ICCJ. Decizia nr. 4016/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4016/2010
Dosar nr. 1857/33/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată, la data de 22 octombrie 2009, reclamantul D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.R., prin S.G.G. şi C.N.P.A.D.A.S., anularea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, anularea în totalitate a actului administrativ, respectiv a Ordinului nr. 392/2009 emis de C.N.P.A.S. prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu şi demiterea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv al C.J.P. Cluj, repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii Ordinului nr. 392/2009, respectiv reîncadrarea în funcţia publică de conducere de director executiv, cu plata corespunzătoare a drepturilor băneşti cuvenite acestei funcţii (indemnizaţie de conducere şi stimulente).
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că are calitatea de funcţionar public din luna iulie 2001 a fost angajat pe posturi de conducere în cadrul instituţiei, fiind director general adjunct, apoi directorul Direcţiei de pensii, iar din data de 18 august 2005 a fost numit în funcţia de director executiv al C.J.P. Cluj, post ocupat în baza concursului organizat în luna august 2005.
Urmare apariţiei OUG nr. 37/2009, prin Ordinul nr. 392/2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţia publică de conducere de director executiv al C.J.P. Cluj a fost desfiinţată, reclamantul fiind eliberat din funcţia publică de conducere la data de 23 mai 2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.N.P.A.D.A.S. a solicitat respingerea cererii reclamantului faţă de instituţia - pârâtă ca fiind prematur introdusă, inadmisibilă, lipsită de obiect, netimbrată, iar pe fond, ca fiind netemeinică si nelegală.
Referitor la suspendarea şi anularea O.U.G nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, s-a solicitat instanţei să constate şi să admită excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
M.A.I., reprezentat prin D.J., a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului G.R.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosarul cauzei, la data de 12 ianuarie 2010, reclamantul a renunţat la cererea de chemare în judecată faţă de pârâtul G.R. şi la soluţionarea cererii de chemare în judecată având ca obiect declararea ca neconstituţională a OUG nr. 37/2009. De asemenea, în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2010 reclamantul a renunţat la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 8 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de reclamantul D.V., a luat act de renunţarea la judecata cererii de anulare a OUG nr. 37/2009, împotriva G.R., a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie în interesul pârâtului G.R. formulată de M.A.I., a dispus anularea Ordinului nr. 392/2009 emis de C.N.P.A.S şi a dispus repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii Ordinului nr. 392/2009, reîncadrarea în funcţia publică de conducere de director executiv, cu plata drepturilor băneşti aferente acestei funcţii de la data emiterii ordinului şi până la reîncadrarea efectivă în funcţia avută.
Instanţa de fond a constatat că prin precizarea depusă la 12 ianuarie 2010, reclamantul a renunţat la cererea de chemare în judecată faţă de pârâtul G.R. şi la soluţionarea cererii de chemare în judecată având ca obiect declararea ca neconstituţională a OUG nr. 37/2009, iar la aceeaşi dată a renunţat la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009.
Cu privire la fondul cererii, instanţa a reţinut că, prin actul administrativ atacat, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere, subsecvent desfiinţării funcţiei de director executiv al C.J.P. Cluj. Actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispoziţiilor art. III alin. (1) şi alin. (1)1 din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice. Acest fapt rezultă din menţiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menţionează, între altele, şi acest temei legal, însă cu privire la constituţionalitatea OUG nr. 37/2009, în întregul ei, s-a pronunţat jurisdicţia de contencios constituţional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009).
Astfel, Curtea Constituţională a constatat că legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională.
Deşi dispozitivul deciziei se referă exclusiv la Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor deciziei Curtea Constituţională face o analiză exhaustivă şi a constituţionalităţii Ordonanţei de urgentă constatând că nu există nici un motiv care să o împiedice să-şi extindă controlul cu privire la constituţionalitatea acesteia.
A mai reţinut Curtea de Apel că instanţa de contencios constituţional a constatat că prin reglementările sale OUG afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilite prin Legea nr. 188/1999, reţinându-se în plus că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Se mai reţine în cuprinsul hotărârii recurate că actul administrativ individual emis în executarea şi aplicarea unei dispoziţii legale declarate neconforme cu Constituţia înfrânge principiul legalităţii şi drept urmare este nelegal.
Ca o consecinţă a anulării actului administrativ unilateral, instanţa a dispus şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară, în conformitate cu art. 106 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, cu plata drepturilor băneşti aferente acestei funcţii de la data expirării termenului de preaviz şi până la reîncadrarea efectivă în funcţia avută.
Subsecvent renunţării de către reclamant la petitul având ca obiect anularea OUG nr. 37/2009 şi, de asemenea, la renunţarea la judecată faţa de G.R., Curtea a respins ca lipsită de obiect şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului G.R. formulată de intervenientul M.A.I., cu motivarea că cererea de intervenţie accesorie a vizat exclusiv petitul la soluţionarea căruia reclamantul a renunţat.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 8 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S., solicitând să se constate netemeinicia sentinţei, să se admită recursul declarat de C.N.P.A.S. şi, pe fond, să se respingă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În motivele de recurs se arată că pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a aflat dosarul nr. 2156/ 33/2009 având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi ca şi în prezenta cauză, iar în primul dosar nr. (2156/33/2009) cererea a fost anulată ca netimbrată, iar în această cauză s-a dispus anularea Ordinului nr. 392/2009 emis de C.N.P.A.S.
Au fost invocate, în motivele de recurs:
- excepţia conexităţii, pentru că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1857/33/2009 este acelaşi cu obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 aflate pe rolul aceleiaşi instanţe, ambele pricini fiind în curs de judecată şi în aceeaşi etapă procesuală, respectiv în prima instanţă;
- excepţia netimbrării, deoarece potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea de chemare în judecată adresată de reclamant instanţei de contencios administrativ trebuie să fie timbrată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 146/1997;
- excepţia de prematuritate a cererii de chemare în judecată a fost invocată pentru că reclamantul a înţeles să introducă acţiunea în contencios fără să aştepte răspunsul autorităţii recurente la plângerea prealabilă care a fost înregistrată la 16 octombrie 2009.
Termenul de soluţionare a plângerii este de 30 de zile, iar dreptul la acţiune trebuie să respecte anumite cerinţe printre care şi aceea de a fi actual, adică să nu fie supus unui termen sau condiţii suspensive.
Pe fond, a fost criticată soluţia instanţei de fond şi s-a arătat că modificarea raportului de serviciu al reclamantului cu C.J.P. Cluj s-a realizat în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 iar abrogarea acestui act normativ şi declararea ca neconstituţională nu au nicio relevanţă pentru că la modificarea raportului de serviciu au fost respectate aceste dispoziţii legale, ce erau în vigoare la acel moment.
Solicitarea reclamantului cu privire la repunerea sa în funcţia publică de conducere a fost considerată neîntemeiată întrucât postul de director executiv s-a desfiinţat conform dispoziţiile imperative ale OUG nr. 37/2009, iar eliberarea din funcţia publică a fost obligatorie şi în conformitate cu dispoziţiile legale în materie şi nu lăsată la aprecierea instituţiilor publice.
S-a apreciat că încadrarea pe funcţia publică de conducere şef birou, clasa I, gr. profesional superior s-a făcut în urma solicitării reclamantului adresată instituţiei recurente la 18 mai 2009.
S-a solicitat admiterea recursului declarat de C.N.P.A.S. şi, pe fondul cauzei, să fie respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
S-a depus la dosar sentinţa civilă nr. 30/2010 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosar nr. 2156/33/2009.
La 30 iulie 2010, reclamantul a depus la dosar o precizare şi a arătat că, în urma declarării ca neconstituţională a OUG nr. 37/2009, începând cu 12 iulie 2010, în baza Ordinului nr. 525/2010 al Preşedintelui C.N.P.A.S. a fost repus în funcţia de director executiv al C.J.P. Cluj.
S-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată instanţei de fond, reclamantul a solicitat anularea ordinului prin care a fost eliberat din funcţia de director executiv al C.J.P. Cluj, act emis în baza OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, repunerea în situaţia anterioară, cu plata corespunzătoare a drepturilor băneşti, solicitând şi anularea OUG nr. 37/2009.
Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a luat act de renunţarea la capătul privind anularea cererii de anulare a OUG nr. 37/2009.
Pentru că în motivele de recurs sunt invocate mai multe excepţii, în baza art. 137 C. proc. civ., vor fi analizate, mai întâi, aceste excepţii.
a) În motivele de recurs nu este invocată expres, dar, în concluziile orale a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. 2156/33/2009 prin care o cerere identică a fost anulată ca netimbrată.
Potrivit art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Pentru a discuta despre existenţa autorităţii de lucru judecat, a condiţiilor cerute pentru aceasta este necesar să existe două hotărâri judecătoreşti care să fi rezolvat fondul litigiului dedus judecăţii sau, în anumite condiţii, prin reţinerea unor excepţii procesuale.
Din analiza celor două sentinţe (s.c. nr. 8 din 12 ianuarie 2010 pronunţată în dosar nr. 1857/33/2009 şi a s.c. nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunţată în dosar nr. 2156/33/2009) rezultă că prima sentinţă a soluţionat fondul litigiului, iar cea de-a doua a fost soluţionată ca urmare a admiterii excepţiei netimbrării. Excepţia netimbrării nu este una din excepţiile procesuale care ar putea conduce la autoritatea de lucru judecat pentru că ea nu a rezolvat litigiul datorită unei împrejurări formale (neachitarea taxei de timbru).
Pentru că una dintre cauze a fost soluţionată prin invocarea excepţiei netimbrării, nu există autoritate de lucru judecat şi, de aceea, excepţia autorităţii de lucru judecat va fi respinsă.
b) excepţia de conexitate. Conform art. 164 alin. (1) C. proc. civ., „părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură".
Trebuie precizat, mai întâi, că excepţia conexităţii nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, iar dacă exista identitate între cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1857/33/2009 şi cea care a format obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 se impunea conexarea dosarelor în faţa instanţei de fond, dar judecătorul putea conexa cele două dosare numai dacă ştia de existenţa lor.
În situaţia în care recurenta a fost citată cu copia cererilor de chemare în judecată putea invoca excepţia conexităţii cauzelor, dar nu a făcut acest lucru.
În prezent, sentinţa civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 2156/33/2009 din cele menţionate de recurentă, nu a fost recurată, iar dosarul nr. 1857/33/2009 face obiectul prezentei cauze, astfel că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ., iar excepţia conexităţii va fi respinsă.
c) excepţia netimbrării. Nici excepţia netimbrării nu este fondată deoarece cererile având ca obiect drepturi ce decurg din raporturile de muncă, respectiv încheierea, executarea şi încetarea contractului de muncă sunt scutite de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar conform art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
De asemenea, în art. 117 din Legea nr. 188/1999 se precizează că Legea nr. 188/1999 se completează cu legislaţia muncii, iar art. 285 C. muncii, prevede scutirea de la plata taxei de timbru a litigiilor de muncă, astfel că litigiul din prezenta cauză este exceptat de la plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar.
d) excepţia prematurităţii. Excepţia prematurităţii cererii va fi respinsă deoarece reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/204, iar potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe nu este obligatorie procedura prealabilă.
De aceea, reclamantul s-a putut adresa direct instanţei de contencios administrativ şi nu era necesar să aştepte răspunsul la plângerea prealabilă.
Pe fondul cauzei, instanţa de recurs constată că ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis în baza OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, iar recurenta, deşi recunoaşte că actul normativ a fost abrogat prin OUG nr. 105/2009 şi declarată ca neconstituţională, consideră că acestea nu pot avea nici un efect asupra ordinului emis şi care-l vizează pe reclamant şi care a fost emis conform dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment.
Pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul - reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului - reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Şi critica recurentei referitoare la ultraactivitatea OUG nr. 37/2009 este nefondată.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost constatată ca neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Referitor la solicitarea reclamantului şi la măsura dispusă de instanţă privind repunerea acestuia în situaţia anterioară, aşa cum am arătat anterior, Curtea Constituţională a stabilit că măsura desfiinţării funcţiei deţinute de reclamant contravine Constituţiei, iar desfiinţarea postului prin OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele au fost declarate ca neconstituţionale, astfel că se revine la aplicarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţiei publice.
De altfel, având în vedere Deciziile nr. 413/2010 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale, dar şi prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, începând cu 12 iulie 2010, reclamantul a fost reîncadrat în funcţia publică de director executiv al C.J.P. Cluj, începând cu 12 iulie 2010 în baza Ordinului nr. 525/2010 emis de Preşedintele C.N.P.A.S.
În privinţa susţinerilor recurentei că încadrarea pe funcţia publică de conducere şef birou s-a făcut la solicitarea acestuia, Înalta Curte constată că acceptul reclamantului a fost impus de desfiinţarea funcţiei publice de director executiv în baza OUG nr. 37/2009, adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituţionale, iar în aceste condiţii acceptul este lipsit de relevanţă.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.A.S. împotriva sentinţei nr. 8 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4013/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4021/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
