ICCJ. Decizia nr. 3899/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3899/2010
Dosar nr.643/59/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta V.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună admiterea contestaţiei împotriva Hotărârii nr. 10537 din 1 aprilie 2009 emisă de pârâtă, desfiinţarea acestei hotărâri şi constatarea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta V.M. arată că s-a adresat organelor competente cu o cerere în vederea stabilirii calităţii sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cerere înregistrată pe rolul Casei Judeţene de Pensii Timiş sub nr. 10537 din 30 martie 2009. Dovada încadrării sale în situaţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000 a fost făcută cu ajutorul probelor testimoniale, care nu au fost avute în vedere în soluţionarea cererii.
Reclamanta a mai arătat că, motivul pentru care cererea sa a fost respinsă, a fost acela că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de art. 2 din HG nr. 127/2002 şi de Adresa Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423/2002, deşi are calitatea de persoană strămutată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 9 din 14 ianuarie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 10537 din 1 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Timiş.
De asemenea, a obligat pârâta să emită hotărârea de recunoaştere a calităţii reclamantei de refugiat şi de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din OG nr. 105/1999, începând cu data de 1 martie 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, chiar dacă reclamanta nu era născută sau concepută la momentul strămutării părinţilor săi, această stare de fapt nu înlătură consecinţele pe care strămutarea părinţilor săi a avut-o asupra împrejurărilor în care reclamanta a fost nevoită să trăiască, din momentul naşterii sale.
S-a mai reţinut că strămutarea mamei reclamantei a determinat abandonarea de către aceasta a tuturor bunurilor imobile deţinute în zona din care a fost alungată, cu consecinţa lipsirii acesteia de o parte importantă din averea lor. Această situaţie coroborată cu lipsa unei locuinţe în zona în care au fost nevoite să se refugieze, justifică presupunerea că starea materială a mamei reclamantei nu permitea acesteia să asigure toate condiţiile de trai fiicei sale - dată fiind starea de război în care se găsea România la momentul respectiv - acestea neputând beneficia de sprijin din partea Statului Român.
Instanţa apreciază că reclamanta beneficiază de statutul de refugiat, dat fiind faptul că a fost afectată în mod indiscutabil prin această formă de persecutare la care au fost supuşi părinţii săi, fiind născută în perioada imediat ulterioară refugierii acestora.
De asemenea, instanţa apreciază ca fiind formală recunoaşterea statutului de persoană strămutată exclusiv în raport cu împrejurarea că strămutarea a avut loc sau nu în perioada legală de concepţie.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o eronată interpretare a probatoriului cauzei, cât şi a legislaţiei privitoare la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. Astfel, susţine recurenta, reclamanta-intimată nu dovedeşte calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, nefiind îndrituită să beneficieze de prevederile art. 1 al acestui act normativ, întrucât este născută la data de 30 decembrie 1942 în localitatea Bucureşti, iar mama petentei a fost strămutată din localitatea Poieni, judeţul Cluj – Ardealul de Nord, în Bucureşti, la data de 6 septembrie 1940.
S-a mai susţinut de către recurentă că sintagma „concepuţi înainte sau în timpul strămutării şi născuţi după strămutarea părinţilor” se referă doar la copiii care s-au născut la un interval de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinţilor conform C. fam. care stipulează că perioada concepţiei este cuprinsă între a 180-a zi şi a 300-a zi.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Legiuitorul a urmărit, aşadar, ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că intimata-reclamantă s-a născut la data de 30 decembrie 1942 în localitatea Bucureşti, iar mama acesteia T.E. a fost strămutată din localitatea Poieni, judeţul Cluj, în Bucureşti la data de 6 septembrie 1940, conform declaraţiilor autentificate ale martorilor D.G. şi C.F.
Fiind născută în perioada refugiului părinţilor săi, intimata-reclamantă a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 martie 2007.
Adresa Ministerului Justiţiei şi precizările emise de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocate de recurenta-pârâtă, potrivit cărora, de prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 ar beneficia numai copiii născuţi în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuţi înainte de strămutare şi născuţi după strămutarea părinţilor, reprezintă punctul de vedere al autorităţilor emitente, acesta neputând avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a unei legi.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva Sentinţei civile nr. 9 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3889/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3902/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
