ICCJ. Decizia nr. 3976/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3976/2010
Dosar nr. 6391/59/2008
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timişoara, secția contencios administrativ și fiscal, a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, anularea rezultatelor licitației de atribuire a traseelor interjudeţene pe perioada 2008-2011 din data de 30 aprilie 2008, organizată de Autoritatea Rutieră Română, și declasarea participantului SC T.C.T. SRL, care a fost declarat câștigător al traseului Zalău-Timişoara, și să fie declarată câștigătoare reclamanta.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 30 aprilie 2008 a fost organizată licitația de atribuire a traseelor interjudeţene pe perioada 2008-2011 organizată de Autoritatea Rutieră Română, în temeiul art. 51-58 din Normele din 17 octombrie 2006 privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora aprobate prin ordinul nr. 1892/2006.
A mai arătat reclamanta că la această licitaţie a participat la licitarea mai multor trasee, printre care și cursa Zalău-Timișoara, ieșind câştigătoare contracandidata sa SC T.C.T. SRL.
La data de 07 mai 2008, societatea reclamantă a depus contestație cu privire la licitația acestui traseu, înregistrată la Autoritatea Rutieră Română în 07 mai 2008, iar la data de 15 mai 2008 contestatoarea a primit de la autoritatea pârâtă o adresă prin care i s-a adus la cunoștință faptul că plângerea sa a fost trimisă spre soluţionare Agenției pentru Serviciile Societăţii Informaționale, până în prezent neprimind niciun răspuns.
La termenul de judecată din 22 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința nr. 186 din 22 iulie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Timișoara pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză, reclamanta a solicitat pârâtei, prin contestația formulată, reevaluarea punctelor pentru unele trasee ce au făcut obiectul şedinţei de licitaţie din data de 30 aprilie 2008, ceea ce nu constituie procedură prealabilă în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, atâta vreme cât reclamanta nu a solicitat revocarea rezultatelor licitaţiei, declasarea participantului SC T.C.T. SRL şi declararea sa ca şi câștigătoare a licitației, cereri ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SA Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 1607 din 20 martie 2009, Înalta Curte de Casație şi Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC A. SA şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanțe.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Timișoara a respins acţiunea formulată de societatea reclamantă SC A. SRL pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
A mai reținut că problema de drept care se impune a fi analizată în cauză este aceea de a stabili în ce măsură trebuie corelate dispoziţiile legii cadru a contenciosului administrativ cu cele specifice materiei obţinerii licențelor de traseu şi dacă societatea reclamantă trebuia să efectueze procedura prealabilă în speţă exclusiv după regulile prevăzute în legea cadru a contenciosului administrativ [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004] sau trebuia să parcurgă etapele prevăzute de actele normative speciale aplicabile în materia organizării şi desfășurării licitaţiilor pentru atribuirea licențelor de traseu către operatorii de transport - Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor și Turismului nr. 1892/2006, cu modificările ulterioare.
În acest context a apreciat instanța de recurs că, potrivit principiului „specialia derogant generalibus”, obligația instanței de fond era de a verifica dacă în legislaţia specială, aplicabilă materiei din care face parte speţa dedusă judecăţii, existau prevederi exprese, derogatorii de la dreptul comun, privind modul de contestare a rezultatelor licitației, implicit sub aspectul efectuării procedurii prealabile şi, numai în situația în care nu exista reglementare expresă în normele speciale, putea să facă aplicarea dispozițiilor generale prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Analizând comparativ actele normative menționate, instanța de recurs a constatat că în Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor și Turismului nr. 1892/2006 nu se indică în mod expres posibilitatea efectuării procedurii prealabile în cazul existenței unei nemulțumiri legate de rezultatele finale ale licitației și niciun termen în care se poate face contestaţie administrativă (aspect care potrivit reglementărilor anterioare în materie se stabilea în metodologia de desfăşurare a licitaţiei), motiv pentru care se aplică dispozițiile privind termenul de 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
A concluzionat Înalta Curte că este evident că societatea reclamantă, în ceea ce privește conţinutul plângerii prealabile, în mod corect s-a raportat la reglementările specifice, solicitând reevaluarea rezultatelor, procedură prin care autoritatea pârâtă ar fi putut să ajungă la un alt rezultat final și, în consecință, să elibereze licenţa de traseu către societatea reclamantă, în cazul în care ar fi constatat nereguli în desfășurarea licitaţiei.
Or, în speță, contestaţia administrativă formulată în termenul legal de 30 de zile de la afişarea rezultatelor, până la momentul introducerii acțiunii, nu primise niciun răspuns.
Față de aceste considerente, Înalta Curte a constatat că recurenta-reclamantă SC A. SA a îndeplinit procedura prealabilă, astfel încât soluţia instanței de fond este nelegală, impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanţe.
În urma rejudecării pe fond a cauzei, prin sentinţa civilă nr. 21 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ şi fiscal, a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Autoritatea Rutieră Română şi a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC A. SA Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei nu cuprinde motivele de fapt legate de invocarea temeiului legal încălcat de pârâte, și anume art. 61 lit. b) pct. 1 din ordinul nr. 1892/2006 cu ocazia licitației de atribuire a traseelor interjudețene aflate în litigiu, acţiunea fiind motivată doar pe împrejurarea că pârâta Autoritatea Rutieră Română nu i-a răspuns reclamantei la contestaţia formulată în procedura prealabilă, în termen de 30 de zile de la depunere, ceea ce i-a întărit convingerea cu privire la faptul că licitaţia a fost viciată.
A mai reţinut prima instanţă că neinvocarea unui drept vătămat sau interes legitim vătămat prin actele încheiate de pârâta Agenția pentru Serviciile Societății Informaţionale nu a fost suplinită nici prin precizarea de acţiune depusă la Dosarul nr. 639.1/59/2008 al Curţii de Apel Timișoara.
S-a mai constatat că menţionarea art. 61 lit. b) pct. 1 din ordinul nr. 1892/2006, privitor la situația retragerii licenței de traseu de către Autoritatea Rutieră Română când licenţa a fost soluționată prin furnizarea unor documente care conțineau informaţii eronate, are caracter formal în cauză pentru că reclamanta nu a dovedit prin probe existența unei asemenea ipoteze, fiind de remarcat, de asemenea, că obiectul acțiunii nu îl reprezintă solicitarea de anulare a vreunei licenţe de traseu, ci anularea rezultatelor licitaţiei de atribuire a unor trasee interjudeţene la care a fost declarată câştigătoare pârâta SC T.C.T. SRL.
A concluzionat instanța de fond, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind, în consecinţă, nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA Timişoara, care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:
- a cerut instanței de fond ca pârâtele să depună la dosar înscrisurile care au stat la baza stabilirii punctajului pentru SC T.C.T. SRL, dar acest lucru nu s-a realizat;
- instanța de recurs este datoare să solicite ca pârâtele să depună actele respective;
- să se constate că SC T.C.T. SRL nu îndeplinea condiţiile pentru punctajul obținut la licitația respectivă.
În final, a cerut ca recursul să fie admis, sentința atacată să fie desființată, rejudecarea cauzei şi admiterea contestaţiei.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului, instanța de recurs constată că din încheierile ședințelor de judecată din 11 noiembrie 2009, 08 decembrie 2009 și 13 ianuarie 2010, rezultă că reclamanta nu a cerut proba privind înscrisurile care au stat la baza stabilirii punctajului pentru SC T.C.T. SRL la licitația în litigiu.
În ceea ce privește cea de-a doua critică, potrivit art. 305 C. proc. civ., în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, recurenta-reclamantă nedepunând înscrisurile la care s-a referit în mod generic şi nici nu a fost prezentă la dezbaterea recursului.
Astfel fiind, legalitatea soluţiei recurate va fi verificată exclusiv prin prisma materialului probator aflat la dosarul cauzei, în raport cu care instanța de recurs constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Astfel, recurenta-reclamantă a invocat ca temei legal al acțiunii sale dispozițiile art. 61 lit. b) pct. 1 din Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul nr. 1892/2006 al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor şi Turismului, potrivit cărora „retragerea licenței de traseu se face de către agenţia teritorială emitentă a Autorităţii Rutiere Române în următoarele cazuri: b) în cazul săvârşirii de către operatorul de transport rutier a unor abateri grave, după cum urmează: (…) i) când licenţa de traseu a fost obținută prin furnizarea unor documente care conțineau informații eronate”.
Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a fost în măsură să probeze ipoteza normei juridice invocate ca temei legal al acțiunii sale, astfel că instanța de fond a reținut în mod judicios că acţiunea formulată nu este întemeiată.
În consecinţă, având în vedere considerentele de mai sus, recursul formulat este nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 21 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timişoara, secția contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3973/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3978/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
