ICCJ. Decizia nr. 3903/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3903/2010
Dosar nr.1313/59/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.V. a chemat în judecată Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanţei că prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă, reintegrarea sa în funcţia ocupată anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, indemnizaţiilor de asigurări sociale şi de şomaj şi a celorlalte drepturi care i-ar fi revenit dacă nu ar fi fost revocat din funcţia pentru perioada cuprinsă între revocarea sa şi reintegrarea în funcţia deţinută, cu titlu de despăgubiri materiale şi obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 25 mai 2009 a fost numit, prin Ordinul Ministrului Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1260 din 25 mai 2009, în funcţia de director coordonator adjunct la Direcţia Economică, Evidenţă Contribuabili din cadrul Casei Judeţene de Pensii Timiş, având încheiat un Contract de management pentru o perioadă de maximum 4 ani.
Prin Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 1027 din 13 octombrie 2009, a fost dispusă revocarea sa din funcţia ocupată şi încetarea Contractului de management, începând cu data de 14 octombrie 2009, ordin socotit de reclamant ca fiind nelegal, întrucât în conţinutul acestuia nu se indică aplicarea vreunei cauze de încetare a contractului, dintre cele enumerate la art. 9 din Contract ori dintre cele reglementate de C. muncii.
Reclamantul a mai susţinut că ordinul sus-menţionat este nelegal şi pentru faptul că nu a fost efectuată nici o evaluare a activităţii sale, precum şi pentru faptul că a fost emis cu încălcarea interdicţiei instituite de art. 60 alin. (1) C. muncii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 57 din 2 februarie 2010, a admis cererea formulată de reclamant şi a dispus anularea Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă, dispunând reintegrarea reclamantului în funcţie.
Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantului despăgubiri, constând în drepturile salariale şi celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost revocat din funcţie, de la data de 14 octombrie 2009 şi până la reintegrarea în funcţie.
De asemenea, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, respingând solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata diferenţei de 90.000 RON cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că încetarea Contractului de management a intervenit conform certificatului medical emis la data de 13 octombrie 2009, or conform art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii „concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă”.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că intervenţia unor dispoziţii legale poate să aducă atingere unor convenţii în derulare, respectiv să aibă drept efect modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.
Or, în condiţiile în care se revocă un Contract de management asimilat unui contract de muncă, se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. muncii, care garantează egalitatea de tratament „faţă de toţi salariaţii şi angajatorii" – deci şi pentru cazul în care Statul Român este angajator, precum şi principiului prevăzut de art. 41 alin. (2) C. muncii, potrivit căruia modificarea unilaterală a contractului de muncă este posibilă numai în situaţii expres reglementate de acest cod.
S-a mai reţinut şi că argumentele pârâtei care justifică revocarea reclamantului din funcţie, exclusiv pe considerentul intrării în vigoare a OUG nr. 105/2009, sunt lipsite de relevanţă, întrucât această ordonanţă nu numai că a rupt echilibrul contractual încheiat cu reclamantul, dar ordinul emis în baza acestei ordonanţe nu cuprinde nici o motivare a împrejurărilor care au determinat revocarea din funcţie a reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, susţinând în esenţă, următoarele motive de casare:
I. Instanţa de fond a reţinut faptul că nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management, deşi OG nr. 37/2009 (care a constituit temeiul legal al încheierii Contractului de management) a fost abrogată, temeiul legal, începând cu data de 16 octombrie 2009 pentru încheierea contractelor de management pentru posturile de directori coordonatori ai caselor judeţene de pensii, constituindu-l OUG nr. 105/2009;
II. Instanţa de fond, susţine recurentul, nu a reţinut că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de L.A., constatând că dispoziţiile art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, sunt neconstituţionale;
III. Referitor la reintegrarea reclamantului în funcţie avută anterior, s-a susţinut de către recurent că eliberarea din funcţia publică, a fost obligatorie şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, în materie, şi nu lăsată la aprecierea instituţiilor publice;
IV. Cu privire la plata unei despăgubiri egale cu salariile neîncasate, recurenta a susţinut că lipsirea reclamantului de plata drepturilor salariale este o consecinţă legală a eliberării acestuia din funcţia publică de conducere şi nu o pagubă iminentă în sensul Legii nr. 554/2004;
V. Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, s-a susţinut că recurenta nu a vătămat vreun drept recunoscut de lege pentru reclamant, astfel încât, cererea acestuia cu privire la daune morale, este nefondată.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Referitor la acordarea daunelor morale.
Categoria juridică a daunelor morale se circumscrie noţiunii de răspundere civilă delictuală.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar, potrivit art. 998 C. civ., să existe o faptă care cauzează altuia un prejudiciu şi vinovăţia, greşeala celui care săvârşeşte fapta.
Cele trei elemente faptă, prejudiciu, vinovăţie trebuie să fie întrunite cumulativ, lipsa unuia dintre elemente fiind de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală şi ca urmare, nu se pot acorda daune morale.
În speţă, recurenta a pus în executare un act normativ, de al cărui viciu de neconstituţionalitate nu este răspunzătoare, situaţie în care lipseşte elementul de vinovăţie, astfel că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.
În acelaşi timp, prin admiterea acţiunii şi anularea actului s-a reparat şi paguba pe care reclamantul a suferit-o prin încetarea raportului de funcţie.
De altfel, atât în jurisprudenţa C.E.D.O., cât şi în cea a Curţii Europene de Justiţie, s-a statuat că anularea unui act administrativ vătămător este de natură prin ea însăşi să se constituie într-o reparaţie morală.
În raport de aceste considerente, soluţia de obligare la daune morale, este nefondată.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că, se va respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale către reclamant, ca neîntemeiat, şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva Sentinţei civile nr. 57 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3902/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3913/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
