ICCJ. Decizia nr. 3965/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3965/2010
Dosar nr. 967/36/2008
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 23 mai 2008, SC C. SA a chemat în judecată A.N.A.F. şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa, solicitând anularea parţială a deciziei nr. 341 din 29 noiembrie 2007, precum şi a deciziei de impunere din 11 iunie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală din 07 iunie 2007, respectiv măsurile dispuse în considerente, referitoare la TVA în sumă de 20.467 RON şi respectiv de 32.818 RON şi impozit pe profit de 572.359 RON.
Reclamanta a cerut, de asemenea, exonerarea de plata acestor obligaţii fiscale şi restituirea sumelor achitate în baza deciziei de impunere, precum şi obligarea pârâtelor la plata de dobânzi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat, referitor la suma de 20.467 RON, că organul fiscal a stabilit în mod eronat că reprezintă TVA necolectată, această taxă fiind colectată, conform facturii din martie 2007, separat de operaţiunile portuare, conform acordului cu beneficiarul privind datorarea şi cuantumul despatch-ului.
Reclamanta a mai arătat că a dedus în mod corect TVA de 32.818 RON aferentă serviciilor prestate de SC R.I. SA, fiind îndeplinite condiţiile de deducere în raport de documentele justificative depuse.
S-a cerut, de asemenea, a se constata că nu datorează impozitul pe profit pentru care s-a respins contestaţia, societatea considerând justificat ca fiind deductibile sumele de 2.100 RON reprezentând plata pentru inspecţie macara şi identificare avarii, 172.727 RON comision în favoarea SC R.I. SA şi 7.218 RON plata pentru serviciile prestate de SC A. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 648 din 21 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a anulat parţial actele administrative atacate pentru suma de 2.100 RON aferentă facturilor din 2005 emise de SC G. SRL şi respectiv suma de 7.218,35 RON achitată către SC A. SRL în baza facturii din 2004.
Instanţa a dispus restituirea celor două sume, respingând cererea de restituire a accesoriilor aferente acestora şi menţinând celelalte măsuri dispuse prin decizia nr. 341 din 29 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, cu privire la cele două sume menţionate, că acestea sunt cheltuieli deductibile, fiind probată prestarea efectivă a serviciilor.
Referitor la TVA în sumă de 20.467 RON aferentă facturii de despatch emisă în martie 2007 către SC A.G. SA, instanţa a constatat că organele fiscale au decis în mod corect repunerea taxei în perioada când au avut loc operaţiunile portuare, facturarea despatch-ului trebuind să aibă loc, potrivit contractului dintre societăţi, în maximum 18 zile de la data transmiterii time-sheet-ului şi nu la data confirmării acestuia de către beneficiar.
Aceeaşi argumentaţie a fundamentat soluţia instanţei şi în ceea ce priveşte impozitul pe profit, apreciindu-se ca fiind corectă repunerea despatch-ului în perioada anterioară.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că suma 172.727 RON reprezentând comision către SC R.I. SA nu este deductibilă, reclamanta nedovedind prestarea serviciilor de intermediere, respectiv că încheierea contractelor cu SC A.Z. SA s-a datorat activităţii comisionarului.
Totodată, pentru aceleaşi considerente, s-a constatat că nici TVA în sumă de 32.818 RON aferentă facturii emisă la 05 aprilie 2004 de către SC R.I. SA nu este deductibilă, serviciile achiziţionate nefiind destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale reclamantei.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta SC C. SA Constanţa, cât şi A.N.A.F. şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că instanţa a calificat în mod greşit natura despatch-ului ca fiind contravaloarea unui serviciu prestat clientului şi nu o primă plătită de armator pentru timpul de lucru economisit, la data confirmării din partea beneficiarului.
Sub acest aspect, reclamanta a invocat atât clauzele contractului încheiat cu SC A.G. SA, cât şi ale protocolului din 28 februarie 2008, susţinând că momentul naşterii dreptului la despatch este cel al confirmării cu privire la datorarea primei, care este şi data acceptării time-sheet-ului şi nu data efectuării operaţiunilor portuare, astfel încât TVA a fost corect facturată.
Cu aceeaşi motivare, reclamanta a susţinut că nu datorează nici impozitul pe profit calculat ca urmare a repunerii veniturilor din despatch în perioada 2002-2008, sumele respective fiind facturate şi evidenţiate în contabilitate la data confirmării de către beneficiari a time-sheet-urilor.
În acest sens, reclamanta a precizat că şi expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că societatea a procedat corect, facturând veniturile şi TVA aferente despatch-ului la data confirmării time-scheet-urilor, înscrisuri echivalate unor situaţii de lucrări.
Or, H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare a C. fisc. prevede că pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, data efectuării prestărilor se consideră a fi data la care sunt întocmite situaţiile de lucrări şi după caz, data acceptării acestora de către beneficiar.
Reclamanta a criticat sentinţa şi sub aspectul nerecunoaşterii deductibilităţii cheltuielilor de 172.727 RON reprezentând comision în favoarea SC R.I. SA conform facturii din 05 aprilie 2004 şi, respectiv, a TVA aferentă facturii, de 32.818 RON.
S-a învederat că sunt îndeplinite condiţiile legale referitoare la necesitatea efectuării cheltuielilor şi la prestarea efectivă a acestora, între cele două societăţi comerciale fiind încheiat un contract de agenturare, ce cuprinde date referitoare la serviciile prestate, termenele de execuţie şi tarifele percepute, act ce se coroborează cu situaţia facturilor SC A.Z. SA.
Pârâtele au criticat sentinţa sub aspectul reţinerii deductibilităţii cheltuielilor în sumă de 7.218 RON şi respectiv 2.100 RON.
Astfel, s-a arătat că societatea nu a prezentat contracte încheiate cu societăţile înscrise în facturile reprezentând reparaţie reductor şi asistenţă tehnică, neputând justifica pe bază de documente prestarea efectivă a serviciilor şi necesitatea efectuării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, susţinerea reclamantei în sensul că instanţa a calificat greşit natura juridică a despatch-ului nu este întemeiată. S-a reţinut în mod justificat că despatch-ul reprezintă suma plătită de către armator ca primă pentru finalizarea operaţiunilor de încărcare sau descărcare într-o perioadă de timp mai redusă decât cea prevăzută prin contract, sumă care se achită doar dacă există o prevedere contractuală în acest sens.
Referitor la suma de 20.467 RON, reprezentând TVA colectată în martie 2007, aferentă prestărilor de servicii efectuate în intervalul septembrie 2004-aprilie 2005, instanţa a constatat că organele fiscale au procedat corect, repunând taxa în perioada anterioară.
În acest sens, au fost reţinute ca aplicabile prevederile art. 134 şi 137 C. fisc., potrivit cărora taxa pe valoarea adăugată este exigibilă la data prestării serviciului, factura fiind necesar a se emite până la data de 15 a lunii următoare celei în care a fost efectuată prestarea.
Societatea reclamantă avea obligaţia evidenţierii TVA aferentă încasărilor din despatch potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, respectiv la momentul emiterii facturii, pentru prestarea serviciilor când taxa devenea exigibilă, chiar dacă se referă la o prestaţie viitoare, urmând ca în cazul în care creanţa constând în despatch-ul prevăzut în contract nu s-ar fi realizat, să procedeze la stornarea operaţiunii.
Din probele dosarului a rezultat că, între data facturării despatch-ului de către reclamantă şi data finalizării operaţiunilor portuare, există un interval de timp ce depăşeşte perioada prevăzută în contract, pentru transmiterea calculaţiei către beneficiar şi confirmarea de către acesta a cuantumului stabilit.
În condiţiile în care prin contractul încheiat s-a prevăzut datorarea despatch-ului şi cuantumul acestuia, nu se justifică nefacturarea TVA la data prestării serviciului, neavând suport legal susţinerea reclamantei că TVA aferentă despatch-ului a devenit exigibilă doar la data confirmării de către beneficiar.
Soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi cu privire la veniturile obţinute de reclamantă din despatch, suplimentare faţă de cele realizate din operaţiunile de încărcare-descărcare, evidenţiate în contabilitate doar după confirmarea cuantumului de către beneficiar.
Legislaţia contabilă aplicabilă în perioada supusă controlului fiscal prevede recunoaşterea veniturilor certe şi înregistrarea lor, pe măsura realizării, în exerciţiul financiar la care se referă, chiar dacă încasarea efectivă s-a realizat după expirarea acestuia.
Sub acest aspect, instanţa a procedat în mod corect, reţinând legalitatea repunerii veniturilor din despatch în perioada la care au fost prestate serviciile la care se referă. Întrucât prin contractele încheiate de reclamantă s-a prevăzut datorarea despatch-ului şi cuantumul acestuia, nu se poate invoca lipsa de certitudine privind realizarea veniturilor din despatch până la data confirmării de către beneficiar, incertitudinea vizând doar momentul încasării.
În consecinţă, apare ca nefondată critica privind stabilirea impozitului pe profit în sumă de 572.359 RON, reclamanta având obligaţia de a factura veniturile din despatch odată cu facturarea serviciilor la care se referă acesta.
Soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi referitor la deducerile TVA în sumă de 32.818 RON aferentă facturii din 05 aprilie 2004 emisă de SC R.I. SA, respectiv deductibilitatea sumei de 172.727 RON reprezentând cheltuieli privind comisionul în favoarea aceleiaşi societăţi comerciale, conform facturii din 05 aprilie 2004.
Astfel, din actele dosarului rezultă că, potrivit contractului încheiat în anul 1999, SC R.I. SA, acţionar majoritar la SC C. SA, care este prestatorul de servicii portuare, avea obligaţia de a intermedia dezvoltarea relaţiilor comerciale cu SC A.Z. SA, prin creşterea volumului de marfă operat de această societate prin firma reclamantă, în schimbul unui comision de 10%.
În cauză nu s-a probat desfăşurarea activităţii de intermediere, respectiv în ce a constat aportul comisionarului, la dezvoltarea raporturilor comerciale cu SC A.Z. SA, societate care avea relaţii contractuale cu reclamanta şi anterior anului 1999.
În consecinţă, în mod justificat s-a considerat ca legală măsura dispusă de organele fiscale, care, în lipsa unor înscrisuri privind prestarea efectivă a serviciilor de către comisionar, au stabilit ca fiind nedeductibile TVA de 32.818 RON, ca şi cheltuielile în sumă de 172.727 RON.
Faţă de cele expuse mai sus, criticile formulate de reclamantă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat de aceasta, ca nefondat.
Nici susţinerile învederate de pârâte privind anularea actelor administrative contestate, parţial pentru sumele de 2.100 RON şi respectiv 7.218,35 RON, nu sunt întemeiate.
Referitor la prima sumă de 2.100 RON, facturată pentru lucrările de reparaţie macara şi asistenţă tehnică către SC G. SRL, aceste servicii au fost efectiv prestate conform rapoartelor de lucru semnate de ambele societăţi, fiind justificată necesitatea lor în scopul desfăşurării activităţii proprii a reclamantei, astfel încât în mod just s-a constatat deductibilitatea acestor cheltuieli.
Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru cheltuielile în sumă de 7.218,35 RON, prestarea serviciului de către SC A. SRL fiind dovedită prin devizul de lucrări şi actul de predare-primire.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat şi recursul declarat de A.N.A.F. şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC C. SA Constanţa, de A.N.A.F. şi de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 648/CA din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3942/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3972/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
