ICCJ. Decizia nr. 4173/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4173/2010
Dosar nr. 971/2/2009
Ședința publică de la 7 octombrie 2010
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2448 din 09 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul G.M.I., prin care solicita să se constate calitatea de colaborator al Securității în ce-l privește pe pârât.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității, prima condiție ce trebuie îndeplinită este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Toate aceste condiții, arată instanța de fond, trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
În speța de față, pârâtul a semnat la data de 22 iunie 1989 un „angajament”, prin care se angaja să sprijine organele de Securitate prin prevenirea de infracțiuni care ar atenta la securitatea statului și să nu spună nimănui, indiferent de persoană, grad de rudenie sau funcție, despre această colaborare; acest „angajament” a fost dat în fața ofițerului specialist din cadrul Inspectoratului Județean Maramureș, Postul de Milițe Cernești, care s-a ocupat de recrutarea pârâtului, potrivit rapoartelor din datele de 09 iunie 1989, 10 iunie 1989, 19 iunie 1989 și 23 iunie 1989, pârâtul având vârsta de 21 ani și fiind lăcătuș mecanic, primind, de comun acord, numele conspirativ de informator L.C.
Recrutarea pârâtului a fost decisă de organele de Securitate în scopul cunoașterii activității unor cetățeni angajați la mina Șuior, navetiști, și a numitului B.L., fost condamnat pentru intenție de evaziune, și pentru identificarea altor elemente cu intenție de evaziune, cât și a stărilor de lucru negative din rândul muncitorilor navetiști.
De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, că pentru a verifica dacă pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității, trebuie procedat la analiza fiecărei informații furnizate de reclamant, așa cum s-a reținut în nota de constatare din 24 octombrie 2008, în sensul de a se stabili dacă, prin aceste informații, se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste informații au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Prima instanță mai reține că pârâtul a fost recrutat în luna iunie 1989, de foarte tânăr, 21 de ani, acesta semnând un angajament prin care se angaja să sprijine organele de Securitate prin prevenirea de infracțiuni care ar atenta la securitatea statului și nu să denunțe activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar singurul act reținut în nota de constatare este nota informativă din data de 22 iunie 1989, prin care pârâtul aduce informații cu privire la faptul că la data de 22 iunie 1989 la locul de muncă de la mina Șuior, în sala de apel, s-a discutat de către P.V., P.D. și alții, că cetățenii care au trecut în R.P. Ungară, din cauza condițiilor la care au fost supuși, au fost nevoiți să apeleze la acte de vandalism, dar autoritățile descoperindu-i i-a împușcat, iar despre unii se discută că au atacat organele de poliție pe care le-au omorât, fapt pentru care au fost împușcați cetățeni plecați din România.
Astfel, instanța de fond a constatat că pârâtul nu a furnizat nicio informație care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, relatarea pârâtului despre aceste discuții neavând nicio legătură cu activități potrivnice regimului comunist, ci despre niște fapte săvârșite de cetățeni români care au trecut la acea vreme în R.P. Ungară.
Împotriva sentinței civile nr. 2448 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și a constatării existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe G.M.I.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că sunt îndeplinite în cauză ambele condiții puse de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității de colaborator al Securității. Astfel, este demonstrată condiția furnizării de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist, rezultând din probatoriul administrat în cauză că pârâtul a oferit Securității informații privitoare la unii colegi ce discutau despre persoane care emigrau din România. Or, participarea la o astfel de discuție era, fără îndoială, o atitudine potrivnică regimului comunist întrucât din punct de vedere al acestui regim simpla punere în circulație a unei astfel de informații (despre existența mai multor grupuri de cetățeni români care își părăseau definitiv țara) constituia un delict de opinie. A doua condiție, a precizat recurentul, ce se referă la vizarea încălcării - iar nu la încălcarea propriu-zisă - a unor drepturi fundamentale, este și ea îndeplinită, fiind exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în delațiunile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității. Această acțiune presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre acele persoane, fără acordul lor. Pe de altă, s-a evocat că pârâtul ar fi trebuit să conștientizeze că Securitatea urmărea, în cele din urmă, ca cei care aveau curajul punerii în discuție a unor informații neagreate de regim, să renunțe, în viitor, la atitudini similare. Prin urmare, scopul final al acțiunilor Securității și ale colaboratorilor ei era încălcarea dreptului la liberă opinie (prevăzut de art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).
Recurentul a arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că cele două condiții mai sus evidențiate nu sunt întrunite în litigiu, considerentele hotărârii pronunțate neprecizând pentru care motive purtarea unei discuții având ca subiect emigrarea unor cetățeni români nu se circumscrie noțiunii de atitudine potrivnică regimului comunist. Or, o astfel de concluzie nu numai că nu are caracter vădit, dar este și eronată, atât timp cât atitudinea potrivnică regimului nu era reprezentată atât de conținutul informației, cât de însuși subiectul discutat. Cât privește împrejurarea reținută de instanța de fond, în sensul că prin angajament pârâtul nu s-a angajat în mod expres să denunțe atitudinile sau activitățile potrivnice regimului, reclamantul-recurent a precizat, în primul rând, că din perspectiva legiuitorului, relevantă pentru reținerea calității de colaborator al Securității este exclusiv informația furnizată Securității și nu conținutul angajamentului de colaborare, și în al doilea rând, că niciun angajament de acest tip nu făcea referire expresă la atitudini sau activități potrivnice regimului, ci la vizarea „stărilor de lucruri negative”, „comentariilor necorespunzătoare”, etc. În plus, recurentul a solicitat a se observa că definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența unei pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care să îndeplinească cele două condiții, pentru reținerea acestei calități.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare, prin sintagma „colaborator al Securității” se înțelege „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.
Pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) fraza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, ce cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile furnizate lucrătorilor Securității să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă parte, aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. în cauză, cum corect a reținut prima instanță, nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative expres prevăzute de lege pentru constatarea calității intimatului G.M.I. de colaborator al Securității, întrucât informațiile furnizate organelor de securitate prin nota informativă din data 22 iunie 1989 pe de o parte nu conțin, în mod esențial, referiri la activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, și, pe de altă parte, prin informațiile respective nu s-a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În aceste condiții, se reține că sentința atacată este legală și temeinică, urmând a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2448 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității București împotriva sentinței civile nr. 2448 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4171/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4177/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
