ICCJ. Decizia nr. 4033/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4033/2010
Dosar nr. 2716/1/2010
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 117 din 18 februarie 2010 a Plenului C.S.M. a fost respinsă, printre alte cereri şi cererea de valorificare a rezultatului obţinut la concursul de promovare din data de 31 mai 2009 formulată de judecătorul M.G.L.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că petenta M.G.L. este judecător la Tribunalul Botoşani şi, în această calitate, s-a înscris şi a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante, organizat de C.S.M. la data de 31 mai 2009, opţiunea în scris fiind de promovare efectivă la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
S-a mai reţinut că pentru Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost scos la concursul de promovare efectivă un singur post de judecător, iar petenta a obţinut media 9 şi clasându-se pe locul 4, în raport de candidaţii care au participat pentru acelaşi post, nu a putut fi promovată.
A constatat Plenul C.S.M. că, la momentul soluţionării cererii de valorificare formulată de petentă nu erau îndeplini te cumulativ condiţiile prevăzute de art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare, în sensul că nu a existat post vacant la secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel, pentru care a optat recurenta la înscriere şi nici nu s-a vacantat vreunul în intervalul de 6 luni de la validarea rezultatelor.
Astfel, s-a reţinut că, potrivit adresei nr. 5197/1154/DRUO - CSM/2010 a D.R.U.O., care atestă situaţia posturilor vacante şi modalitatea de ocupare a acestora în interiorul termenului de 6 luni instituit de art. 30 alin. (l) din Regulament, la Curtea de Apel Suceava a existat un singur post de execuţie vacant, la secţia penală, ocupat de judecătorul D.I.C., ca urmare a valorificării rezultatului obţinut la concursul din 31 mai 2009.
Pentru considerentele menţionate, a concluzionat Plenul C.S.M., petenta nu îndeplineşte condiţiile de valorificare a rezultatului obţinut la concursul de promovare din 31 mai 2009 şi a hotărât respingerea cererii acesteia.
Împotriva Hotărârii nr. 117 din 18 februarie 2010 a Plenului C.S.M. a declarat recurs M.G.L. pe care o consideră nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs se arată că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea de valorificare deşi existau posturi vacante de execuţie în perioada exercitării dreptului său.
S-a invocat faptul că, potrivit art. 30 alin. (1) din Regulament, judecătorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27 dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţa, respectiv secţia pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului.
În cauză, termenul de valorificare ulterioară a rezultatelor concursului a început să curgă, de la data de 16 iunie 2009, când au fost publicate pe pagina de internet rezultatele finale ale concursului, iar cererea de valorificare pentru secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal fiind înregistrată la scurt timp.
În cadrul acestui termen, care expira la data de 16 decembrie 2009, se invocă faptul că la secţia comercială şi de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Suceava s-au vacantat mai multe posturi de execuţie care sunt neocupate şi la data formulării recursului.
Astfel, în luna septembrie 2010, s-au pensionat două judecătoare, iar prin Hotărârea nr. 1890/2009 s-au admis, de către Plenul C.S.M., cererile de valorificare a concursului din luna mai 2009 formulate de V.N. şi T.C., clasaţi pe poziţia 2 şi 3 în clasamentul celor care au participat la concurs.
Însă, prin Hotărârea Colegiului de conducere a Curţii de Apel Suceava din 30 octombrie 2009 şi prin cea din 27 noiembrie 2009 aceste posturi au redevenit vacante pentru că cei doi judecători au fost repartizaţi la secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar un judecător de la aceeaşi secţie, N.V., a fost repartizată la secţia penală începând cu 1 ianuarie 2010.
Pentru că, în perioada de 6 luni, s-au vacantat posturi, cererea trebuia admisă.
Chiar dacă, între timp, judecătoarea V.N. a fost din nou repartizată la secţia comercială, dar s-au vacantat la aceeaşi secţie alte posturi prin pensionare (judecător U.E.) şi prin transfer la Curtea de Apel Cluj (judecător A.M.T.).
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Recurenta este judecător în cadrul Tribunalului Botoşani şi a participat la examenul de promovare în funcţii de execuţie din 31 mai 2009 pentru un post la secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava.
Pentru această secţie a fost scos un singur post iar recurenta a obţinut nota 9,00 şi s-a clasat pe locul 4, astfel că nu a putut fi promovată.
Ulterior, a formulat cererea de valorificare a rezultatelor obţinute, cerere respinsă prin hotărârea atacată.
Într-adevăr, conform art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului C.S.M. „Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 27, dar care, ca urmare a lipsei posturilor vacante, nu au fost promovaţi, pot fi numiţi în posturile care se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului".
Pentru a se putea dispune valorificarea rezultatelor obţinute la concursul de promovare în funcţii de execuţie efectivă se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- conform art. 27 din Regulament, candidatul trebuie să fi obţinut cel puţin media generală 7,00 şi nu mai puţin de 5,00 la fiecare dintre cele două probe de concurs;
- să existe posturi vacante la instanţele sau parchetele pentru care au optat la înscriere sau vacantarea lor în termen de 6 luni de la validarea rezultatelor concursului. Prin urmare, se va verifica dacă în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) din Regulament raportat la art. 27 din acelaşi Regulament.
Aşa cum chiar recurenta a arătat în motivele de recurs, termenul de 6 luni în care se putea cere valorificarea rezultatelor concursului a început la 16 iunie 2009 şi a expirat la 16 decembrie 2009.
La nivelul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal (secţie pentru care a concurat recurenta), s-au vacantat în luna septembrie 2009 2 posturi.
Pentru aceste posturi au existat cereri de valorificare din partea judecătorilor T.G.C. şi V.N., clasaţi pe locurile 2 şi 3 la concursul organizat la 31 mai 2009, cu media 9,40, respectiv 9,25, cereri care au fost admise prin Hotărârea nr. 1890 din 29 octombrie 2009 a Plenului C.S.M. şi s-a hotărât promovarea celor doi judecători începând cu 15 noiembrie 2009.
Recurenta invocă faptul că, prin hotărâre a Colegiului de conducere, cei doi judecători au fost desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea la secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Trebuie remarcat faptul că Hotărârea nr. 19/2009 a Colegiului de conducere se referă la redistribuirea judecătorilor în cadrul secţiilor, probabil, având în vedere volumul de activitate, dar aceasta nu însemna şi vacantarea posturilor la nivelul Curţii de Apel Suceava, astfel că nu este îndeplinită condiţia existenţei unui post vacant la secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal până la 16 decembrie 2009.
Recurenta invocă faptul că s-ar fi vacantat posturi la secţie prin pensionare (judecător U.E.) şi prin transfer la Curtea de Apel Cluj (judecător T.A.M.), însă aceste posturi au devenit vacante la secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal după expirarea termenului de 6 luni deoarece, respectiv în luna ianuarie 2010 şi astfel nu este îndeplinită condiţia cerută de dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor.
Apreciind că hotărârea adoptată de Plenul C.S.M. este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G.L. împotriva Hotărârii nr. 117/2010 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4030/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4047/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
---|