ICCJ. Decizia nr. 40/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 40/2010
Dosar nr. 45294/3/200.
Şedinţa publică din 13 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.I. ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul este viceprimar al comunei Lăpuş, judeţul Maramureş, iar în conformitate cu prevederile art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza II din OUG nr. 24/2008, C.N.S.A.S. verifică, din oficiu, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, persoanele care ocupă demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. a)-h).
Reclamantul a mai arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/l/2951/23.10.2008, pârâtul, profesor de educaţie fizică, a fost recrutat la data de 20 iulie 1983, de I.J. Maramureş pe linia problemei „învăţământ", motivul recrutării fiind reprezentat de acoperirea informativă a Şcolii generale din comuna Lăpuş.
Reclamantul a precizat că la aceeaşi dată, pârâtul a semnat „Angajamentul", preluând numele conspirativ de colaborator „D.".
Referitor la recrutarea pârâtului, în calitate de colaborator al Securităţii, şi la factorii determinanţi ai recrutării, reclamantul a relatat consemnările ofiţerului de legătură existente în Raportul cu propuneri de recrutare a numitului B.I. în calitate de colaborator, datat 29 aprilie 1983, respectiv faptul că pârâtul „a furnizat date verbale de interes, ce s-au verificat şi confirmat, din rândul cetăţenilor, privind aprovizionarea şi nemulţumiri din rândul cadrelor din învăţământ".
De asemenea, s-a precizat că în Raportul de cunoaştere a persoanei, din 27 aprilie 1983, ofiţerul a reţinut că pârâtul „în calitate de persoană de sprijin, a informat organele de Securitate despre nemulţumirile oamenilor din comună, legate de aprovizionarea cu alimente", consemnând şi că „s-au luat măsuri legale", în urma obţinerii acestei informaţii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că atât din cuprinsul acţiunii în constatare, cât şi din cuprinsul documentelor depuse ca probe în dovedirea acţiunii nu rezultă în mod concret faptul că, prin acţiunile întreprinse la acel moment, a furnizat informaţii care au produs efecte pe linia muncii de Securitate şi că acele informaţii au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin sentinţa civilă nr. 2275 din 28 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe B.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâtul B.I. îndeplineşte atribuţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, întrucât a fost recrutat la data de 20 iulie 1983, pe linia problemei „învăţământ", pentru a asigura acoperirea informativă a Şcolii generale din comuna Lăpuş.
Anterior recrutării pârâtului, rapoartele întocmite de ofiţerii de Securitate, la 27 aprilie 1983 şi 29 aprilie 1983, s-a reţinut că acesta „a furnizat date verbale de interes, ce s-au verificat şi confirmat, din rândul cetăţenilor, privind aprovizionarea şi nemulţumiri în rândul cadrelor din învăţământ" şi că, „a informat organele de Securitate despre nemulţumirile oamenilor din comună, legate de aprovizionarea cu alimente", iar în urma acestor informaţii „s-au luat măsuri legale".
Instanţa de fond a constatat că, informaţiile furnizate de pârât Securităţii, astfel cum au fost prezentate, se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar prin acestea au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzute de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A arătat recurentul că în mod greşit instanţa de fond a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii având în vedere că din cuprinsul documentelor depuse ca probe în dovedirea acţiunii nu rezultă în concret faptul că prin acţiunile întreprinse de recurent la acel moment a furnizat informaţii care au produs efecte pe linia muncii de Securitate şi că acele informaţii au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Consideră recurentul că acele note informative despre care se susţine că ar fi fost furnizate de acesta, ar fi trebuit să se afle la dosarul numit - fond reţea, aşa cum şi rapoartele lucrătorilor Securităţii de la acea vreme au reuşit să subziste.
Fiind singurele probe pe care le pot arăta reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, aceste note informative sunt reţinute de instanţa de fond în mod nelegal şi lipsit de temei.
Recurentul precizează că simplele afirmaţii relatate de lucrătorii Securităţii, consemnate prin rapoarte scrise nu constituie mijloc de probă. Aceştia puteau să facă orice fel de afirmaţii şi puteau relata orice fel de evenimente pentru a-şi finaliza rapoartele şi pentru a nu avea la rândul lor probleme la nivel de Securitate.
A mai arătat recurentul că pretinsele informaţii date de acesta despre o persoană numită P.G., pe baza cărora, acesta din urmă a fost cercetat pentru manifestări duşmănoase sunt invenţii şi minciuni pentru ca acele persoane care au întocmit raportul să-şi poată justifica activitatea şi pentru a putea avansa ierarhic mai uşor.
Se arată ca marea majoritate a celor ce au fost „recrutaţi" ca fiind colaboratori ai Securităţii acelor vremuri, au procedat la semnarea unor declaraţii şi angajamente sub diferite metode de şantaj şi ameninţări la adresa lor şi a familiei lor.
În această situaţie arată recurentul că s-a găsit, astfel după ce a refuzat politicos semnarea unui angajament cu organele de Securitate ulterior a fost ameninţat şi şantajat că îşi va pierde serviciul şi îi va fi distrusă familia.
De asemenea a arătat recurentul că nu a discutat cu vreunul din lucrătorii Securităţii despre vreo persoană sau despre nemulţumirile din rândul cetăţenilor privind aprovizionarea şi a celor din rândul cadrelor din învăţământ.
Concluzionând recurentul a arătat că cele două condiţii, privind denunţarea activităţilor sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist şi vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevăzute în art. 2 alin. (1), lit. b) din OUG nr. 24/2008, nu sunt îndeplinite.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele, art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate de recurent precum şi din oficiu în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 este„ colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie".
În raport de aceste dispoziţii legale, se reţine că recurentul-reclamant a furnizat informaţii care au fost reţinute în notele şi rapoartele ofiţerilor de Securitate de la acea dată. Recurentul a furnizat anterior recrutării sale informaţii privind aprovizionarea cetăţenilor şi nemulţumirile cadrelor din învăţământ, informaţii care au fost verificate şi confirmate.
Recrutarea recurentului s-a făcut având în vedere necesitatea acoperirii informative la obiectivul Şcoala Generală Lăpuş, acesta dând dovadă de solicitudine (fila 30 dosar fond).
Înalta Curte nu va reţine susţinerile recurentului privind starea de ameninţare şi şantaj care l-a determinat să semneze „Angajamentul" deoarece din Raportul cu propuneri de recrutare din data de 27 aprilie 1983 (fila 30 dosar fond) rezultă că „recrutarea se va efectua la sediul postului de miliţie, sub legenda rezolvării unor probleme miliţieneşti, ce vor constitui în caz de refuz varianta de retragere".
Organele de Securitate aveau posibilitatea să dea indicaţii în vederea recrutării recurentului, inclusiv să menţioneze în raportul privind recrutarea, metodele şi mijloacele de constrângere şi ameninţare a recurentului-pârât în scopul vizat aşa cum s-a întâmplat în alte cazuri. Organele de Securitate nu aveau de ce să omită să consemneze despre aceste împrejurări de ameninţate, nu ar fi avut atunci de ce să ascundă acest lucru (fila 38-39 dosar fond).
Prin urmare, recurentul-pârât a încheiat angajamentul de colaborare cu organele de securitate şi miliţie, de bună voie şi nu prin ameninţări sau şantaj (fila 40 dosar fond).
Împrejurarea că notele informative furnizate de către recurentul-pârât privind aspecte ce intrau în preocupările organizate de securitate, nu au fost depuse de reclamantul-intimat C.N.S.A.S., nu este de natură a concluziona că acestea nu au existat, ele fiind relatate în rapoartele ofiţerilor şi nu ar putea fi apreciate ca fiind invenţii ale ofiţerilor de securitate – fiind vorba de numeroase materiale, rapoarte şi note – întocmite în decursul anilor 1983-1988 (fila 33-37 dosar fond).
De altfel recurentul a recunoscut că a furnizat informaţii despre nemulţumirile cetăţenilor cu aprovizionarea, motivând însă că nu ar fi putut duce la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului deoarece erau de notorietate.
Această susţinere nu poate fi primită, din Raportul de cunoaşterea persoanei din 27 aprilie 1983 rezultă că pârâtul „este apreciat şi stimat în rândul colegilor de muncă, are posibilităţi reale de a informa despre unele stări de fapt ce s-ar putea comite în rândul cadrelor de la şcoală, … este împotriva acelora care încalcă prevederile legale, fiind … P.G. a sesizat despre unele aspecte de nemulţumiri în rândul cetăţenilor din comună, privind autoaprovizionarea populaţiei, faţă de care s-a luat măsurile legale".
Prin urmare, nu era doar o simplă informaţie fără consecinţe, cele relatate despre nemulţumirile populaţiei aveau ca finalitate luarea de „măsuri legale" care în accepţiunea perioadei respective are conotaţia încălcării şi îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Din rapoartele ofiţerilor de securitate din anii 1984-1987 rezultă că pârâtul a constituit o sursă utilă muncii informative pe linie de Securitate, propunându-se în fiecare an menţinerea sa în continuare în reţeaua informativă, urmând a fi reinstruit cu sarcini concrete.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, Înalta Curte în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I., împotriva sentinţei civile nr. 2275 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3983/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4138/2010. Contencios → |
|---|
