ICCJ. Decizia nr. 4143/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4143/2010
Dosar nr. 5781/1/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 noiembrie 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor suspendarea executării Ordinului cu caracter individual cu nr. 2639 din 12 octombrie 2009, emis de şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor din România şi înregistrat sub nr. 33178 din 13 octombrie 2009 la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, precum şi obligarea pârâtei să-i permită revenirea în funcţia publică de execuţie deţinută anterior până la data pronunţării unei soluţii irevocabile pe fondul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 677 din 05 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea.
Prin Decizia nr. 2959 din 3 iunie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de M.V. împotriva sentinţei nr. 677 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, a modificat sentinţa atacată, în sensul suspendării executării Ordinului nr.2639 din 12 octombrie 2009, emis de Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor şi a obligat intimate la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 750 lei.
2. Motivele şi temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovată.
Împotriva deciziei nr. 2959 din 3 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat la data de 30 iunie 2010, contestaţie în anulare contestatarul M.V., prin care a solicitat anularea parţială a deciziei , în sensul stabilirii cheltuielilor de judecată nu doar în ceea ce priveşte cheltuielile efectuate în judecarea recursului ci şi cele efectuate la judecarea dosarului de fond, respective nu doar 750 lei ci 3.900 lei.
Invocând, în drept prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatorul a susţinut că soluţia dată în recurs pe aspectul soluţionării cererii privind plata cheltuielilor de judecată este rezultatul unei erori materiale evidente, acest motiv având legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Astfel, susţine contestatorul că obligarea intimatei la plata cheltuielilor efectuate doar în faza de recurs, şi deci omiterea de la calcul a cheltuielilor efectuate în faţa instanţei de fond, în cuantum de 3.150 lei, este greşită, având în vedere că recursul a fost admis în totalitate, sentinţa instanţei de fond desfiinţată, ceea ce practice înseamnă stabilirea culpei procesuale a intimatei şi în această fază.
3. Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de temeiul de drept invocat şi raportat la motivul înfăţişat de contestator.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., contestaţia în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată pentru motivele limitative şi strict prevăzute şi care nu presupune o rejudecare a recursului
Înalta Curte, apreciază că, raportat la exigenţa textului de lege arătat, contestaţia în anulare de faţă nu poate fi primită, faţă de împrejurarea că din considerentele deciziei contestate rezultă că instanţa de recurs, când s-a pronunţat asupra cererii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, nu s-a aflat într-o confuzie , în sensul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. ci a procedat, în raport cu susţinerile părţilor, în condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate recurentului, în baza alin. (1) al aceluiaşi text.
Aşadar, stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată intimate, prin prisma criticilor formulate de contestator, nu reprezintă o eroare materială ci eventual o greşeală de judecată ce nu poate constitui temeiul unei contestaţii în anulare.
În consecinţă, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare, dedusă prezentei judecăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.V. împotriva deciziei nr. 2959 din 3 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă
Pronunţată in şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4140/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4156/2010. Contencios → |
|---|
