a fost citat numai pentru primul termen de judecată, de la data de 9 iunie 2010, dar citaţia a fost trimisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 89 C. proc. civ. Pentru termenul din 11 iunie 2010, când s-a judecat pricina, nu a mai fost citat aşa încât i s-a încălcat dreptul la apărare, cu consecinţa incidenţei dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
4.2. Hotărârea atacată este motivată generic.
Recurentul afirmă că prima instanţă a inserat în considerente argumente pur teoretice, generale şi abstracte, ignorându-şi obligaţia care îi incumbă potrivit art. 261 C. proc. civ.
4.3. S-au ignorat efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 414 din 14 aprilie 2010.
La acest punct recurentul îşi prezintă motivele formulate pe fondul cauzei, insistând asupra faptului că cele două ordine în discuţie s-au emis ca efect al deciziei menţionate, prin care Curtea Constituţională a statuat că atât OUG nr. 37/2009 cât şi OUG nr. 105/2009 contravin dispoziţiilor constituţionale. Aşa fiind, ministerul era obligat să emită actele administrative necesare pentru restabilirea ordinii de drept, motiv pentru care raportul juridic cu reclamantul a încetat prin efectul legii, independent de voinţa vreuneia dintre părţi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele prezentate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs.
Intimatul – reclamant P.B. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării a două acte administrative individuale: Ordinul nr. 264/2010 şi Ordinul nr. 284/2010, ambele emise de M.A.D.R., până la pronunţarea instanţei de fond.
Temeiul legal al cererii l-au constituit dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care are următorul cuprins:
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Motivele de recurs, astfel cum au fost structurate de autorul lor reflectă aplicarea corespunzătoare în procedura recursului a dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât vor fi analizate în ordinea prezentată la pct. I. 4 din decizie.
1.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5.
Susţinerea recurentului în sensul că nu a fost citat pentru termenul când s-a judecat pricina, 11 iunie 2010, nu are suport.
La fila dosarului de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu M.A.D.R. care atestă primirea citaţiei la data de 10 iunie 2010 de către L.F., consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice a ministerului recurent.
Cât priveşte împrejurarea că termenul de judecată nu a permis ca ministerul să aibă la dispoziţie pentru pregătirea apărării cel puţin 5 zile, după cum dispune art. 1141 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în materia contenciosului administrativ prevederile Codului de procedură civilă se aplică potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte". Or, văzând că potrivit alin. (2) al art. 14 din Legea nr. 554/2004 cererea de suspendare se soluţionează „de urgenţă şi cu precădere", curtea de apel a stabilit în mod legal un termen de judecată mai scurt decât cel de 5 zile, reglementat de codul de procedură civilă.
În plus, recurentul fusese legal citat şi pentru primul termen de judecată fixat la data de 9 iunie 2010, pricina amânându-se tocmai pentru a i se da posibilitatea să-şi formuleze apărările.
Ca urmare, acest motiv de recurs nu este fondat.
1.2. Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte observă că, într-adevăr, acestea sunt concepute generic, fără a releva în concret care sunt „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" după cum dispune imperativ art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cel puţin în privinţa condiţiei cazului bine justificat, în afara definiţiei legale conţinute în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu se indică niciun element de aparentă nelegalitate a celor două acte administrative a căror suspendare s-a solicitat, în condiţiile în care ele se bucură de prezumţia de legalitate.
Aşa fiind, acest motiv de recurs este fondat.
1.3. Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9; analiza sentinţei din perspectiva art. 3041 C. proc. civ.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că în materia examinată, pentru acordarea suspendării este necesară îndeplinirea condiţiilor arătate în cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precitat, între care obligativitatea consemnării unei cauţiuni nu este prevăzută. Pentru obţinerea suspendării reclamantul trebuie să probeze îndeplinirea cumulativă a „cazului bine justificat" şi a „pagubei iminente".
În cauza de faţă nu există elemente care să contureze îndeplinirea primei condiţii, a cazului bine justificat.
Prin Ordinul nr. 264/2010 emis de recurent s-a constatat încetarea de drept a ordinului de numire şi a contractului de management ale intimatului P.B., director coordonator în cadrul D.A.D.R. Constanţa iar prin Ordinul nr. 284 din aceeaşi dată, acelaşi emitent a dispus ca B.P. să coordoneze activitatea direcţiei până la ocuparea funcţiei publice conform Legii nr. 188/1999 şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 414/2010.
În preambulul actelor administrative examinate sunt invocate, cu titlu de motivare, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, nr. 1629/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009, nr. 414/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 şi ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999.
În esenţă, este just punctul de vedere exprimat de recurent în sensul că, urmare deciziilor instanţei de control constituţional funcţia de „director coordonator" nu mai există aşa încât, cel puţin la o cercetare prima facie a ordinelor vizate de cererea de suspendare, apare ca fiind legală dispoziţia de constatare a încetării de drept a ordinului de numire în funcţia publică respectivă nr. 1407 din 28 mai 2009 şi contractul de management ale intimatului emise în baza OUG nr. 37/2009.
În plus, Curtea de apel nu a observat că Ordinul nr. 284/2010 emis de recurent priveşte o terţă persoană care nu a fost parte în procesdeşi potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004 s-ar fi impus introducerea sa în cauză.
Ca urmare şi cel de-al treilea motiv de recurs este fondat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Pentru considerentele expuse la pct. II 1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de faţă cu consecinţa modificării sentinţei în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinţei nr. 23/ CA a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea reclamantului P.B. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3852/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3870/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
