ICCJ. Decizia nr. 3884/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3884/2010
Dosar nr. 19359/3/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul L.I., să se constate existenţă calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că aşa cum rezultă şi din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/l/203 din 29 aprilie 2008, precum şi al înscrisurilor anexate, pârâtul, având gradul de lt. maj. în 1984 - 1986 şi căpitan în 1987, în cadrul I.J. Neamţ, a dirijat reţeaua informativă cu următoarele sarcini:
- să ne informeze în continuare /../ despre alte persoane care audiază şi colportează ştirile postului de radio E.L.;
- să ne informeze în continuare despre persoanele care sunt prezente când respectivul face comentarii tendenţioase la adresa politicii partidului;
- să ne informeze despre starea de spirit din rândul oamenilor muncii, dacă sunt persoane care audiază şi colportează ştirile postului de radio E.L.;
- să ne informeze despre comportarea, legăturile, anturajul şi comentariile celei în cauză până la data plecării în excursie, iar dacă apar aspecte ce pot interesa organul de securitate (pregătiri în vederea rămânerii ilegale în străinătate) să ne informeze în timp util;
- „să ne informeze despre comportarea, anturajul, legăturile şi comentariile ce le fac operatorii /../ semnalaţi cu preocupări pe linia sectei „O.D.";
- „să ne informeze despre acei elevi care pe timpul vacanţei vin în legătură cu cetăţeni străini, ascultă şi colportează ştirile postului de radio E.L."
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 99 din 8 ianuarie 2010, a admis cererea formulată de reclamant, constatând existenţa calităţii pârâtului de lucru al Securităţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a avea calitatea de lucrător al Securităţii, persoana în cauză trebuie să îndeplinească următoarele condiţii.
1) Să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945 – 1989 ş.
2) Persoana să fi desfăşurat activităţi prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale anului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.
În speţă, reţine instanţa de fond, atât prima cât şi cea de a doua condiţie sunt îndeplinite, astfel că, admiţându-se acţiunea, se va constata existenţa calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul L.I., reţinând, în esenţă, următoarele critici.
- Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ., art. 6 par. 1 C.E.D.O., art. 11 şi 20 din Constituţia României).
Sentinţa civilă recurată este nemotivată, instanţa de fond nu a reţinut, analizat şi combătut raţionamentul juridic al pârâtului care prin ample concluzii scrise şi întâmpinare a susţinut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de lege pentru admiterea acţiunii.
Instanţa de fond nu a verificat existenţa unei ingerinţe în drepturile omului, verificarea prevederii în lege a posibilei ingerinţe constatate şi de asemenea verificarea scopului legitim şi al proporţionalităţii ingerinţei prevăzute de lege.
Apreciază recurentul că într-adevăr existau drepturile şi libertăţile fundamentale, însă la data pretinselor fapte condamnabile nu exista încriminată fapta „de a fi lucrător al Securităţii" aşa cum nu exista nici sancţiunea acestei fapte. În acest fel se arată că se încalcă prevederile art. 7 din Convenţie care statuează că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care în momentul în care a fost săvârşită nu constituia infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional.
S-a mai arătat că procedura prevăzută de OUG nr. 24/2008 este neconvenţională, este îndreptată împotriva unor ofiţeri de informaţii după bunul plac al C.N.S.A.S. şi încalcă prevederile art. 14 din C.E.D.O. (interzicerea discriminării) şi art. 6 (dreptul la un proces echitabil).
- Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
Instanţa de fond a preluat fără nici o cenzură afirmaţiile intimatului – reclamant, în sensul că o simplă constatare a calităţii de ofiţer al Securităţii dinainte de 1989 şi a notelor recurentului justifică admiterea acţiunii şi constarea calităţii recurentului de „luptător al Securităţii" care prin activităţile desfăşurate în această calitate, înainte de 1989 ar fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale anului.
A mai arătat recurentul că nu este îndeplinită condiţia privind ingerinţa în drepturile ori libertăţile fundamentale ale altor subiecte de drept. Această ingerinţă era prevăzută de lege, recurentul personal a respectat jurământul militar, legile şi ordinele existente în domeniu şi nu se poate face dovada unor acţiuni ilegale, abuzive în privinţa recurentului. De asemenea, se arată că ingerinţele erau necesare în societatea de democraţie populară care a fost în România în perioada 1984 – 1989, fiind proporţionale cu scopul legitim urmărit.
Arată în fine, recurentul că, culegerea informaţiilor incriminate de reclamantul – intimat nu ajungea la cunoştinţa persoanelor în cauză astfel încât nu se poate vorbi despre o ingerinţă disproporţionată, încălcare, îngrădire, restrângere a drepturilor omului ori despre teroarea amintită de legiuitorul OUG nr. 24/2008.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., constată că aceasta nu este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a motivat hotărârea pronunţată, atât în fapt cât şi în drept, potrivit art. 261 C. proc. civ.
Într-adevăr, aşa cum susţine recurentul, noţiunea de „lucrător al Securităţii" nu exista în accepţiunea OUG nr. 24/2008, la data săvârşirii faptelor acestuia în exercitarea acestei activităţi.
Însă, dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, dreptul la viaţă privată, dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei, erau consacrate în Constituţia României din 1965 precum şi la Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Respectarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale constituie esenţa unei societăţi democratice. O societate democratică trebuie să asigure recunoaşterea şi respectarea acestor valori recunoscute universal.
În fapt, drepturile omului cuprind un sistem de idei, reprezentări sau valori ce reprezintă anumite concepţii privitoare la fiinţa umană, societate sau puterea statală.
Faptele reţinute de C.N.S.A.S. precum şi de instanţa de fond vizează informaţii şi comentarii tendenţioase la adresa politicii partidului şi/sau privind răsturnarea orânduirii socialiste.
În constituţia din 1965 nu există vreo prevedere privind posibilitatea efectuării unor ingerinţe în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în scopul apărării siguranţei naţionale.
Actele normative invocate de recurent ca fiind cele care prevăd posibilitatea ingerinţei în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu pot fi analizate în general. În principal o politică legislativă trebuie făcută cu echilibru şi măsură.
Recurentul, ca lucrător al Securităţii a făcut parte dintr-un mecanism pus la cale de către un guvern considerat acum totalitar, care a pus în aplicare legi şi decrete, al căror scop era limitarea şi îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale anului.
Într-adevăr, adevărul obiectiv nu poate fi stabilit în sala de judecată ci din perspectiva trecerii timpului, din perspectiva istoriei.
Judecătorul naţional nu ar putea să nu aplice legea pe motiv că aceasta ar fi necorespunzătoare, întrucât ar fi culpabil de denegrare de dreptate (art. 3 C. civ.) sau dacă ar invalida-o ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat [(art. 1 alin. (4) Constituţia României)].
OUG nr. 24/2008, stabileşte condiţiile care trebuie întrunite de o persoană pentru a fi calificată lucrător al Securităţii. În acest fel, aceste persoane sunt consemnate public pentru activitatea de poliţie politică comunistă, fără să antreneze o altă răspundere decât cea morală.
Din acest punct de vedere, cele reţinute de reclamanta C.N.S.A.S. precum şi de instanţa de fond privind activitatea recurentului prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului reprezintă un „minim necesar de gravitate" pentru a intra în domeniul de aplicare a art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 şi în condiţiile în care recurentul nu a dovedit contrariul.
Nu poate fi reţinută apărarea recurentului privind încălcarea prevederilor art. 7 din C.E.D.O., a art. 14 şi art. 6 din C.E.D.O.
În primul rând, urmează a se constata că faptele analizate au avut loc înainte de 20 iunie 1994, dată la care Convenţia a intrat în vigoare cu privire la România, deci încălcările nu pot fi examinate, existând o incompatibilitate „ratione temporis" în conformitate cu art. 35 alin. (3) şi (4) din Convenţie.
În altă ordine de idei, prezentarea argumentelor recurentului referitoare la prevederile art. 7 din C.E.D.O., este eronată câtă vreme nu este vorba de nici o condamnare penală prin constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, în accepţiunea OUG nr. 24/2008, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1194 din 24 septembrie 2009 pronunţată în cadrul acestui dosar.
În această ordine de idei, se apreciază că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., nu este vorba de un proces politic, recurentul şi-a putut face apărările pe care le-a considerat necesare.
De asemenea, nu există nici o situaţie de discriminare dovedită în cauză, posibilitatea că nu toţi ofiţerii de informaţii să fie chemaţi în judecată pentru aplicarea procedurii prevăzute de OUG nr. 24/2008 nu înseamnă discriminare, întrucât ordonanţa nu instituie nici un privilegiu, fiind aplicabilă persoanelor aflate în situaţii similare.
În ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond se constată că în raport de materialul probator, instanţa de fond a apreciat în mod corect faptele analizate raportat la prevederile legale,
Nu poate susţine recurentul că nu a produs nici o ingerinţă în drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor despre care culegea informaţii, întrucât este vorba de imixtiuni în viaţa şi conştiinţa religioasă a persoanelor. Aceste acţiuni erau considerate printre cele mai periculoase acţiuni, încalcă dreptul la viaţa privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale fiinţei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a gândi şi care să rămână inaccesibile.
Faţă de cele reţinute mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.I. împotriva sentinţei civile nr. 99 din 8 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3882/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3886/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
