ICCJ. Decizia nr. 3945/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3945/2010
Dosar nr.1484/54/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 279 din 9 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.G., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, prin care solicită anularea Actului de constatare nr. 175/1.1./2008 emis de autoritatea pârâtă, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se află reclamantul, începând cu data de 1 iunie 2006, faţă de deţinerea simultană a funcţiei de consilier, clasa I, grad superior, în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi, şi a calităţii de expert tehnic judiciar, specialitatea agricultură, în cadrul Biroului de Experţi Tehnici de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Actul de constatare nr. 175/1.1/2008 emis de Agenţia Naţională de Integritate, s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate în care se afla reclamantul, începând cu data de 1 iunie 2006 şi până în prezent, faţă de deţinerea simultană a funcţiei de consilier clasa 1, grad superior în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi, şi a calităţii de expert tehnic judiciar, specialitatea agricultură, în cadrul Biroului de Experţi Tehnici de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
S-a reţinut, prin actul contestat, că au fost încălcate dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.
Or, reţine prima instanţă, potrivit art. 49 din Legea nr. 188/1999 Republicată, funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilite potrivit legii.
Acest regim juridic este reglementat de prevederile art. 94 şi urm. din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, conform cărora, „calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică" [alin. (1)] şi „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice; b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale; c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată; d) în calitate de membru al unui grup de interes economic" [alin. (2)].
Din aceste dispoziţii legale, reiese că funcţionarul public nu poate exercita vreo altă funcţie publică sau privată, alta decât cea în care a fost numit funcţionarul public în cauză.
Pe de altă parte, se arată în considerentele sentinţei atacate, cadrul normativ, care reglementează activitatea de expert tehnic judiciar, este reprezentat de OG nr. 2/2000, potrivit căruia, persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea exercita activitate de expertiză tehnică este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare (art. 10); aşadar, în cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, coordonate de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Ministerului Justiţiei (art. 4 şi 5).
Mai mult, reţine instanţa de fond, conform art. 5 din OG nr. 2/2000, activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici, individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice; altfel spus, chiar dacă activitatea de expertiză tehnică judiciară nu este remunerată de către o instituţie publică, ea se desfăşoară, totuşi, în cadrul şi sub tutela unei astfel de instituţii, respectiv a Ministerului Justiţiei.
De altfel, se arată în considerentele hotărârii recurate, textul art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, care instituie acest tip de incompatibilitate, face referire şi la activităţile neremunerate din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, fiind aşadar lipsită de relevanţă sursa venitului obţinut din exercitarea respectivei activităţi.
Concluzionează instanţa de fond că, raportat la prevederile legale menţionate, funcţionarii publici pot să aleagă între statutul dat de exercitarea funcţiei publice, situaţie în care trebuie să se supună restricţiilor prevăzute în acest statut, ori cel de expert tehnic judiciar, situaţie în care, conform textului de lege arătat, nu îşi mai pot desfăşura activitatea de funcţionar public; această incompatibilitate nu reprezintă o încălcare ori o restrângere a dreptului fundamental la muncă sau a libertăţii de alegere a profesiei sau a locului de muncă.
De asemenea, reţine prima instanţă, faptul că, la momentul emiterii actului de constatare a stării de incompatibilitate, OG nr. 2/2000 nu conţinea dispoziţii exprese care să vizeze incompatibilităţile expertului tehnic judiciar nu echivalează cu lipsa unor asemenea situaţii, cu atât mai mult cu cât, prin Legea nr. 178/2009 de modificare a OG nr. 2/2000, la art. 161, este reglementată instituţia suspendării calităţii de expert tehnic judiciar pentru motive temeinice, precum şi în caz de incompatibilitate a acestuia, potrivit legii.
Aşadar, apreciază instanţa de fond, legiuitorul a sesizat necesitatea introducerii în acest act normativ a unor dispoziţii legale care să se refere expres la situaţia suspendării pe motiv de incompatibilitate, aşa încât, textul în vigoare la data emiterii actului de constatare a stării de incompatibilitate trebuie interpretat folosind metoda teleologică, respectiv prin prisma scopului avut în vedere de legiuitor la data adoptării acestuia.
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând că hotărârea a fost dată cu interpretarea greşită atât a actului dedus judecăţii, cât şi a legii – motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că OG nr. 2/2002 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, nu prevede în mod expres incompatibilităţile experţilor tehnici judiciari, iar în calitatea sa de funcţionar public a adus la cunoştinţă calitatea sa de expert instituţiei în care lucrează (Consiliul judeţean), privind aprobarea de a păstra această calitate şi de a efectua expertize (activitate pe care a efectuat-o sporadic, de altfel).
Recurentul citează, totodată, şi adrese ale Ministerului Justiţiei şi Ministerului Administraţiei Publice din anii 2006 şi, respectiv 2003, prin care aceste instituţii au opinat în sensul că nu ar exista incompatibilitate între funcţia publică şi calitatea de expert judiciar -, argumentând astfel buna sa credinţă în exercitarea paralelă a celor două funcţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod greşit recurentul a indicat, în drept, ca temei al unuia din motivele sale de recurs, prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., respectiv „interpretarea greşită a actului dedus judecăţii”, în speţă fiind vorba de un act de constatare emis de Agenţia Naţională de Integritate, pe care instanţa l-a reţinut ca atare şi asupra căruia s-a pronunţat.
În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a legii, se constată că şi acest motiv este neîntemeiat, fiind aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice [...]". În speţă, s-a reţinut că reclamantul a deţinut simultan funcţia de consilier în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi expert tehnic judiciar în cadrul Biroului de Experţi Tehnici de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Înalta Curte reţine că circumstanţele invocate de recurent, în sensul că o serie de instituţii publice care s-au pronunţat în această problemă nu au exprimat un punct de vedere unitar şi că în ceea ce-l priveşte, a fost de bună-credinţă – acestea nu pot reprezenta motive de anulare a actului administrativ atacat, ci pot fi eventual avute în vedere în aprecierea consecinţelor stării de incompatibilitate constatate.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva Sentinţei nr. 279 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
Procesat de GGC – N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3923/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3968/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
