ICCJ. Decizia nr. 4166/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4166/2010
Dosar nr. 694/64/2008
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 136/F din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi A.N.V. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, având ca obiect anulare acte administrativ fiscale emise de pârâte.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut prin procesul-verbal din 17 octombrie 2007 şi decizia de regularizare a situaţiei din 17 octombrie 2007, pârâta A.N.V. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov a constatat că reclamanta a obţinut autorizare de funcţionare a unui antrepozit vamal de tip E, din 19 iulie 2005, cu termen de depozitare de 12 luni de la data emiterii, obţinând şi scutire de la obligaţia garantării datoriei vamale din 29 iulie 2005, valabilă până la data de 31 decembrie 2006, pentru mai multe mărfuri, ce au fost introduse în antrepozit vamal cu declaraţiile de antrepozitare din 19 decembrie 2005, din 09 decembrie 2005, din 06 martie 2006, din 20 martie 2006, din 09 decembrie 2005, din 22 mai 2005 şi din 03 aprilie 2006. Dintre acestea, o parte au fost sustrase de sub supraveghere vamală, anume mărfurile introduse în antrepozit vamal cu declaraţiile de antrepozitare din 19 decembrie 2005, din 09 decembrie 2005, din 06 martie 2006 şi din 20 martie 2006, reclamanta susţinând că au fost sustrase de sub supraveghere vamală în data de 06 octombrie 2006, de către doi asociaţi francezi ai societăţii comerciale reclamante, anume G.Y.P. şi G.J.P.P., împotriva cărora a formulat plângere penală la Poliţia Braşov. Pentru mărfurile introduse în regim de antrepozit cu declaraţiile din 06 martie 2006, din 09 decembrie 2005, din 22 mai 2005 şi din 03 aprilie 2006 reclamanta nu a încheiat regimul vamal de antrepozitare în termenul acordat de autoritatea vamală, respectiv 31 decembrie 2006.
Regimul juridic aplicabil antrepozitului de mărfuri în cauză este cel stabilit prin Legea nr. 141/1997, având în vedere că declaraţiile de antrepozitare sunt emise în perioada în care C. vam. anterior (Legea nr. 141/1997) era încă în vigoare, iar art. 284 din noul C. vam. adoptat prin Legea nr. 86/2006 prevede expres că sunt aplicabile reglementările anterioare pentru operaţiunile vamale deschise prin declaraţii vamale date sub vechea reglementare.
Instanţa de fond a mai constatat că autorităţile de control vamal au aplicat corect legea, anume art. 143 din Legea nr. 141/1997, apreciind că datoria vamală pentru societatea reclamantă ia naştere de la data la care marfa din antrepozit vamal a fost sustrasă, implicit calculând accesoriile reprezentând majorări de întârziere la suma de plată ca debit principal, acestea calculându-se începând cu ziua următoare termenului de scadenţă, conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Pentru eventuala antrenare a asociaţilor cu privire la care reclamanta a formulat cerere de chemare în garanţie în cauză şi, separat, plângere penală, instanţa de fond a dispus judecarea separată, constituindu-se un alt dosar de contencios administrativ şi fiscal, asupra căruia are înrâurire modul de soluţionare a plângerii penale formulate de societatea reclamantă împotriva chemaţilor în garanţie G.Y.P. şi G.J.P.P.
Prin urmare, potrivit art. 104 din Legea nr. 141/1997, deţinătorul antrepozitului vamal răspunde pentru supravegherea mărfurilor aflate în antrepozit vamal, până când prin mijloace procesuale legale se stabileşte, pe cale judiciară, dacă alte persoane ar fi sustras bunurile aliate în regim de antrepozit vamal. Ulterior, societatea reclamantă are posibilitatea legală de a se îndrepta împotriva persoanelor stabilite a fi vinovate de sustragerea bunurilor din antrepozitul vamal.
În privinţa scutirilor de la plata TVA menţionate de reclamantă în acţiune, cu motivarea că este societate comercială care desfăşoară activităţi de producţie agricolă, instanţa de fond nu a putut reţine această apărare deoarece mărfurile sale se aflau în regim de antrepozit vamal, în regim vamal suspensiv, iar datoria reclamantei faţă de bugetul de stat a luat naştere, aşa cum corect au reţinut organele fiscale, deoarece regimul vamal de antrepozitare nu mai putea fi menţinut câtă vreme societatea reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate la acordarea regimului vamal.
Astfel, o parte din bunurile constituite în antrepozit vamal au fost sustrase, cu consecinţa incidenţei automate a art. 143 din Legea nr. 141/1997, respectiv pentru cealaltă parte din bunuri reclamanta nu a solicitat autorităţii vamale acordarea unui nou regim vamal în cadrul termenului aprobat şi nu a solicitat prelungirea termenului din autorizaţia de antrepozitare, determinând astfel incidenţa dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 referitoare la cazurile de naştere a datoriei vamale, anume la cazul neîndeplinirii vreuneia dintre condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate mărfurile.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta SC A.F. SRL Braşov a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
S-a precizat în motivele de recurs că în mod eronat a considerat Curtea de Apel Braşov, că societatea şi administratorul sunt debitori ai obligaţiei vamale, faţă de dispoziţiile expuse de art. 143 din Legea nr. 141/1997, solidaritatea pasivă nefiind prezumată, ci prevăzută expres prin lege.
Societatea nu poate răspunde în solidar cu persoana care a sustras bunurile în lipsa unei prevederi clare, intenţia legiuitorului fiind aceea de a proteja societatea.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin acţiunea introductivă, SC A.F. SRL, a solicitat anularea deciziei nr. 9/2008 emisă de A.N.A.F., apreciind că măsura obligării sale la plata unor sume de bani este nelegală în raport de prevederile C. vam.
Din actele aflate la dosar, rezultă fără posibilitate de tăgadă că regimul juridic aplicabil antrepozitului de mărfuri în cauză este stabilit prin Legea nr. 141/1997, avându-se în vedere că declaraţiile de antrepozitare au fost emise în perioada în care Legea nr. 141/1997 era în vigoare.
Rezultă deci că organele în drept au făcut corect aplicarea legii, apreciind că datoria reclamantei-recurente a luat naştere de la data la care marfa a fost sustrasă, aceasta având posibilitatea ca ulterior să se îndrepte împotriva persoanelor vinovate de sustragerea bunurilor din antrepozitul vamal.
De asemenea, din Regulamentul de aplicare al C. vam. rezultă că societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile care-i reveneau în calitate de deţinător al antrepozitului vamal sub care a fost plasată marfa, legea precizând că deţinătorul antrepozitului şi titularul declaraţiilor de antrepozitare vamală are obligaţia de a asigura supravegherea mărfurilor.
În ceea ce priveşte împrejurarea susţinută de recurentă că bunurile au fost sustrase de 2 asociaţi francezi împotriva cărora s-a depus plângere penală, corect au fost aplicate dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 141/1997, organele vamale îndreptându-se împotriva titularului de regim, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Datoria vamală a luat naştere pentru faptul că societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale ce-i reveneau, asumate la acordarea regimului vamal de antrepozitare, şi nu a solicitat organelor abilitate un alt regim vamal în cadrul termenului aprobat.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC A.F. SRL Braşov, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.F. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 136/F din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4165/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4167/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
