ICCJ. Decizia nr. 4138/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4138/2010
Dosar nr. 5549/2/200.
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
1. Hotărârea pronunţată de curtea de apel ce formează obiectul recursului
Prin sentinţa nr. 4472 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamanta P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, obligarea pârâtei la emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire la nivelul stabilit prin Decizia civilă nr. 60A din 2 februarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 33633/3/2006 şi la plata unor penalităţi de 50 lei/zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii de la rămânerea definitivă a acesteia.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta s-a adresat pârâtei la 2 aprilie 2009 solicitându-i în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005, desemnarea unui evaluator cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sector 1, şi emiterea unei decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire în considerarea conţinutului deciziei civile nr. 60/2009 a Curţii de Apel Bucureşti prin care pârâta Primăria Municipiului Bucureşti fusese obligată la plata sumei de 532.546,46 lei cu titlu de despăgubiri către reclamanta.
Se mai reţine că la data la care reclamanta a solicitat pârâtei declanşarea procedurii prevăzute în Titlu VII al Legii nr. 247/2005 modificată şi republicată, titlu în baza căruia formulase cererea, respectiv sentinţa civilă anterior menţionată, nu era irevocabil, iar prin conţinut nu era susceptibil de executare, potrivit aceluiaşi act normativ.
In consecinţă, în raport de data la care reclamanta a solicitat pârâtei-desemnarea evaluatorului autorizat şi emiterea titlului de despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005, refuzul acestuia nu a putut fi apreciat ca având caracter nejustificat, în condiţiile în care Decizia civilă nr. 60/2009 a Curţii de Apel Bucureşti a rămas irevocabilă la un interval de 6 luni, ulterior chiar sesizării instanţei de fond cu cererea dedusă prezentei judecăţi.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 4472 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta P.D., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta-reclamanta a susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-o primă critica formulată susţine recurenta-reclamanta că prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a încălcat grav prevederile art. 300 alin. (1) şi art. 118 C. proc. civ., precum şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 262/2007 ce reglementează obligaţia autorităţii de a soluţiona cererea ce i s-a adresat în termen de 30 de zile şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la CEDO.
Astfel, aflându-se în faţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, executabilă chiar dacă fusese promovată o cale extraordinară de atac, şi devenită irevocabilă înainte de pronunţarea sentinţei civile ce face obiectul prezentului recurs, instanţa de fond ar fi trebuit să oblige intimatul-pârât la emiterea deciziei aşa cum s-a cerut în considerarea art.6 din CEDO.
Explicând critica formulată recurenta-reclamanta arată că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăria Municipiului Bucureşti, cerând retrocedarea în natură sau echivalent a unui imobil de care familia sa a fost deposedată în mod abuziv.
După 8 ani prin Decizia civilă nr. 60A din 2 februarie 2009, a obţinut recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri şi la cuantificarea acestora însă nu poate intra în posesia acestor despăgubiri, întrucât intimata-pârâtă nu emite Decizia privitoare la titlu de despăgubire.
Printr-o ultimă critică susţine recurenta-reclamanta că, considerând procedura de retrocedare, în natură sau echivalent, a imobilului ca pe un întreg, cea desfăşurată în faţa unei instanţe judecătoreşti cenzurând-o pe cea administrativă, nu a avut parte de un proces desfăşurat într-un timp rezonabil.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivelor ne nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat,în cauză, nu este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamanta se rezumă, cu mici nuanţe, la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, aşa încât nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului în considerentele hotărârii recurate ci îşi va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condiţiile art. 304 şi art. 304 C. proc. civ.
Pentru o corectă analiză a motivelor de recurs se impune, cu precădere, o expunere clară a situaţiei de fapt, a obiectului acţiunii deduse prezentei judecăţi precum şi a temeiul de drept invocat in faţa instanţei de fond.
Astfel, printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 recurenta-reclamantă a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti restituirea în echivalent a imobilului situat în Municipiul Bucureşti sect. 1.
Întrucât entitatea notificată nu a emis o dispoziţie motivată în temeiul Legii nr. 10/2001, recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 583 din 25 martie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a constatat că reclamanta are dreptul, în calitate de persoană îndreptăţită la restituire, la acordarea măsurilor prin echivalentul sumei de 532.546,46 lei (162.115 EURO) pentru imobilul notificat şi a obligat Primăria Municipiului Bucureşti să emită o dispoziţie de restituire prin echivalent pentru valoarea de 532.543,46 lei în favoarea acesteia.
Prin Decizia nr. 60A din 2 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa nr. 583 din 25 martie 2008, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 532.546,46 lei (162.115 EURO) reprezentând despăgubiri pentru imobilul situat în sector 1.
La data de 7 aprilie 2009 recurenta-reclamantă a solicitat intimatei-pârâte, în temeiul deciziei nr. 60A/2009 a Curţii de Apel Bucureşti să procedeze la desemnarea unui evaluator, în condiţiile art. 13 din Legea nr. 247/2005, în vederea stabilirii întinderii despăgubirilor ce i se cuvin pentru imobilul situat în Municipiul Bucureşti, sector 1; în absenţa vreunui răspuns recurenta-reclamantă s-a adresat intimatei-pârâte cu o nouă cerere, în acelaşi sens, la data de 12 iunie 2009.
In acest context, la data de 17 iunie 2009, recurenta-reclamantă, s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu o acţiune prin care a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intimată în prezenta cauză, la emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubiri la nivelul stabilit prin Decizia nr. 60A din 2 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 33633/3/2006, cu plata de penalităţi de 50 lei/zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii definitive a acesteia.
In drept cererea, astfel formulată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 262/2007 de modificare a Legii nr. 554/2004 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.
Pe parcursul soluţionării cauzei deduse prezentei judecăţi, de către instanţa de fond, prin Decizia nr. 8378 din 19 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, a modificat în parte Decizia nr. 60A din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie, a admis şi apelul declarat de pârât, şi a schimbat în parte sentinţa pronunţată de prima instanţă, în sensul că a acordat reclamantei măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1, în condiţiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.
Aşadar, recurenta-reclamantă se consideră vătămată într-un drept al său prin faptul că, intimata-pârâtă a refuzat în mod nejustificat să procedeze la desemnarea unui evaluator, în condiţiile procedurii administrative speciale, prevăzute de Titlu VII din Legea nr. 247/2005, în baza unei hotărâri judecătoreşti, respectiv Decizia civilă nr. 60A/2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a respins cererea reclamantei în condiţiile în care în cauză, nu se poate reţine că intimata-pârâtă, a refuzat să soluţioneze, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din LC A, cererea recurentei, chiar dacă nu a răspuns în termen de 30 de zile la solicitările formulate la data 7 aprilie 2009 şi respectiv 12 iunie 2009, aşa încât va înlătura criticile referitoare la pronunţarea hotărârii recurate cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din LCA.
In acest sens, în primul rând trebuie subliniat faptul că procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute de Titlu VII- "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"- din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, sunt complexe şi în mod obiectiv, nu pot fi finalizate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) LCA.
In al doilea rând Decizia nr. 60A/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, prevedea direct instituirea, în sarcina Primăriei Municipiului Bucureşti, a unei obligaţii de plată a unei sume de bani cu titlu de despăgubiri, ceea ce nu mai impunea desemnarea unui evaluator în sensul art. 13 din Legea nr. 247/2009, această ultimă obligaţie incumbă intimatei-pârâte abia în baza Deciziei civile nr. 8378 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin care s-a stabilit irevocabil că recurenta-reclamantă este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Municipiul Bucureşti, sector 1, însă în condiţiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.
Înalta Curte va înlătura şi criticile referitoare la, caracterul nerezonabil al procedurii, reţinând că, deşi este adevărat că emiterea deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, în sensul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este necesar a fi rezolvată într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 din CEDO, iar adăugarea unor noi intervale de timp la cel deja scurs de la data depunerii notificării, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, de circa 8 ani, ar putea justifica reţinerea caracterului nerezonabil al procedurii, în ansamblul său, este de necontestat şi faptul că emiterea acestor decizii trebuie făcută cu respectarea întocmai a procedurii administrative speciale reglementate imperativ de acelaşi act normativ.
Totodată, Înalta Curte nu va reţine nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 300 alin. (1) şi art. 378 C. proc. civ., constatând că deşi în considerentele hotărârii recurate se face referire la faptul că la data declanşării procedurilor prevăzute de Titlu VII al Legii nr. 247/2005, titlu în baza căruia a fost formulată cererea, respectiv sentinţa civilă anterior menţionată, nu era irevocabilă, aceasta nu echivalează cu nesocotirea unor dispoziţii legale, aşa cum în mod greşit susţine recurenta-reclamantă, în condiţiile în care instanţa de fond în mod corect a reţinut că respectiva sentinţă civilă, prin conţinutul său nu era susceptibilă de executare, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în sensul solicitat de reclamantă prin cele două cereri adresate intimatei în intervalul aprilie-iunie 2009; aşadar, nu faptul că respectiva decizie civilă nu era irevocabilă a determinat instanţa de fond să aprecieze în sensul hotărârii pronunţate, cum în mod greşit susţine recurenta-reclamantă, ci faptul că respectiva hotărâre judecătorească, prin conţinutul său nu putea fi executată, în sensul solicitat de recurenta-reclamantă.
Faţă de considerentele mai sus expusă, Înalta Curte urmează a înlătura criticile din recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod corect instanţa de fond, a apreciat că, în raport de data la care reclamanta a solicitat pârâtei desemnarea evaluatorului autorizat şi emiterea titlului de despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005, refuzul acesteia nu poate fi apreciat ca având caracter nejustificat, în condiţiile în care Decizia civilă nr. 60A/2009 a Curţii de apel Bucureşti a rămas irevocabilă la un interval de 6 luni, ulterior chiar sesizării instanţei de judecată cu prezenta cerere.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, în raport cu probele administrate în cauză, soluţia de respingere a cererii reclamantei pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă.
In consecinţă, faţă de considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.D. împotriva sentinţei nr. 4472 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă
Pronunţată in şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4140/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
