ICCJ. Decizia nr. 4192/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4192/2010
Dosar nr. 1969/54/2009
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.R.B. a solicitat, în contradictoriu cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Craiova, anularea deciziei nr. 421 din 12 mai 2009 emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei ocupate cu 10% pe o perioadă de 2 luni, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefi sau de la autorităţile anume abilitate de lege.
S-a invocat că decizia atacată este lovită de nulitate deoarece în sesizarea Comisiei de disciplină nu s-a menţionat în concret fapta la care se face referire şi nici perioada în care a fost săvârşită, fiind încălcate dispoziţiile art. 22 pct. 2 lit. c) şi d) din ordinul nr. 2826/2004. S-a mai arătat că nu au fost respectate nici prevederile art. 63 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 293/ 2004 deoarece reclamantul nu a fost audiat şi nici nu s-a consemnat în scris acest aspect.
Prin sentinţa nr. 489 din 07 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Penitenciarul Craiova, a admis cererea formulată de reclamantul S.R.B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a dispus anularea deciziei nr. 421 din 12 mai 2009 emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că cercetarea disciplinară a reclamantului a început cu sesizarea formulată la data de 09 februarie 2009 de directorul Penitenciarului Craiova, sesizare ce avea ca scop cercetarea abaterii disciplinare comise de reclamant, respectiv lipsa coordonării activităţii de trimitere, de îndată, a unei copii de pe mandatul de executare organului de poliţie, în vederea executării, privind persoanele private de libertate aflate în evidenţă, la expirarea termenului de întrerupere când cel condamnat la pedeapsa închisorii nu s-a prezentat la locul de deţinere şi nu a verificat documentele specifice ce-i reveneau.
A mai reţinut prima instanţă că ordinul de sancţionare descrie lapidar fapta ce face obiectul cercetării disciplinare, iar o expunere generică a atribuţiilor de serviciu încălcate de reclamant, fără indicarea concretă a mandatelor de executare ce nu au fost înaintate organelor de poliţie, a persoanelor condamnate ce nu s-au prezentat la locul de deţinere la expirarea termenului de întrerupere a pedepsei, precum şi a documentelor specifice pe care nu le-a certificat, nu echivalează cu operaţiunea de descriere a faptei.
În continuare, a mai constatat instanţa de fond că din analiza actelor care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare, rezultă că printre acestea nu există o declaraţie dată de reclamant pe parcursul derulării cercetării disciplinare şi nici un eventual proces-verbal care să consemneze refuzul acestuia de a se prezenta la audiere sau de a semna declaraţia, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 63 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 293/2004, sancţiunea fiind nulitatea actului.
În privinţa criticilor invocate de reclamant referitoare la nerespectarea termenului de 60 de zile în care se aplică sancţiunea disciplinară, instanţa le-a apreciat ca neîntemeiate, deoarece dispoziţiile art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 fiind modificate în sensul că sancţionarea disciplinară se aplică în maximum 90 de zile calendaristice de la data sesizării abaterii, termenul fiind respectat de către autoritatea pârâtă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Penitenciarului Craiova, instanţa a apreciat-o întemeiată, având în vedere că decizia de sancţionare a fost emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, numai cu această instituţie reclamantul având un raport juridic de drept substanţial, transpus şi în plan procesual.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond, aplicând în mod greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal.
Astfel, susţine recurenta, instanţa de fond a reţinut în mod greşit nerespectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) lit. c) şi d) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2856/2004, sesizarea formulată de directorul Penitenciarului Craiova prezentând descrierea faptei la punctul „obiectul sesizării – în fapt”.
Referitor la faptul că intimatul-reclamant nu ar fi fost audiat în cursul cercetării disciplinare, instanţa de fond era datoare să observe că acesta a înţeles să fie reprezentat de o altă persoană, ceea ce s-a şi consemnat în procesul-verbal din 11 martie 2009.
Recursul este întemeiat.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă de mai sus, instanţa de fond a reţinut, în primul rând că sesizarea adresată Comisiei de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarului a fost formulată de directorul Penitenciarului Craiova cu nerespectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) lit. c) din Regulamentul privind modul de constituire, organizare şi desfăşurare a activităţii Comisiilor de disciplină din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, aprobat prin ordinul nr. 2856/C din 29 octombrie 2004, modificat şi completat, instanţa apreciind că toate elementele enumerate nu se regăsesc în sesizarea adresată Comisiei de disciplină.
Într-adevăr, potrivit art. 22 alin. (2) din Regulament, „sesizarea trebuie să cuprindă: a) numele, prenumele, domiciliul şi, după caz, locul de muncă şi funcţia deţinută de persoana care a formulat sesizarea; b) numele, prenumele şi, dacă este posibil, compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă este sesizată; c) descrierea faptei care constituie obiectul sesizării; d) arătarea dovezilor pe care se sprijină obiectul sesizării; e) data şi semnătura”.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 22 alin. (2) lit. c) din Regulament, instanţa de recurs constată că sesizarea adresată Comisiei de disciplină îndeplineşte cerinţele acestei reglementări, fiind motivată nu numai în fapt, dar şi în drept.
Astfel, la punctul „obiectul sesizării”, alineatul „În fapt”, sunt enumerate faptele reţinute ca abateri disciplinare, instanţa de fond ignorând împrejurarea că la sesizare a fost anexată, între alte documente şi nota de constatare preliminară din 04 februarie 2009, care face parte din sesizarea respectivă, unde sunt descrise corespunzător faptele respective.
De asemenea, instanţa de fond a ignorat, în aprecierile sale, să observe că sesizarea a fost însoţită şi de nota raport întocmită de intimatul-reclamant, în calitatea sa de şef al biroului de evidenţă al Penitenciarului Craiova, de unde rezultă că acesta a cunoscut pe deplin faptele disciplinare pentru care a fost cercetat.
Astfel fiind, în mod corect Comisia de disciplină nu a clasat sesizarea, potrivit art. 23 alin. (2) din Regulament, ci a procedat la cercetarea faptelor disciplinare sesizate, concluzia instanţei de fond fiind deci greşită.
În al doilea rând, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de anularea a actului administrativ atacat, reţinând că decizia de sancţionare a fost emisă în condiţiile în care cercetarea disciplinară a fost efectuată de Comisia de disciplină cu încălcarea prevederilor art. 63 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Astfel, potrivit art. 263 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 293/2004 „sancţiunea disciplinară poate fi aplicată numai după efectuarea cercetării prealabile a faptei ce constituie abatere disciplinară săvârşită de funcţionarul public cu statut special în cauză şi audierea acestuia de către comisiile prevăzute la art. 67; (3) Audierea funcţionarului public se consemnează în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare imputate se consemnează într-un proces-verbal. În astfel de cazuri, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată”, în privinţa cărora instanţa de recurs reţine că au fost respectate, în sensul că în cadrul cercetării disciplinare, Comisia de disciplină a permis intimatului-reclamant să-şi exercite dreptul la apărare în formele şi cu mijloacele alese de acesta.
Astfel, aşa cum rezultă din procesul-verbal de şedinţă din 11 martie 2009, aspect necontestat nici de intimatul-reclamant, acesta a fost reprezentat în faţa Comisiei de disciplină de către numitul R.M. care a făcut declaraţii, a formulat obiecţiuni, a solicitat probe, precum şi copii ale actelor aflate în dosarul de cercetare disciplinară, etc.
Deci, având în vedere că cercetarea prealabilă şi, în cadrul acesteia, audierea celui cercetat sunt operaţiuni administrative reglementate în scopul materializării şi respectării dreptului la apărare al celui cercetat, instanţa de fond reţine că acesta a fost respectat pe deplin.
În concluzie, sentinţa pronunţată de instanţa de fond, care a soluţionat cauza fără să procedeze la judecarea fondului acesteia, este nelegală şi netemeinică, astfel că recursul formulat va fi admis, soluţia va fi casată şi cauza va fi trimisă pentru continuarea judecăţii, pe fondul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 489 din 07 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4191/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4193/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
