ICCJ. Decizia nr. 3852/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3852/2010
Dosar nr. 1690/44/2010
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe.
Prin încheierea din data de 30 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Brăila, secţia civilă, a fost învestită, în primă instanţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1878, invocată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâţii C.L. – D.A.P.T. Brăila şi M.A.D.R.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a arătat că pârâta din cererea de chemare în judecată SC C. SA nu avea în posesie, la data atestării dreptului de proprietate, suprafaţa de teren de 1298 m.p. şi că la data dobândirii acestuia exista o hotărâre prin care era obligată să-l restituie proprietarului.
Pârâtul C.L.M. Brăila a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, având în vedere că actul administrativ atacat a fost emis înainte de adoptarea Legii nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepţiei întrucât actul administrativ a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.
2. Hotărârea Curţii de Ape.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 28 din 26 ianuarie 2010, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1878, invocată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi C.L. - SC A.P.T. SA Brăila şi M.A.D.R.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Actul atacat are caracterul unui act administrativ individual, se adresează altui subiect de drept şi a fost transcris în Cartea funciară la poziţia nr. 12760 din 30 octombrie 2001, iar de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, devenind opozabil erga omnes.
S-a considerat că nelegalitate a fost formulată cu depăşirea termenelor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ individual atacat, în speţă certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv în anul 1997.
Curtea de apel a avut în vedere şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în mod constant, că în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 se înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (l) din această lege, cu modificările ulterioare precum şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.M., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea examinării fondului excepţiei de nelegalitate.
Recurentul a susţinut că prima instanţă a interpretat greşit sintagma „indiferent de data emiterii actului administrativ" deşi explicitarea cuprinsă în art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 este clară, în contextul în care se arată că legalitatea actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 va fi verificată prin raportare la contextul normativ respectiv.
4. Apărările formulate de intimaţi.
Prin întâmpinările formulate, atât intimatul M.A.D.R., cât şi intimata SC A.P.T. Brăile SA, succesoarea în drepturile şi obligaţiile D.A.P.T. Brăila, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimaţii au arătat că în mod legal a fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât acest text, care instituie posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate fără limită în timp, încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, precum şi jurisprudenţa convenţională şi comunitară.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticii formulate de recurent, a apărării cuprinse în întâmpinări, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată este legală.
1. Argumente de drept relevante.
Excepţia de nelegalitate invocată de recurentul - reclamant S.M. vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1878 emis de M.A.A. la data de 29 iulie 1997.
Necontestat, acesta este un act administrativ individual emis în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, având ca finalitate atestarea dreptului de proprietate al SC B. SA – Sucursala Comsuin II asupra unei suprafeţe de teren de 240.784 m2, identificată în anexă. Excepţia de nelegalitate priveşte o parte din suprafaţa de teren, respectiv suprafaţa de 1.298 m2, cu privire la care recurentul - reclamant invocă un drept de proprietate.
Înalta Curte reţine că prima instanţă a înlăturat în mod legal prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, o soluţie contrară încălcând principii fundamentale ale dreptului, între care un loc importat îl ocupă principiul securităţii juridice.
Este adevărat că prin Decizia nr. 874 din 10 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 şi a art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, făcând trimitere la mai multe decizii anterioare, cu nr. 404, 425 şi nr. 354/2008, prin care a reţinut că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care, deşi nu este consacrat expres în Constituţia României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală şi din preambulul C.A.D.O.L.F., cu principiul neretroactivităţii legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.
Fără a ignora sau nega consistenţa argumentelor reţinute în contenciosul constituţional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de C.A.D.O.L.F., aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa C.E.D.O., aceasta constituind o garanţie a aplicării blocului de convenţionalitate în dreptul intern, atât în privinţa calităţii legii naţionale, cât şi în interpretarea şi aplicarea acesteia.
Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României instituie, pentru situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul Convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi şi în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti [(cauza B. c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999 (M. Of., nr. 414/31.08.2000), cauza S.H. c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002,cauza P. c. României, hotărâre din 11 decembrie 2008)].
Deşi se referă la repunerea în discuţie, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, argumentele Curţii de la Strasbourg pot fi reţinute şi în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.
Este adevărat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
De aceea, Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenţiei.
Rezolvarea pe care instanţele de contencios administrativ au dat-o excepţiei de nelegalitate nu aduce atingere dreptului de proprietate afirmat de recurent şi nici dreptului său la un proces echitabil, întrucât el are alte remedii procesuale, cel mai eficient fiind tocmai acţiunea în revendicare pe parcursul judecării căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate de faţă. Astfel, instanţa de drept comun este îndrituită să compare titlurile exhibate de părţi, urmând a da câştig de cauză aceleia care prezintă un titlu preferabil.
Cum titlurile provin de la autori diferiţi, urmează a se aplica regulile specifice, luându-se în calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal, ci şi consistenţa drepturilor autorilor de la care provin titlurile pentru că nemo plus iuris ad alium transfere potest, qnam ipse habet.
În fine, pentru acurateţea motivării soluţiei adoptate, urmează a se înlătura din considerentele sentinţei atacate referirile la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât în această materie nu se pune problema plângerii prealabile şi, cel puţin de lege lata, nu există o corelaţie între dreptul la acţiune şi dreptul de a invoca excepţia de nelegalitate, din perspectiva termenului de prescripţie.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă canefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei nr. 28 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3848/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3860/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
