ICCJ. Decizia nr. 4028/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4028/2010
Dosar nr. 2117/33/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.(S.)D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. anularea Ordinului nr. 445/2009 emis de pârât, vizând desfiinţarea funcţiei publice de director executiv adjunct deţinută de reclamantă în cadrul C.J.P. Maramureş şi încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta prin eliberarea acesteia din funcţie, anularea Ordinului nr. 721/2009, obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamantei în funcţia publică de conducere deţinută anterior emiterii actului administrativ - Ordinul nr. 445/2009, în cadrul C.J.P. Maramureş, în baza unui ordin emis în acest sens, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009 şi până la reintegrarea acesteia, actualizată cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii, obligarea pârâtei la plata daunelor morale reprezentând echivalentul în lei a sumei de 10.000 EUR, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, ca urmare a efectelor produse de actele administrative atacate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Ordinul nr. 445/2009 este nelegal şi netemeinic, întrucât acesta se fondează pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin OUG nr. 37/2009.
Mai arată reclamanta că ordinul în discuţie, care se fondează practic în totalitate pe prevederile OUG nr. 37/2009, prin care se desfiinţează funcţia publică de conducere de director executiv adjunct, este nelegal fiind nesocotite prevederile imperative ale art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind S.F.P. referitoare la reducerea justificată a unui post de către o instituţie publică şi legala înfiinţare a unui post similar de natura celui desfiinţat, în termen de un an de la desfiinţarea postului.
Se mai arată că se impune anularea Ordinului nr. 721 emis de pârâtă la data de 22 mai 2009 întrucât prin conţinutul acestui act administrativ sunt încălcate dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 188/1999.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 48 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.D.L., a anulat Ordinele nr. 445/2009 şi nr. 721/2009 emise de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere deţinută anterior, respectiv cea de director executiv adjunct al C.J.P. Maramureş, a obligat pârâta Ia plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 23 mai 2009 şi până la reintegrarea acesteia, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei Ia plata daunelor morale şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că având în vedere că actul normativ în baza căruia au fost emise ordinele atacate a fost declarat neconstituţional, rezultă că actele emise în baza acestora sunt nelegale.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.000 EUR cu titlu de daune morale, Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit în nici un fel că ar fi suferit prejudicii ca urmare a eliberării sale din funcţia de conducere deţinută anterior emiterii ordinelor contestate.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 48 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S.
Mai întâi, în motivele de recurs se invocă excepţia de netimbrare motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată adresată instanţei de contencios administrativ trebuie timbrată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 146/1997, iar reclamanta nu a timbrat cererea adresată instanţei de fond.
Pe fond, se critică soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece modificarea raportului de serviciu al reclamantei cu C.J.P. Maramureş s-a realizat în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, iar faptul că aceasta a fost abrogată prin OUG nr. 105/1999 şi declarată neconstituţională de Curtea Constituţională nu are nicio relevanţă întrucât la momentul modificării raportului de serviciu dintre părţi au fost respectate aceste dispoziţii legale, imperative, ce erau în vigoare la acel moment.
Solicitarea reclamantei cu privire la repunerea sa în funcţia publică de conducere este apreciată neîntemeiată pentru că postul de director executiv adjunct s-a desfiinţat conform dispoziţiilor imperative ale OUG nr. 37/2009, iar eliberarea din funcţia publică era obligatorie şi în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.
Cu privire la plata unei despăgubiri egale cu salariile încasate s-a solicitat să se constate că lipsirea reclamantei de plata drepturilor salariale este o consecinţă legală a eliberării acesteia din funcţia publică şi nu o „pagubă iminentă", iar din actele dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat şi nici în ce ar consta paguba ireparabilă de natură a justifica anularea Ordinului nr. 445/2009, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
S-a solicitat admiterea recursului şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Intimata A.(S.)D.L. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat anularea ordinului prin care a fost eliberată din funcţia de director executiv adjunct al C.J.P. Maramureş, act emis în baza OUG nr. 37/2009, reîncadrare în funcţia deţinută anterior, cu plata drepturilor băneşti şi a despăgubirilor morale.
Pentru că în motivele de recurs sunt invocate mai multe excepţii, în baza art. 137 C. proc. civ., vor fi analizate, mai întâi, aceste excepţii.
a) În motivele de recurs nu este invocată expres, dar, în concluziile orale a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. 2156/33/2009 prin care o cerere identică a fost anulată ca netimbrată.
Potrivit art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Pentru a discuta despre existenţa autorităţii de lucru judecat, a condiţiilor cerute pentru aceasta este necesar să existe două hotărâri judecătoreşti care să fi rezolvat fondul litigiului dedus judecăţii sau, în anumite condiţii, prin reţinerea unor excepţii procesuale.
Din analiza celor două sentinţe (s.c. nr. 8 din 12 ianuarie 2010 pronunţată în dosar nr. 1857/33/2009 şi a s.c. nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunţată în dosar nr. 2156/33/2009) rezultă că prima sentinţă a soluţionat fondul litigiului, iar cea de-a doua a fost soluţionată ca urmare a admiterii excepţiei netimbrării. Excepţia netimbrării nu este una din excepţiile procesuale care ar putea conduce la autoritatea de lucru judecat pentru că ea nu a rezolvat litigiul datorită unei împrejurări formale (neachitarea taxei de timbru).
Pentru că una dintre cauze a fost soluţionată prin invocarea excepţiei netimbrării, nu există autoritate de lucru judecat şi, de aceea, excepţia autorităţii de lucru judecat va fi respinsă.
b) excepţia de conexitate. Conform art. 164 alin. (1) C. proc. civ. „părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură".
Trebuie precizat, mai întâi, că excepţia conexităţii nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, iar dacă exista identitate între cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1857/33/2009 şi cea care a format obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 se impunea conexarea dosarelor în faţa instanţei de fond, dar judecătorul putea conexa cele două dosare numai dacă ştia de existenţa lor.
În situaţia în care recurenta a fost citată cu copia cererilor de chemare în judecată putea invoca excepţia conexităţii cauzelor, dar nu a făcut acest lucru.
În prezent, sentinţa civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 2156/33/2009 din cele menţionate de recurentă, nu a fost recurată, iar dosarul nr. 1857/33/2009 face obiectul prezentei cauze, astfel că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ., iar excepţia conexităţii va fi respinsă.
c) excepţia netimbrării. Nici excepţia netimbrării nu este fondată deoarece cererile având ca obiect drepturi ce decurg din raporturile de muncă, respectiv încheierea, executarea şi încetarea contractului de muncă sunt scutite de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar conform art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
De asemenea, în art. 117 din Legea nr. 188/1999 se precizează că Legea nr. 188/1999 se completează cu legislaţia muncii, iar art. 285 C. muncii, prevede scutirea de la plata taxei de timbru a litigiilor de muncă, astfel că litigiul din prezenta cauză este exceptat de la plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar.
d) excepţia prematurităţii. Excepţia prematurităţii cererii va fi respinsă deoarece reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/204, iar potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe nu este obligatorie procedura prealabilă.
De aceea, reclamantul s-a putut adresa direct instanţei de contencios administrativ şi nu era necesar să aştepte răspunsul la plângerea prealabilă.
Pe fondul cauzei, instanţa de recurs constată că ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis în baza OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, iar recurenta, deşi recunoaşte că actul normativ a fost abrogat prin OUG nr. 105/2009 şi aceasta declarată ca neconstituţională, consideră că acestea nu pot avea nici un efect asupra ordinului emis şi care-l vizează pe reclamant şi care a fost emis conform dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment.
Pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata - reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului - reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Şi critica recurentei referitoare la ultraactivitatea OUG nr. 37/2009 este nefondată.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost constatată ca neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Referitor la solicitarea reclamantului şi la măsura dispusă de instanţă privind repunerea acestuia în situaţia anterioară, aşa cum am arătat anterior, Curtea Constituţională a stabilit că măsura desfiinţării funcţiei deţinute de reclamant contravine Constituţiei, iar desfiinţarea postului prin OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele au fost declarate ca neconstituţionale, astfel că se revine la aplicarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţiei publice.
Criticile referitoare la admiterea cererii de plata despăgubirilor egale cu salariile neîncasate sunt neîntemeiate deoarece admiterea acestui capăt de cerere a fost consecinţa anulării actelor administrative atacate şi nu este necesar să se facă dovada existenţei „cazului bine justificat" şi a „pagubei iminente".
Aceste două condiţii sunt necesare a fi dovedite numai în cazul în care se solicită suspendarea executării unui act administrativ, care nu formează obiectul prezentei cauze.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinţei nr. 48 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4026/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4030/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
