ICCJ. Decizia nr. 3877/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3877/2010
Dosar nr. 6215/105/2009
Şedinţa de la 24 septembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 octombrie 2009, reclamanta SC U. SA România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.A.M.C., să se constate că nu datorează la bugetul de stat suma de 6250 lei cu titlu de amendă şi în consecinţă să fie obligată pârâta să procedeze la ştergerea acestui debit din evidenţele sale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost sancţionată de către A.R.C.E. cu o amendă în cuantum de 10.000 lei, conform procesului verbal seria 1231 nr. 205/11 din 21 iunie 2006.
Totodată, a mai arătat reclamanta că a achitat jumătate din minimul amenzii aplicate în contul indicat de organul constatator, în procesul verbal fiind prevăzută această posibilitate. Faptul că ulterior suma achitată a fost returnată de către Trezoreria Prahova în contul societăţii reclamante, cu motivarea că trebuie achitată într-un alt cont, procedând astfel la achitarea aceleiaşi sume în contul indicat de trezorerie, nu, poate fi reţinută o culpă în sarcina sa.
Prin sentinţa civilă nr. 224 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială II, complete specializate de contencios administrativ, reţinând că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa materială de soluţionare în fond a litigiilor privind actele administrative ce privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mici de 500.000 lei, în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
Aşadar, instanţa a constatat ca reclamanta solicită ştergerea din evidenţele fiscale a unui pretins debit în cuantum de 6250 lei, susţinând că nu datorează bugetului de stat suma menţionată, prin Decizia de impunere atacată în cauză fiind stabilite taxe şi accesorii ale acestora a căror valoare nu depăşesc suma de 500.000 lei.
Astfel, controlul, constatarea, contestarea şi recuperarea sumei sus indicate, ce are un caracter specific şi reprezintă o obligaţie (creanţă) bugetară, care poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut de Codul de procedură fiscală, aşa încât, în raport de cuantumul sumei la care se referă actul contestat, în speţă mai mic de 500.000 lei, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor privind actele de imputare contestate revine tribunalului şi nu curţii de apel.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Prahova, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 276 din 4 iunie 2010, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, reţinând că actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, implicit şi refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale de a soluţiona o cerere, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Instanţa a mai reţinut că, în speţă, nu este aplicabil criteriul valoric prevăzut de Legea nr. 554/2004, pentru că nu se constată o taxă, impozit, contribuţie sau datorie vamală stabilită printr-un act administrativ fiscal, reclamanta aflându-se deja în faza procedurii executării silite, uzând de calea contestaţiei la executare împotriva titlului executoriu emis.
Astfel, tribunalul apreciază că refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale de a efectua o operaţiune administrativă urmează a fi apreciat şi cenzurat de curtea de apel, ca instanţă competentă material.
Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă să soluţioneze conflictul intervenit în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (l), art. 21 şi 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamantei de ştergere din evidenţele fiscale a unui pretins debit în cuantum de 6250 lei, susţinând că nu datorează bugetului de stat acest debit.
Pârâta A.N.A.F. apreciază că reclamanta figurează în cadrul Serviciului de executare silită cu debitul de 2650 lei reprezentând diferenţa de amendă neachitată aferentă Somaţiei nr. 1055825 din 25 august 2009.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Acest text instituie două criterii pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, criteriul rangului autorităţii emitente şi criteriul valoric.
În cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acţiunile în care suma contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul actului administrativ - fiscal prin care au fost stabilite obligaţiile deduse judecăţii este o autoritate centrală.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat obligaţia fiscală reţinută în continuare în sarcina sa în valoare de 6250 lei, solicitând să se constate ca nejustificat refuzul autorităţilor fiscale de a da curs solicitării sale de a şterge debitul din evidenţele fiscale.
Este adevărat că reclamanta susţine că este vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de soluţionare a cererii sale, solicitarea însă priveşte radierea obligaţiei fiscale de 6250 lei, operaţiune necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului ei legitim în sensul art. 2 alin. (2) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar cu privire la o obligaţie (creanţă bugetară).
Cum controlul şi recuperarea sumei de 6250 lei, are un caracter specific priveşte o obligaţie bugetară, ce urmează în general, regimul de drept comun prevăzut de codul de procedură fiscală, competenţa instanţei de contencios administrativ este stabilită în funcţie de suma contestată, conform textului legal amintit şi nu în funcţie de rangul organului autoritate publică care refuză să efectueze operaţiunea administrativă.
Astfel fiind, în baza art. 20 şi următoarele se va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC U. SA România şi pârâta M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.A.M.C. în favoarea Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3871/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3882/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
