ICCJ. Decizia nr. 4030/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4030/2010
Dosar nr. 3023/54/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.F.G. a solicitat în contradictoriu cu M.T.S. (în prezent M.E.C.T.S.), anularea Ordinului nr. 1647/2009 şi a Ordinului nr. 1761/2009 precum şi suspendarea executării acestor ordine până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia de director coordonator al D.T. a Judeţului Mehedinţi fiind numit prin Ordinul nr. 814/2009, exercitarea funcţiei făcându-se în baza contractului de management nr. 413 din 23 mai 2009.
A mai arătat reclamantul că Ordinul nr. 1647/2009 prin care a fost destituit din funcţie nu conţine vreo motivare concretă a încetării contractului, însă conform clauzelor contractului de management, destituirea unilaterală a acestuia nu se încadrează în modalităţile de încetare a acestui contract, fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Sub aspectul pagubei iminente s-a arătat că situaţia D.T. Dolj este dificilă, aceasta fiind în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 491 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinelor nr. 1647/2009 şi respectiv nr. 1761/2009, a dispus suspendarea executării acestora până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, a admis acţiunea, a anulat ordinele menţionate şi a obligat pârâta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a apreciat că cererea de suspendare este întemeiată, fiind demonstrată de către reclamant îndeplinirea cumulativă a cerinţelor legale cu privire la existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
În privinţa acţiunii în anulare a celor două ordine, Curtea a constatat că acestea au fost emise în aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, arătând că dispoziţiile actului normativ în aplicarea căruia a fost emis Ordinul nr. 1647/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie, iar efectele deciziei se răsfrâng şi în alte cauze aflate în curs d e soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 49 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs M.E.C.T.S. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca netemeinică şi nelegală.
În motivele de recurs se arată că încetarea contractului de management al reclamantului a intervenit în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Modelul cadru de contract de management coroborat cu dispoziţiile art. 3 din contractul de management nr. 413 din 23 mai 2009, iar la data emiterii ordinelor atât legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 cât şi OUG nr. 105/2009 erau constituţionale iar deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 647/2009 care era întemeiat pe OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri deîmbunătăţire a activităţilor administraţiei publice şi a Ordinului nr. 1761/2009 emis în baza OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice.
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin Decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă a OUG nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
În speţă, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată de asemenea neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte OUG nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarat neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantei într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al OUG nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control à priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, iar în Decizia nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 atunci când se face o analiză a efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă).
În consecinţă, în baza art. 312 şi 3041 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica hotărârea atacată în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinţei nr. 491 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4028/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4033/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
