ICCJ. Decizia nr. 4171/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4171/2010
Dosar nr. 11805/2/2009
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 718 din 09 februarie 2010 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, admiţând totodată excepţia prematurităţii acesteia şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca prematur formulată, acţiunea reclamantei E.C.E., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Consiliul Local Eforie, Cancelaria Primului Ministru – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acţiune având ca obiect iniţial prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, constatarea caracterului abuziv al măsurii trecerii în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 618,45 m.p., situat în localitatea Techirghiol, judeţul Constanţa, şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în echivalent, precum şi a cheltuielilor de judecată, iar ulterior, după declinarea competenţei de soluţionare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a depus la dosar cererea precizatoare prin care se solicita introducerea în cauză a pârâţilor Consiliul Local Eforie – Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar, Cancelaria Primului Ministru – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, constatarea împrejurării că terenul în discuţie a fost preluat abuziv de Statul Român, fiind expropriat în baza Decretului nr. 111/1951, precum şi obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 185/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie să emită decizia de restituire prin echivalent; Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubiri; Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlu de plată.
Instanţa a reţinut că prin sentinţa nr. 5856 din 17 aprilie 2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâţi şi a declinat competenţa materială de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în faţa căreia pârâtele Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei de introducere în cauză a unor noi pârâţi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 60 şi art. 64 şi urm. C. proc. civ., precum şi excepţia prematurităţii acţiunii pentru nerespectarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi a dispoziţiilor pct. 16.4 din H.G. nr. 1095/2005.
Cum, prin sentinţa nr. 4354 din 08 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a disjuns soluţionarea pct. 3 şi 4 din acţiune în cadrul dosarului nou format nr. 11805/2/2009, instanţa a analizat, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., cu prioritate, excepţiile invocate, apreciind că este neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, întrucât cererea precizatoare a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa a reţinut, în schimb, ca fiind întemeiată excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată având în vedere că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în discuţie presupune parcurgerea unei proceduri administrative care se desfăşoară în faţa comisiei fondului funciar şi care se finalizează cu o hotărâre de validare/invalidare a propunerii comisiei locale, de către o comisie judeţeană de fond funciar, precum şi parcurgerea unei proceduri administrative de acordare a despăgubirilor, care se desfăşoară în faţa Comisiei Centrale şi se finalizează cu emiterea titlului de despăgubiri, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VIII şi cele ale H.G. nr. 1095/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Pe cale de consecinţă, constatând că dosarul de despăgubiri al reclamantei nici nu a fost întocmit, motiv pentru care aceasta a şi solicitat, prin acţiune, obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 să emită decizie de restituire a terenului revendicat şi, prin urmare, demersul reclamantei nu a ajuns în faţa Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în vederea declanşării procedurii administrative a cărei finalitate trebuie să fie emiterea titlului de despăgubiri, instanţa de fond a concluzionat că se impune respingerea cererii reclamantei, ca prematur introdusă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta E.C.E. a declarat recurs.
Invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta a subliniat că în mod greşit instanţa de contencios administrativ a admis excepţia prematurităţii acţiunii sale ce avea ca obiect cererile disjunse prin sentinţa civilă nr. 4354 din 08 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că din anul 1993 şi până în anul 2008 Comisia Locală Eforie pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 nu a emis decizii de restituire a terenului revendicat, prin echivalent, prin acordarea de despăgubiri.
În opinia recurentei, soluţia de respingere ca prematură a acţiunii sale vine în contradicţie cu practica instanţelor care soluţionează astfel de cereri în condiţiile în care ani de zile autorităţile competente în soluţionarea lor nu dau niciun răspuns solicitărilor în discuţie.
Intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au reiterat prin întâmpinări apărările făcute şi în faţa instanţei de fond, concluzionând că nu se poate iniţia procedura administrativă în vederea acordării despăgubirilor întrucât comisiile de fond funciar nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale în vederea întocmirii şi transmiterii dosarului în forma prevăzută de lege Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurentă şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa atacată fiind în acord cu probatoriul administrat şi cu dispoziţiile legale incidente – Titlul VII (Capitolul I şi V) din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din actul normativ menţionat.
Obiectul cauzei (pct. 3 şi 4 din acţiunea precizată de reclamantă) a vizat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată pentru terenul în suprafaţă de 618,45 m.p. situat în localitatea Techirghiol, judeţul Constanţa.
Reconstituirea dreptului de proprietate implică parcurgerea a două proceduri administrative, prima din ele desfăşurându-se în faţa comisiei de fond funciar, iar a doua desfăşurându-se în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi cu pct. 16.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 şi care se finalizează cu emiterea titlului de despăgubire Secretariatului Comisiei Centrale.
Fără echivoc, abordarea judecătorului fondului este explicită şi corect argumentată pe textele legale enunţate mai înainte.
În analiza excepţiei prematurităţii acţiunii, invocată atât de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cât şi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în mod corect prima instanţă a constatat ca nefiind parcursă prima procedură administrativă (nefiind emisă decizia de restituire a termenului revendicat prin echivalent de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie şi, deci, nefiind întocmit şi transmis dosarul de despăgubire al reclamantei de către Comisia Judeţeană de fond funciar Constanţa către Secretariatul Comisiei Centrale) astfel că la momentul de faţă nu poate fi iniţiată procedura în vederea emiterii titlului de despăgubire şi a titlului de plată în favoarea reclamantei.
De altfel, s-a observat că prin aceeaşi acţiune reclamanta a cerut şi obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie la emiterea deciziei de restituire a terenului în discuţie, aşa încât este evident că nu a fost finalizată cea dintâi procedură legală de natură administrativă.
Trimiterile făcute de recurentă la practica instanţei judecătoreşti de a sancţiona rezolvarea cu depăşirea unui termen rezonabil a unor astfel de cauze privind dreptul de proprietate este corectă în principiu, însă în cazul concret instanţa de contencios administrativ nu poate eluda ea însăşi reglementările legale imperative enunţate mai înainte.
Pentru eventuala tergiversare de către autorităţile competente în soluţionarea cererii sale recurenta-reclamantă are la dispoziţie alte mijloace legale, în niciun caz însă nu este posibil a se escalada o procedură expres prevăzută de lege.
În acest context, instanţa fondului nu a examinat fondul/temeinicia cererilor formulate în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respingând acţiunea ca prematur formulată.
Aşadar, pentru cele expuse, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.C.E. împotriva sentinţei civile nr. 718 din 09 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4167/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4173/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
