ICCJ. Decizia nr. 4061/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4061/2010
Dosar nr. 9767/1/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. 898/2005, reclamanta C.J.A.S. SA a chemat în judecată C.L. Piatra Neamţ – D.T.I. pentru anularea Deciziei nr. 46 din 23 mai 2005 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. 5101/ D din 25 februarie 2005 şi a deciziilor de impunere nr. 3816/3817 din 1 martie 2005, acte în baza cărora s-a reţinut obligaţia de plată a unor sume reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2005 şi taxă lipsă folosinţă teren ocupat fără forme legale.
După declinarea competenţei de către Tribunalul Neamţ, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 6826/2005.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 77 din 4 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, a fost anulată Decizia nr. 46 din 23 mai 2005 emisă de D.T.I. a municipiului Piatra Neamţ, a fost admisă contestaţia reclamantei în sensul anulării raportului de inspecţie fiscală nr. 5101 din 25 februarie 2005 şi Decizia de impunere nr. 3816 din 1 martie 2005 emisă de aceeaşi autoritate.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte impozitul pentru clădiri aferent anului 2005, că obligaţia de plată a sumei de 7.313.000 lei (vechi) stabilită de organul fiscal este nejustificată pentru că s-au reţinut ca făcând parte din categoria construcţiilor impozabile, obiective ce erau scutite prin lege de la plata impozitului pe construcţii (conductele de alimentare cu apă, racordurile pentru deviere reţele, canalizare menajeră, branşamentul apă, racord canal) conform art. 250 pct. 11 Cod Fiscal, dar şi OG nr. 32/2002 şi HG nr. 1591/2002.
Şi taxa pentru lipsa de folosinţă teren ocupat fără forme legale s-a considerat a fi stabilită nelegal deoarece terenul în suprafaţă de 133.044 m.p. este proprietatea C.J. Neamţ şi este ocupat legal de C.J.A.S. SA conform contractului de delegare a gestiunii prin concesionare directă a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare.
Pentru că prin Decizia nr. 46 din 23 mai 2005 s-a respins contestaţia reclamantei împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere nr. 3816 din 1 martie 2005 (care cuprinde sumele contestate) dar fără a se pronunţa o soluţie cu privire la Decizia de impunere nr. 3817 din 1 martie 2005 a fost admisă numai în parte cererea reclamantei.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.L. – D.T.I. a Municipiului Piatra Neamţ şi s-a solicitat admiterea recursului fiind invocate mai multe motive de recurs:
1. – hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) deoarece lipsesc motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, nu s-a motivat înlăturarea probelor administrate de recurentă, nici măcar nu au fost amintite.
2. – instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, hotărârea este lipsită de temei legal, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Se arată că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei, a ignorat probele administrate care dovedesc că actele administrativ - fiscale au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale.
3. – hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece instanţa nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală, iar singurul motiv pentru care a fost admisă acţiunea a fost acela că potrivit dispoziţiilor HG nr. 1591/2002 C.J. Neamţ a concesionat serviciul şi sistemul public dar fără a reţine că:
* reclamanta nu a făcut dovada că prin transmiterea în administrare a serviciului public de apă şi canalizare a fost transmis şi terenul pe care este amplasat acest sistem;
* reclamanta nu a făcut dovada faptului că proprietar al terenului este C.J. Neamţ;
* dispoziţiile HG nr. 1591/2002 nu sunt singurele dispoziţii legale din România iar acestea trebuie coroborate cu alte dispoziţii legale;
* în materie fiscală, dispoziţiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative în caz de conflict, între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.
4. – în virtutea rolului său activ, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze textele invocate în actul de control.
5. – au fost invocate o serie de neregularităţi de ordin procedural;
* Tribunalul Neamţ a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău, dar a înlăturat probatoriul cu expertiza tehnică judiciară efectuată, iar Curtea de Apel Bacău a constatat câştigată cauzei proba cu expertiza tehnică şi a soluţionat cauza;
* suplimentul la raportul de este lovit de nulitate pentru că expertul nu a convocat recurentul;
* la termenul din 6 decembrie 2005 instanţa a admis cererea de suspendare deşi în alcătuirea completului era obligatorie participarea reprezentantului Ministerului Public;
* instanţa de fond nu a făcut distincţie între Decizia de impunere nr. 3816 din 1 martie 2006 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 5101 din 25 februarie 2005 şi Decizia nr. 3817 din 1 martie 2005 emisă în urma prelucrării declaraţiilor fiscale de impunere întocmite şi depuse de către societate la sediul organului fiscal;
* cu privire la obligarea la plata sumei de 1408 RON, se critică soluţia pentru că instanţa de fond nu a precizat cum a căzut în pretenţii recurenta care nu a făcut altceva decât să efectueze o inspecţie fiscală şi să pună în aplicare dispoziţiile Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală.
4. Soluţia instanţei de recurs în primul ciclu procesual.
Prin Decizia nr. 1666 din 21 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefundat, recursul declarat de C.L.M. Piatra Neamţ – D.T.I.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii s-a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 3 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004, iar prin Decizia nr. 3842 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de revizuire, desfiinţată Decizia şi fixat termen pentru judecarea recursului.
Prin încheierea din 16 ianuarie 2009 a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 1356/2001 şi C.J. Neamţ nr. 18/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 4460 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia nr. 1740 din 25 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, când recursul a fost respins ca nefondat.
Cauza a fost repusă pe rol, după soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată, pentru rejudecarea recursului declarat de C.L. – D.T.I. a municipiului Piatra Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 77 din 4 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
5. Soluţia instanţei de recurs ca urmare a rejudecării.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
1. motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat având în vedere că hotărârea instanţei de fond este redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
2. motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se referă la lipsa de temei legal a hotărârii, aşa cum se susţine în motivele de recurs, dar şi acest motiv este nefondat pentru că instanţa de fond nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
3. nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat pentru că hotărârea instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Se susţine în motivele de recurs că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor Codului fiscal însă, chiar art. 250 pct. 11 lit. n) Cod Fiscal, prevede că impozitul pe clădiri nu se datorează pentru reţelele şi conductele pentru transportul şi distribuţia apei, ca şi reţelele şi conductele de termoficare şi reţelele de canalizare, dispoziţii care au fost reluate şi în OG nr. 35/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare şi ale HG nr. 1591/2002 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a acestor servicii.
Branşamentele şi racordurile la clădiri nu pot fi considerate decât părţi componente ale acestor sisteme publice şi pentru care nu se datorează impozit pe clădiri şi nici nu este necesară îndeplinirea procedurii de avizare prevăzută de art. 250 alin. (2) Cod Fiscal
Referitor la taxa pentru lipsă folosinţă teren, este adevărat că dispoziţiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror alte prevederi din alte acte normative, dar în speţă terenul pentru care a fost stabilită taxa pentru folosinţă nu este proprietatea municipiului Piatra Neamţ.
Deşi s-a arătat în motivele de recurs că nu s-a făcut dovada că aceste terenuri ar aparţine judeţului Neamţ, nu s-a ţinut seama de faptul că prin HG nr. 1356/2001 au fost inventariate bunurile din domeniul public al judeţului Neamţ şi al unităţilor administrativ teritoriale din acest judeţ, iar reţelele de apă din municipiul Piatra-Neamţ s-a stabilit că aparţin domeniului public al judeţului Neamţ.
HG nr. 1591/2002, în art. 3 pct. 3.30, a definit sistemul public de alimentare cu apă potabilă, dar şi sistemul de canalizare (în art. 3 pct. 3.31) şi definiţiile se referă şi la terenurile aferente construcţiilor, instalaţiilor tehnologie şi altor dotări specifice, iar Legea nr. 213/1998 la pct. II din anexă prevede că „reţelele de alimentare cu apă, precum şi instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente acestora fac parte din domeniul public al judeţului".
De altfel, recurenta a solicitat instanţei să se stabilească apartenenţa terenurilor aferente reţelei de apă la domeniul public al municipiului Piatra Neamţ, dar acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 351 din 7 aprilie 2006 a Tribunalului Suceava, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 754/2006 a Curţii de Apel Suceava.
În aceste condiţii, în care şi excepţia de nelegalitate a HG nr. 1356/2001 a fost respinsă, soluţia instanţei de fond cu privire la anularea plăţii sumei reprezentând taxă pentru lipsă folosinţă teren a fost dată cu respectarea prevederilor legale.
5. În ceea ce priveşte neregularităţile procedurale invocate, se poate observa că raportul de expertiză a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, iar suplimentul la raportul de expertiză nu este nul, pentru că nu era necesară citarea, din nou, a părţilor.
Criticile referitoare la nelegala compunere a completului care a soluţionat cererea de suspendarea la 6 decembrie 2005 nu pot fi analizate în prezenta cauză având în vedere că împotriva acelei încheieri s-a declarat recurs, care a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 1598 din 4 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Referitor la critica privind confundarea celor două decizii de impunere, având în vedere că acţiunea a fost admisă numai în parte, reclamanta putea invoca neanularea celei de-a doua decizii de impunere (Decizia nr. 3817 din 1 martie 2005) dar nu recurenta.
6. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut ca urmare a anulării actelor administrativ - fiscale emise de recurentă şi nu pentru că a fost efectuată inspecţia fiscală, ci pentru că raportul de inspecţie fiscală şi Decizia de impunere au fost emise cu nerespectarea legii.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.L. – D.T.I. a Municipiului Piatra Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 77 din 4 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4054/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4063/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
