ICCJ. Decizia nr. 4257/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4257/2010
Dosar nr. 110/59/2010
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC L.F. SRL Dumbrăviţa a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara, anulare procesului verbal de constatare încheiat în data de 05 mai 2009 de Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara prin care s-a stabilit un debit - sumă total neeligibilă de 501.672,63 lei, anularea în parte a Deciziei A.P.D.R.P. nr. 16.831 din 03 august 2009 prin care s-a soluţionat contestaţia nr. 1454 din 15 iunie 2009 privind suma de 45.532,63 lei considerată neeligibilă, precum şi dispunerea suspendării executării actelor administrative atacate până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 145 din 10 martie 2010 , Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa materială pentru soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta SC L.F. SRL Dumbrăviţa împotriva pârâţilor Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin procesul verbal contestat a fost impusă în sarcina reclamantei, în temeiul OG nr. 79/2003, suma de 501.672,63, iar în urma contestaţiei formulată de reclamantă, s-a menţinut impunerea doar pentru suma de 45.532,63 lei prin Decizia nr. 16.831 din 03 august 2009.
Astfel, raportat la aceste constatări, instanţa de fond a apreciat că în cauză de faţă devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială, în cauză, fiind guvernată de criteriul valoric şi nu de nivelul autorităţii publice care emite actul fiscal.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a declarat recurs.
In susţinerea recursului, s-a arătat în esenţă că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, având ca atribuţie implementarea tehnică şi financiară a Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi a Fondului European pentru Pescuit.
Prin urmare, susţine recurenta, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 teza a II a alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obiectul dosarului fiind anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel că, în opinia recurentei, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Timişoara.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anulare procesului verbal de constatare încheiat în data de 05 mai 2009 de Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara şi a Deciziei A.P.D.R.P. nr. 16.831 din 03 august 2009 - acte emise în baza prevederilor OG nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
In ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale OG nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.";
„Art. 2. - In sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri";
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare";
Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
(5) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare";
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor".
Din cuprinsul dispoziţiilor citate, rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Decizia nr. 16.831 din 03 august 2009 a fost emisă în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."
In temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
In cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară - în sumă de 45.532,63 RON - asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva sentinţei civile nr. 145 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefundat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4156/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4326/2010. Contencios → |
|---|
