ICCJ. Decizia nr. 3917/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3917/2010
Dosar nr.9389/1/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.L., în contradictoriu cu pârâta Academia de Studii Economice, a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună suspendarea concursului pentru cele două poziţii de profesor universitar, menţionate la pct. 7 şi pct. 8 de la Catedra de Matematică a Academiei de Studii Economice, publicate în M. Of. nr. 101/18.03.2009 şi anunţat a se finaliza în mai/iunie 2009, suspendarea fiind cerută până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 3325/3/2007, şi până la revocarea OUG nr. 223 din 30 decembrie 2009, precum şi obligarea pârâtei la daune cominatorii de 10.000 RON/zi, dacă la o zi după rămânerea definitivă a sentinţei ce urmează a fi dată, pârâta se împotriveşte la punerea acesteia în executare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1566 din 22 aprilie 2009, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 581 C. proc. civ., deoarece dreptul reclamantului de a ocupa unul dintre posturile de profesor universitar scoase la concurs nu este unul cert şi recunoscut, ci potenţial a deveni cert, odată cu eventuala recunoaştere a acestuia printr-o hotărâre viitoare ce se va pronunţa în Dosarul nr. 33205/3/2007.
Instanţa de fond a mai constatat că, nu se poate reţine iminenţa uni pagube ce i-ar putea fi provocată reclamantului prin scoaterea la concurs a celor două posturi, în condiţiile în care, odată cu soluţionarea pe fond a acţiunii din Dosarul nr. 33205/3/2007, acest lucru va avea drept consecinţă obligaţia pârâtei la asigurarea respectivului post şi plata de drepturi băneşti. S-a mai reţinut că, la momentul formulării cererii de ordonanţă preşedinţială, nu se putea vorbi de prejudiciu, cât timp nu există certitudinea existenţei unui drept susceptibil de a fi pus în executare.
Recursul declarat de reclamantul M.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1566 din 22 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2147 din 2 noiembrie 2009.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că recurentul-reclamant s-a raportat la dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., însă, în temeiul art. 304 C. proc. civ., în contencios administrativ sunt inadmisibile cererile de ordonanţă preşedinţială.
Analizând sentinţa atacată prin prisma art. 3041 C. proc. civ. şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite, în speţă, cerinţele Legii contenciosului administrativ pentru suspendarea executării concursului, în privinţa poziţiilor de profesor universitar prevăzute la pct. 7 şi pct. 8.
Astfel, în constatarea unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ, conform art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că împrejurările de a scoate la concurs posturile vacante de profesor universitar de matematică, pct. 7 şi pct. 8, în mod succesiv, în 2004, 2005 şi 2008, nu constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii concursului din anul 2009.
Referitor la paguba iminentă, s-a susţinut că nu se poate reţine iminenţa unei pagube ce i-ar putea fi provocată reclamantului prin scoaterea la concurs a celor două posturi, chiar dacă s-ar analiza acest lucru prin prisma art. 581 C. proc. civ.
Conchizând, instanţa a reţinut că nu poate dispune suspendarea, ţinând cont exclusiv de recomandarea R (89) 8 din 13 martie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, fără ca, în speţă, să fie îndeplinite cumulativ cerinţele art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant M.L.
Revizuentul a susţinut că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 322 (7) C. proc. civ., întrucât Dosarul nr. 15257/3/2009 are aceleaşi părţi şi acelaşi conţinut cu Dosarul nr. 18348/3/2008.
De asemenea, la pct. 2 din cerere, ca şi în cererea de completare a cererii de revizuire, revizuentul susţine că îşi întemeiază cererea şi pe dispoziţiile art. 322 alin. (5) C. proc. civ., arătând că înscrisurile noi la care face referire sunt:
- paginile 349 – 351 din „Legea contenciosului administrativ adnotată” de G.B., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Decizia nr. 4/2009 din Camera de consiliu a Curţii de Apel Bucureşti;
- Recomandarea R (89) 8/13 martie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei;
- Sentinţa irevocabilă nr. 728/2009 a Tribunalului Bucureşti.
Referitor la aceste acte, revizuentul susţine că întrunesc condiţiile cerute de lege pentru a modifica Sentinţa nr. 1566/2009.
Criticând Decizia nr. 2147/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, revizuentul susţine că instanţa nu s-a pronunţat decât superficial asupra motivului bazat pe art. 304 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, susţine revizuentul, Curtea de Apel Bucureşti nu a vrut să observe că, ultimul parag. din Sentinţa civilă nr. 1566/2009, este contradictoriu şi cade sub incidenţa art. 304 alin. (7).
În fine, revizuentul a mai arătat că instanţa de recurs nu a respectat legislaţia Comunităţii Europene pe care era obligată să o aplice înaintea legislaţiei naţionale, exemplificând în acest sens cu Cererea Curţii Europene a Drepturilor Omului 26835 Zaharia contra României, soluţionată la 4 noiembrie 2008.
Cererea de revizuire nu este fondată, urmând să fie respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite deci, cumulativ, următoarele condiţii:
- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
- înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită.
Din analiza acestor condiţii de admisibilitate, rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată. În primul rând, noţiunea de înscris trebuie luată în accepţiunea ei restrânsă, iar în al doilea rând, înscrisul trebuie să fie opozabil părţii adverse, ceea ce înseamnă că această parte trebuia să fi participat la operaţiunea constatată prin înscris.
În cauză, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, întrucât nu suntem în prezenţa unor înscrisuri în sensul cerut de lege.
Pe de altă parte, hotărârea atacată pe calea revizuirii nu s-a întemeiat pe o hotărâre penală, administrativă sau o hotărâre a altor organe cu activitate jurisdicţională, care a fost la rândul ei revizuită.
Referitor la revizuirea prevăzută de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”, urmează să se constate că aceasta nu poate fi admisă, deoarece admisibilitatea acestei revizuiri impune:
- să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;
- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau dacă a fost ridicată să nu se fi discutat excepţia;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
În cauză, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, deoarece nu există identitate de obiect, posturile contestate de revizuent fiind diferite.
Astfel, posturile scoase la concurs în anul 2008, nu au aceeaşi structură cu cele scoase la concurs în anii 2004 şi 2005, iar simpla identitate de poziţie în statul de funcţii (între postul nr. 7 din anul universitar 2004 – 2005 şi postul nr. 7 din anul universitar 2007 - 2008) nu are nici o relevanţă, atâta timp cât potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, Statutul personalului didactic se întocmeşte anual.
Pe de altă parte, prin cea de-a doua decizie ce formează obiectul revizuirii, nu se încalcă autoritatea de lucru judecat relativă, stabilită prin prima sentinţă irevocabilă şi, pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este nefondată şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de M.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1566 din 22 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2147 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
Procesat de GGC – N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3915/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3923/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
