ICCJ. Decizia nr. 3902/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3902/2010
Dosar nr. 1157/59/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.V. a chemat în judecată Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o pronunţă să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009, emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1260 din 25 mai 2009, a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct la Direcţia Economică, Evidenţă Contribuabili din cadrul Casei Judeţene de Pensii Timiş, având încheiat un contract de management pentru o perioadă de 4 ani.
Ulterior, prin Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 1027 din 13 octombrie 2009, a fost dispusă revocarea sa din funcţia ocupată şi încetarea contractului de management începând cu data de 14 octombrie 2009.
Considerând că acest ultim ordin este nelegal, reclamantul a formulat o plângere, adresată organului emitent în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, a inadmisibilităţii acesteia şi a netimbrării ei.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate de pârâtă instanţa a dispus respingerea excepţiei netimbrării acţiunii, faţă de împrejurarea că reclamantul a timbrat-o în mod corespunzător.
În ce priveşte celelalte două excepţii, instanţa a constatat că reclamantul a respectat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a formulat plângere prealabilă, pe care a transmis-o pârâtei la data de 16 octombrie 2009, la care pârâta i-a şi răspuns că Ordinul care face obiectul litigiului este emis în conformitate cu OUG nr. 105/2009, fiind şi temeinic şi legal.
Pe fondul cererii, instanţa a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a interveni suspendarea actului administrativ atacat.
În aprecierea îndeplinirii condiţiilor menţionate de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea a luat în considerare şi prevederile din recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul CE, pe considerentul că, România fiind ţară membră a CE, judecătorul român trebuie să ţină seama de conţinutul acestei Recomandări. În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Decizia nr. 4434 din 7 decembrie 2006.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit şi în totală contradicţie cu dispoziţiile legale în materie, instanţa a reţinut că în speţă ar fi îndeplinite condiţiile suspendării Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009, al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Astfel, susţine recurenta, suspendarea executării este o măsură excepţională care nu se justifică în cauză, întrucât Ordinul nr. 1027 din 13 octombrie 2009 nu produce reclamantului un prejudiciu grav şi de neînlăturat, în cazul în care actul administrativ ar fi anulat.
Prin lipsirea reclamantului de o parte din drepturile sale salariale nu se produce acestuia un prejudiciu material irecuperabil, pentru că, în ipoteza anulării acestui act administrativ, reclamantul ar fi repus pe postul ocupat anterior, cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit.
Cât priveşte susţinerea instanţei de fond că ar exista „serioase îndoieli” asupra legalităţii OUG nr. 105 din 6 octombrie 2009, pentru faptul că în cuprinsul acesteia se regăsesc prevederi ale OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 1257/2009, nu constituie motiv de suspendare a unui act administrativ.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză, sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor legale sus-menţionate „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ, existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În speţă, intimatul-reclamant a făcut dovada că a formulat plângerea prealabilă.
Celelalte două condiţii, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existenţa pericolului producerii unei pagube.
Astfel, cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca împrejurare legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, respectiv a Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea, înainte de termen, a contractului de management al reclamantului, începând cu data de 14 octombrie 2009, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.
Primul aspect vizează faptul că, actul normativ ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, respectiv OUG nr. 105/2009, a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, determinând, astfel, îndoieli serioase asupra efectelor ordinului contestat sub aspectul legalităţii.
Al doilea aspect priveşte faptul că, nu au fost respectate, aparent, dispoziţiile art. 9 din Contractul de management, referitoare la cauzele încetării contractului, şi nici chiar cele ale art. VIII din OUG nr. 105/2009, declarate ulterior neconstituţionale, conform cărora „contractele de management încheiate de acestea (persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III şi art. IV alin. (3) - n.r.), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora".
Condiţia existenţei unei pagube iminente în sensul definit prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, este, de asemenea, îndeplinită, deoarece intimatul-reclamant, prin punerea în executare a dispoziţiilor ordinului contestat, ar fi lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale, fiind previzibilă şi putând fi evitată prin suspendarea executării actului până la pronunţarea instanţei de fond.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, dar la fel de adevărat este că, cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile unor documente emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei, privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva Sentinţei civile nr. 55 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3899/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3903/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
