ICCJ. Decizia nr. 4146/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4146/2010
Dosar nr. 6706/1/2010
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 142/ F din 27 mai 2010 a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 invocată de reclamanţii C.V.P. şi C.D.G., în cadrul acţiunii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu D.M. şi P.S. şi G.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de contencios administrativ, sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, a reţinut că, prin dispoziţiile invocate ca fiind nelegale au fost definiţi beneficiarii actului normativ, precum şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului, fiind arătate condiţiile şi procedura ce trebuie parcursă pentru acordarea dreptului arătat.
Astfel, instanţa a reţinut că, prin dispoziţiile invocate ca fiind nelegale, a fost definit termenul de naştere ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii.
Definind naşterea, element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, instanţa a constatat că Normele Metodologice, prin prevederile art. 3 alin. (1), sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise şi completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară şi determină în fapt restrângerea aplicării acestuia.
Aceasta rezultă din faptul că OUG nr. 148/2005, prin art. 6 alin. (1) are în vedere ca ipoteză de acordare a concediului, indemnizaţiei şi stimulentului ce sunt reglementate de acest act normativ nu numai numărul naşterilor, ci şi numărul copiilor.
Instanţa a apreciat că prin acordarea drepturilor prevăzute de OUG nr. 148/2005 numai în funcţie de numărul naşterilor, Normele Metodologice adaugă la actul normativ în interpretarea căruia au fost adoptate şi restrânge sfera de aplicare a acestui drept, încălcând egalitatea de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă, cu cei proveniţi dintr-o sarcină multiplă. Astfel, se realizează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs G.R. şi A.J.P.S. Galaţi, criticând hotărârea pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
I. G.R. prin motivele de recurs formulate a criticat soluţia pronunţată invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
G.R. a susţinut că HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, arătând că definiţia naşterii a fost preluată din dicţionarul explicativ al limbii române, iar prin OUG nr. 148/2005 se prevede expres faptul că se acordă indemnizaţia pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
S-a apreciat faptul că recunoaşterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problema de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament, nefiind vorba de drepturi ce aparţin copilului.
Recurentul a arătat că indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii, iar această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
G.R. a arătat că, prin Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate acum ca fiind nelegale, Curtea reţinând în considerentele hotărârii faptul că dreptul la concediu este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială care se constituie din perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptăţită o dedică exclusiv creşterii copilului, şi cea patrimonială, reprezentată de indemnizaţia lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade. S-a arătat că instanţa de contencios constituţional a reţinut ca firească acordarea unei singure indemnizaţii lunare, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma naşterii, întrucât aceasta este aferentă concediului pentru creşterea copilului.
II. A.J.P.S. Galaţi a declarat recurs peste termenul legal de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat de G.R. ca nefondat, iar cel declarat de A.J. ca tardiv formulat.
Recursul G.R.
Înalta Curte constată că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.
Instanţa de fond a apreciat corect că acordarea indemnizaţiei lunare a fost raportată prin art. 6 din OUG nr. 148/2005 la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 3 din Normele Metodologice sunt nelegale. Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Recurenţii au criticat neîntemeiat soluţia instanţei de fond, iar referirea la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională nu are relevanţă în prezenta cauză, întrucât intimatul - reclamant nu a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin actul administrativ contestat pe cale incidenţă.
Faţă de titlul şi obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă şi susţinerea recurenţilor că indemnizaţia lunară nu reprezintă o măsură de protecţie a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanţa de urgenţă şi nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecţie socială.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o altă soluţie, faţă de dezlegarea dată anterior aceleaşi excepţii de nelegalitate, ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.
În practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).
Rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei", iar menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale.
Recursul A.J.P.S. Galaţi.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare".
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că încheierea atacată a fost comunicată la data de 14 august 2009, iar recursul a fost înregistrat la data de 24 august 2009, prin poştă, potrivit plicului aflat la fila dosarului, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.
Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei".
Cum în cauză, recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se va respinge ca atare.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de G.R., ca nefondat, iar cel declarat de A.J.P.S. Galaţi, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.R. împotriva sentinţei civile nr. 142/ F din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de A.J.P.S. Galaţi împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4145/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4150/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
