ICCJ. Decizia nr. 3909/2010. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3909/2010
Dosar nr. 1379/1/2010
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii O.S., C.C., M.V., G.L., G.A., A.V., G.I. şi S.N. au chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de constatare din 05 mai 2008 cu privire la constatările de la pct. 1 al acestuia, precum şi adresa din 23 iunie 2008, susţinându-se că în cuprinsul acestui proces-verbal s-a reţinut răspunderea lor materiale solidară pentru suma de 24.363.374 RON, plus dobânzi în sumă de 15.713.280 RON, prejudiciul creat SC B.E. SA Suceava prin respingerea deconturilor cu sume negative de TVA, cu opţiune de rambursare.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că procesul-verbal a cărei anulare o solicită este legal şi întocmit în afara atribuţiilor controlorilor financiari, invocând dispoziţiile art. 140 din Constituţia României în condiţiile în care Curtea de Conturi a stabilit că sunt răspunzători pentru prejudiciul creat faţă de SC B.E. SA Suceava, societate comercială cu fonduri proprii şi private, şi-a depăşit în mod cert competenţa săvârşind astfel un abuz.
Prin acelaşi proces-verbal, s-a înregistrat o depăşire nepermisă a termenului de soluţionare a solicitărilor de rambursare, fără a se avea în vedere faptul că au fost solicitate mai multe puncte de vedere de Ministerul Economiei şi Finanţelor în problema rambursărilor de TVA şi că pe durata obţinerii acestor informaţii termenul de soluţionare a cererilor s-a prelungit.
La termenul de judecată din 24 iulie 2008, B.G.L. a depus cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând la rându-i anularea în parte a procesului-verbal de constatare din 05 mai 2008, invocând aceleaşi motive de anulare avute în vedere de reclamanţi.
Prin încheierea din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea ei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de reclamanţii.
Sesizată cu soluţionarea acestei cauze, prin strămutare, Curtea de Apel Târgu Mureş, constată că pentru şedinţa publică din 05 martie 2009, prin precizările dispuse Curtea de Conturi a României a învederat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Târgu Mureş, dar şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 142 din 19 noiembrie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamanţi, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.G.L. dispunând anularea procesului-verbal de sancţionare din 05 mai 2008 cu privire la constatările de la pct. 1, precum şi adresa din 23 iunie 2008.
Totodată, a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor şi intervenientului suma de 900 RON cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut cu privire la excepţiile invocate următoarele:
- În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se constată că întrucât prin actul contestat s-a instituit o răspundere solidară împotriva reclamanţilor şi a intervenientului pentru suma de 24.363.274 RON, valoarea fiind peste 500.000 RON competenţa materială de soluţionare a cauzei, revine Curţii de apel.
- Referitor la excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Târgu Mureş, se constată că această a fost stabilită prin încheierea nr. 70 din 09 ianuarie 2009, prin admiterea cererii de strămutare.
- Cu privire la tardivitatea formulării acţiunii aceasta a fost respinsă, instanţa constatând că nu s-a făcut dovada comunicării procesului-verbal contestat către persoanele fizice împotriva cărora a fost angajată răspunderea materială pentru sumele reţinute în procesul-verbal.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele pentru angajarea răspunderii materiale a reclamanţilor şi intervenenietului care îndeplinesc funcţia de controlori în cadrul autorităţii publice pentru D.G.F.P. Suceava şi ţinând seama de faptul că dispoziţia de angajare a răspunderii salariale a reclamanţilor şi intervenientului a fost dată de reprezentanţi Curţii de Conturi, cu depăşirea competenţelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 94/1992, acţiunea reclamanţilor şi a intervenientului în interes propriu sunt întemeiate, dispunându-se admiterea acestora.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Curtea de Conturi a României, susţinând în esenţă următoarele critici:
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că întocmirea procesului-verbal de constatare s-a realizat cu depăşirea competenţelor Curţii de Conturi având în vedere dispoziţiile art. 25 lit. g) din Legea de organizare şi funcţionare în vigoare la momentul efectuării controlului, având în vedere că SC B.E. SA era o societate comercială cu capital integral de stat.
A susţinut recurenta că efectuarea controlului a avut ca scop verificarea respectării dispoziţiilor legale privind gestionarea şi folosirea fondurilor publice, potrivit dispoziţiilor art. 21 şi art. 25 lit. b) din Legea nr. 94/1992 republicat, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002 în vigoare la data efectuării controlului, iar procesul-verbal de constatare a fost întocmit cu respectarea prevederilor Normelor de control financiar ulterior şi valorificare a constatărilor, acţiunea de control fiind efectuată în baza Programului de control aprobat de Plen şi cu respectarea tematicii de control.
Au fost formulate critici de către recurentă şi cu privire la reţinerea eronată a instanţei de fond, potrivit căreia actul atacat reprezintă titlu executoriu, deşi procesul-verbal de constatare stabileşte măsuri pentru eliminarea abaterilor constatate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate, în condiţiile prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, instanţa de fond pronunţând hotărârea atacată cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere, considerentele următoare:
Astfel, în vederea stabilirii competenţei materiale în soluţionarea cauzei, Înalta Curte, constată că se impune analizarea obiectului cauzei.
În cauza de faţă, reclamanţii au solicitat anularea unui act administrativ, respectiv procesul-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană Suceava – Direcţia de Control Financiar Ulterior, la data de 30 aprilie 2008 şi înregistrat în 05 mai 2008 la instituţia controlată, respectiv D.G.F.P. Suceava.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se dispune altfel.
Aşadar, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal prin derogare de la prevederile C. proc. civ., în raport cu organul emitent şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ atacat.
În cauza de faţă, operează criteriul rangului organului emitent aplicabil în cazul actului administrativ care nu are ca obiect taxe, impozite, contribuţii.
Litigiul de faţă priveşte un act de control procesul-verbal de constatare din 05 mai 2008 încheiat de controlori financiari din cadrul Direcţiei de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Judeţene Suceava.
Prin urmare, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. care atestă competenţa Tribunalului ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ:
Pe de altă parte, valorificarea constatărilor din procesul-verbal de constatare şi căile de atac împotriva modului de valorificare a constatărilor sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 94/1992 republicată cu modificările şi completările ulterioare, atribuţii preluate de instanţele de judecată potrivit dispoziţiile art. 140 alin. (1) din Constituţia României din 1991, revizuită în anul 2003 şi ale art. 1 din O.U.G. nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 117/2003, dosarele aflate pe rolul colegiilor jurisdicţionale de pe lângă Curtea de Conturi se preiau de către Tribunale.
Astfel fiind, reţinând că obiectul cauzei de faţă fiind contestarea unui act întocmit de către Camera de Conturi Suceava, prin urmare competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 158 alin. (3) şi art. 159 alin. (2) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere cererea de strămutare admisă anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 142 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3901/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3942/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
