ICCJ. Decizia nr. 4074/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4074/2010
Dosar nr. 1151/39/2009
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 254 din 23 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1151/39/2009, Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea formulată de reclamanta B.S., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.A.F. şi, în consecinţă, a suspendat executarea Ordinului nr. 2770 din 05 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2009, reclamanta B.S. a solicitat să se dispună suspendarea executării Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 2770 din 05 octombrie 2009 – până la pronunţarea instanţei de fond.
Reclamanta şi-a motivat cererea arătând că, urmare a susţinerii unui concurs, în condiţiile art. 4 din O.U.G. nr. 37/2009 a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct – activitatea de metodologie şi administrare a veniturilor statului, în cadrul D.G.F.P. Suceava, în baza Ordinului nr. 1275 din 25 mai 2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice, pentru exercitarea acestor prerogative încheindu-se în condiţiile art. 3 alin. (6) din acelaşi act normativ şi contractul de management din 2009 pe o durată de 1 an. A mai arătat că, ulterior, prin ordinul nr. 2770 din 05 octombrie 2009 s-a dispus eliberarea sa din funcţia de conducere, măsură pe care o consideră nelegală, aşa încât, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a formulat plângere prealabilă. Şi-a mai motivat cererea arătând că suspendarea provizorie a actului administrativ se impune întrucât sunt îndeplinite cerinţele prevederile de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.
În întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat să se dispună respingerea cererii formulată de reclamantă, cu motivarea că expunerea de motive din cererea sa – neurmată de probe în susţinerea lor – nu sunt de natură să conducă la suspendarea provizorie a actului administrativ în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Din verificarea lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Potrivit ordinului nr. 2770 din 05 octombrie 2009, Ministerul Finanţelor Publice a dispus că începând cu data de 06 octombrie 2009, încetează aplicabilitatea prevederilor ordinului nr. 1275/2009 al aceleiaşi autorităţi, privind numirea reclamantei, pe o perioadă de un an, în funcţia de conducere de director coordonator adjunct - Activitatea de metodologie şi administrarea veniturilor statului în cadrul D.G.F.P. Suceava (art. 1 din ordin). Prin acelaşi ordin s-a dispus, începând cu aceeaşi dată, încetarea de drept şi a contractului de management înregistrat în 2009 (art. 2 din ordin).
Împotriva acestui ordin, reclamanta a formulat plângere prealabilă în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Deosebit de faptul că reclamanta a făcut dovada că a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ cerute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezultat o îndoială puternică şi evidentă supra prezumţiei de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.
În speţă, fără a intra în cercetarea fondului, din lecturarea menţiunilor ordinului a cărei executare se solicită a fi suspendată, Curtea constată că, printre alte acte normative invocate, ordinul a fost emis în conformitate şi cu O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Potrivit Deciziei nr. 1257/2009, Curtea Constituţională a hotărât că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională aşa încât, şi pentru acest unic argument, generează o evidentă îndoială asupra prezumţiei de legalitate a acestui ordin.
Cu privire la paguba iminentă, instanţa constată că pe lângă prejudiciul material produs reclamantei, există pericolul perturbării activităţii serviciului deconcentrat în cadrul căruia reclamanta a fost numită, având în vedere că acesta a demarat implementarea obligaţiilor asumate prin contractul de management.
De altfel, legislaţia comunitară, în speţă, S. nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, prevede ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Împotriva acestei hotărâri , în termen legal a formulat recurs pârâta A.N.A.F.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală întrucât suspendarea a fost dispusă împotriva unui act care nu a produs niciodată efecte juridice, ordinul nr. 2770/2009 fiind suspendat ca urmare a stării de incapacitate de muncă a reclamantei, din motive medicale, prin ordinul nr. 3195 din 17 noiembrie 2009.
În ceea ce priveşte condiţiile prescrise în art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu sunt îndeplinite în speţă.
Astfel, reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat. Până la anularea ordinului de către o instanţă de judecată, acesta se bucură de prezumţia de legalitate, altfel s-ar anticipa soluţia ce se va da pe fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului, ceea ce însă ar contraveni prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens s-a pronunţat instanţa supremă reţinând că actul administrativ se bucură de prezumţie de legalitate şi de aceea de veridicitate, precum şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 257 din 14 martie 2006.
Greşit a reţinut prima instanţă că există o îndoială asupra prezumţiei de legalitate a ordinului, făcând trimitere la Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009, având în vedere că ordinul nr. 2770/2009 a fost emis în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare la acea dată, abrogarea actului normativ prin dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009 producând efecte numai pentru viitor.
În baza ordinului nr. 2669/2009, s-a procedat la evaluarea activităţii reclamantei, stabilindu-se că activitatea desfăşurată de aceasta este necorespunzătoare, motiv pentru care a fost emis ordinul nr. 2770/2009, act care se bucură de prezumţia de legalitate, iar repunerea reclamantei în funcţia deţinută de director-coordonator adjunct ar însemna îndeplinirea în continuare într-un mod defectuos a obiectivelor şi indicatorilor asumaţi prin contractul de management.
În ceea ce priveşte a doua condiţie prevăzută de art. 14, reclamanta nu a făcut dovada pricinuirii vreunei pagube materiale. Aceasta fiind în incapacitate de muncă, a beneficiat de drepturile de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 158/2005.
Instanţa de fond a reţinut că există pericolul perturbării serviciului deconcentrat în cadrul căruia reclamanta şi-a desfăşurat activitatea, însă având în vedere că repunerea în funcţie ar însemna îndeplinirea în continuare în mod defectuos a obiectivelor din contractul de management, concluzia instanţei de fond este greşită.
În ceea ce priveşte contractul de management, acesta constituie legea părţilor, fiind asumat în totalitate de reclamantă, astfel că în mod temeinic a fost emis ordinul nr. 2770/2009, prin care contractul a încetat de drept.
Recursul este nefondat.
Art. 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează ipoteza normativă a prelungirii de drept a efectelor suspendării dispuse în condiţiile art. 14, de la momentul pronunţării instanţei de fond asupra acţiunii principale vizând anularea actului administrativ, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în situaţia în care instanţa investită cu acţiunea principală a admis-o şi a anulat actul atacat.
În termenii art. 15 alin. (4) această regulă a fost enunţată astfel: „În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).”
În speţă, constată Înalta Curte, instanţa de fond, Curtea de Apel Suceava la data de 21 mai 2010 a admis acţiunea formulată de reclamanta B.S. şi, în consecinţă, a anulat ordinul nr. 2770 din 05 octombrie 2009, act administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză. De asemenea, instanţa a dispus suspendarea executării ordinului menţionat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Având ca reper textul de lege precitat şi observând că ordinul nr. 2770/2009 a fost anulat de judecătorul fondului (Dosar nr. 95/39/2010 al Curţii de Apel Suceava), Înalta Curte constată că suspendarea în prezenta cauză urmează să opereze până la soluţionarea irevocabilă a dosarului de fond, prin efectul legii; astfel analizarea motivelor de recurs a devenit inutilă, motiv pentru care Înalta Curte nu le va examina.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 254 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4064/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4088/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
