ICCJ. Decizia nr. 4140/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4140/2010
Dosar nr. 375/59/2009
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 340 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei Oraviţa, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, şi a anulat Decizia pârâtei de soluţionare a contestaţiei formulată de către reclamant împotriva procesului-verbal de constatare întocmit la data de 29 ianuarie 2009 şi înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 2509 din 02 februarie 2009; pe cale de consecinţă, instanţa de judecată a admis contestaţia formulată de reclamant, a anulat procesul-verbal atacat şi a exonerat pe reclamant de la restituirea sumei de 148.077,68 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada că pe terenurile respective - pentru care a primit suma de bani în litigiu, reprezentând sprijin financiar acordat potrivit prevederilor OUG nr. 125/2006 - a desfăşurat activitate agricolă proprie, astfel încât îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, iar Decizia atacată este nelegală şi netemeinică, impunându-se anularea acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, aducându-i critici pe fond şi solicitând casarea acesteia şi respingerea acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.
De asemenea, în faţa instanţei de recurs şi prin concluziile scrise depuse la dosar, recurenta a invocat excepţia de necompetenţă a instanţei de fond, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea şi cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Caraş-Severin. In acest sens, recurenta arată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât sumele în litigiu intră în categoria celor care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, făcând parte din categoria creanţelor bugetare, asimilate creanţelor fiscale conform prevederilor OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată şi completată.
Excepţia de necompetenţă invocată de recurentă este întemeiată, recursul urmând a fi admis, pentru motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi având în vedere considerentele ce se vor arăta în continuare.
In speţă, obiectul cauzei îl constituie anularea Deciziei nr. 420 din 09 martie 2009 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în baza OG nr. 79/2003, prin care se stabileşte în sarcina intimatului-reclamant obligaţia de restituire a sumei de 148.077,68 lei, pentru motivul utilizării necorespunzătoare a sumelor acordate din fonduri comunitare.
Or, în raport cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (6) şi art. 4 din actul normativ susmenţionat, aceste sume reprezintă creanţe bugetare şi sunt recuperate conform Codului de procedură fiscală, în cauză devenind, aşadar, aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiilor apărute între părţi.
Astfel, conform prevederilor art. 3 din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare, „Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare; b) hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care se stabileşte obligaţia de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli" [alin. (2)] şi „împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare" [alin. (6)].
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 4 din acelaşi act normativ, „Constituie obiect al recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului" [alin. (1)] şi „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor" [alin. (2)].
Or, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Rezultă, aşadar, că, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric prevăzut de textul legal citat.
Cum solicitarea reclamantului are ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale ce privesc o creanţă al cărei cuantum nu depăşeşte 500.000 lei, competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, revine Secţiei de contencios administrativ a tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele arătate, constatându-se întemeiată excepţia de necompetenţă a primei instanţe, în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va fi admis recursul şi casată sentinţa atacată şi va fi trimisă cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Caraş-Severin, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 340 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Caraş-Severin, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4138/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4143/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
