ICCJ. Decizia nr. 3978/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3978/2010
Dosar nr. 2853/2/2009
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din A.A.R. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, să se constate că autoritatea pârâtă a nominalizat un număr de 6 membri în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome A.A.C.R., cu încălcarea prevederilor art. 8 din anexa la hotărârea nr. 405/1993, invocând excepţia de nelegalitate a ordinului nr. 1644 din 12 septembrie 2006 şi să fie obligat Ministerul Transporturilor să înlocuiască membrii care nu îndeplinesc condiţiile legale.
Prin sentinţa civilă nr. 3364 din 19 decembrie 2007 a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, precum şi de faptul că reclamantul nu a făcut dovada că pe rolul unei instanţe de judecată se află în curs de soluţionare un litigiu care priveşte actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă.
Prin decizia nr. 167 din 16 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţei indicaţia de a se analiza excepţiile invocate.
În fond după casare, în raport de indicaţiile din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a reţinut că reclamantul a depus la termenul din 13 iunie 2007 o cerere modificatoare prin care învederat că obiectul acţiunii îl formează Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 2026 din 02 noiembrie 2006, faţă de care Ministerul Transporturilor a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile şi a lipsei de obiect.
S-a mai reţinut că, ulterior, la termenul din 24 octombrie 2007, reclamantul a înţeles să îşi modifice din nou acţiunea, în sensul de a solicita instanţei să constate că Ministerul Transporturilor a nominalizat în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome A.A.C.R. membri, cu încălcarea prevederilor imperative legale şi să oblige Ministerul Transporturilor să înlocuiască din Consiliul de Administraţie pe membrii care nu îndeplinesc condiţiile imperative impuse de prevederile art. 12 şi 13 din Legea nr. 15/1990.
Faţă de această nouă modificare de acţiune, Ministerul Transporturilor a invocat faptul că este formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 2504 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocate de pârât şi, pe cale de consecinţă, a respins, în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea reclamantului Sindicatul Liber al Salariaţilor din A.A.C.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că este nelegală modificarea cererii de chemare în judecată a reclamantului formulată la termenul din 24 octombrie 2007 întrucât aceasta nu s-a realizat la prima zi de înfăţişare sau la următorul termen de judecată acordat în sensul modificării cererii şi, mai mult decât atât, modificarea din data de 24 octombrie nu a beneficiat şi de consimţământul Ministerului Transporturilor, acesta făcând opoziţie la această cerere.
A concluzionat prima instanţă că sancţiunea pentru neexercitarea dreptului de a modifica în termenul imperativ prevăzut de art. 132 C. proc. civ.este decăderea, aplicând în consecinţă această sancţiune.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, prima instanţă a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că sesizarea instanţei de contencios administrativ competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, iar în condiţiile în care autoritatea emitentă a actului nu a fost sesizată, cu plângere prealabilă nici în ceea ce priveşte ordinul nr. 2026/2006 şi nici cu privire la ordinele de eliberare şi de numire în funcţie ale numiţilor C.C. şi A.B. lipseşte o condiţie de exerciţiu a acţiunii, cererea de chemare în judecată fiind astfel inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Sindicatul liber al Salariaţilor din A.A.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate în sensul că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, încălcând prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., fără însă a se preciza însă care este în concret obiectul acestei cereri.
Se susţine că eronat a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă pentru că a fost îndeplinită procedura prealabilă la 26 martie 2007.
Se fac critici referitoare şi la alcătuirea completului de judecată, arătându-se că acelaşi judecător a judecat pricina şi după casarea sentinţei nr. 3364 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, se arată că hotărârea atacată nu a fost redactată în termenul procedural.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este legală şi temeinică pentru că modificarea cererii de chemare în judecată la 24 octombrie 2007 este nelegală întrucât nu s-a realizat la prima zi de înfăţişare, nu a fost realizată plângerea prealabilă în ceea ce priveşte ordinul nr. 2026/2006, iar judecătorul putea soluţiona cauza după casare pentru că în primul ciclu procesual nu a fost soluţionat fondul acesteia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat.
Conform îndrumărilor deciziei nr. 167 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, „la rejudecare instanţa de fond trebuia să analizeze excepţiile invocate de pârât în raport de precizarea depusă de reclamant la 09 mai 2007 şi să se pronunţe asupra sancţiunii decăderii pentru precizările depuse la 22 octombrie 2007, în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ., aşa cum a invocat pârâtul”.
Din considerentele sentinţei nr. 2504 din 10 iunie 2009 recurată, rezultă că instanţa de fond a respectat îndrumările deciziei de casare.
În mod corect a fost sancţionată cu decăderea atitudinea procesuală a recurentului-reclamant în ceea ce priveşte modificarea cererii de chemare în judecată formulată pentru termenul din data de 24 octombrie 2007, prin precizările depuse la 22 octombrie 2007, în raport de dispoziţiile art. 132 coroborat cu art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Este evident că la termenul din data de 24 octombrie 2007, al patrulea termen acordat în cauză, recurentul-reclamant nu-şi mai putea întregi sau modifica cererea de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât acesta, la prima zi de înfăţişare, respectiv la 25 aprilie 2007, beneficiase de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Deşi prin cererea de recurs se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii de chemare în judecată, nu se precizează care este acesta, recurentul manifestând aceeaşi atitudine confuză în determinare obiectivului cererii sale.
Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificat prin cererea din 09 mai 2007 este anularea ordinului nr. 2026/2006, iar prima instanţă a hotărât asupra obiectului acestei cereri.
De altfel, în recurs, recurentul a precizat că actul a cărui anulare o solicită este ordinul nr. 2026/2006.
În consecinţă, au fost respectate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată în mod corect instanţa de fond a analizat cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale acesteia prin prisma dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile cauzei, stabilind că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă în ceea ce priveşte ordinul nr. 2026/2006 atacat, ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Susţinerile recurentului-reclamant în sensul că a fost îndeplinită procedura prealabilă conform înscrisului înregistrat în 26 martie 2007, la autoritatea pârâtă, sunt nefondate.
Acest înscris, depus şi în recurs, vizează ordinul nr. 1644 din 12 septembrie 2006, care nu constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acestui ordin încetându-i de altfel şi aplicabilitatea urmare a emiterii ordinului nr. 2026 din 03 noiembrie 2006, ulterior încetându-i aplicabilitatea şi acestuia conform Ordinului nr. 152 din 18 mai 2007 emis de Ministerul Transporturilor.
Prin urmare, neexistând dovezi în ceea ce priveşte realizarea plângerii prealabile, efect al aprecierii ca întemeiată a excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia de fond, care se adaugă celorlalte condiţii de exerciţiu a acţiunii, în mod corect a fost soluţionată acţiunea formulată de reclamant, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu este fondat nici critica referitoare la alcătuirea completului de judecată.
Este adevărat că judecătorul cauzei a făcut parte din completul de judecată care a judecat în primul ciclu procesual, însă prin sentinţa nr. 3364 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, cauza nu a fost judecată pe fond, astfel că, drept casare nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la incompatibilitatea judecătorului ce a pronunţat sentinţa recurată.
Celelalte critici referitoare la neredactarea hotărârii recurate în termenul procedural nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 şi urm. C. proc. civ. sau Legea nr. 554/2004.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Sindicatul Liber al Salariaţilor din A.A.R., împotriva sentinţei civile nr. 2504 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3976/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3985/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
