ICCJ. Decizia nr. 4193/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4193/2010
Dosar nr. 755/54/2010
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Dolj şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a deciziei de comunicare a pierderii valabilităţii amânării la plată din 26 februarie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă de autorităţile fiscale cu încălcarea şi interpretarea greşită a legii.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, s-a arătat că decizia este nelegală întrucât nu menţionează condiţiile pe care nu le-a îndeplinit în decizia de acordare a amânării la plată.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, reclamanta a arătat că aceasta rezultă din însuşi caracterul executoriu al actelor în temeiul cărora pârâta a început deja executarea silită, emiţând la 02 martie 2010 adresa de înfiinţare a popririi asupra sumelor de bani, fapt ce afectează activitatea în mod negativ prin imposibilitatea de a plăti furnizorii, creditele bancare şi salariaţii şi de a-şi onora obligaţiile contractuale deja asumate.
3. Apărările formulate de pârâtele D.G.F.P. Dolj şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Dolj.
Pârâtele nu au depus întâmpinare, dar au depus la dosar concluzii scrise.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 185 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T.G. SRL şi a dispus suspendarea executării deciziei de comunicare a pierderii valabilităţii amânării la plată din 26 februarie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
5.1. În aprecierea îndeplinirii cerinţei existenţei unei pagube iminente, prima instanţă a pornit de la faptul că prin pierderea valabilităţii amânării la plată, comunicată prin decizia nr. 2240 din 26 februarie 2010 şi executarea garanţiei constituită de societate în contul sumelor amânate la plată şi a majorărilor de întârziere aferente, instituie prin ea însăşi o prezumţie de iminenţă a prejudiciului.
5.2. Prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal a cărui suspendarea a executării se solicită s-ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente asupra posibilităţii acesteia de a realiza venituri.
5.3. În ceea ce priveşte cazul bine justificat, s-a constatat că motivarea reţinută în decizia nr. 2240/2010 nu este completă şi concludentă, iar în decizia nr. 133 din 08 februarie 2010 de acordare a amânării la plată, la pct. 6 sunt prevăzute cele două situaţii în care îşi pierde valabilitatea amânarea la plată, niciuna dintre acestea neregăsindu-se în decizia a cărei suspendare se solicită.
5.4. Cazul bine justificat derivă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat pentru adoptarea soluţiei de suspendare a executării.
5.5. Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţelor fond se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare prevăzută de Recomandarea 16/2003 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei.
6. Recursul formulat de D.G.F.P. Dolj, în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii Dolj.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Paguba iminentă nu a fost dovedită.
6.1.1. Instanţa de fond ar fi trebuit să verifice situaţia concretă a societăţii şi efectele pe care le-ar putea produce executarea silită a actului administrativ fiscal.
Se impunea a fi avute în vedere sumele care fac obiectul actului administrativ fiscal contestat, prin raportare la cifra de afaceri a reclamantei, dar şi la alţi indicatori economico-financiari ai activităţii acesteia.
6.1.2. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra punctului de vedere al recurentei conform căruia este lipsită de orice temei legal susţinerea în sensul că s-ar impune suspendarea executării deciziei din prezenta cauză până la pronunţarea instanţei asupra fondului contestaţiei, respectiv până la stabilirea faptului dacă sumele din actul fiscal sunt datorate.
6.1.3. Nu poate fi reţinut ca argument în favoarea constatării pagubei iminente executarea garanţiei, în condiţiile în care în speţă nu a fost constituită o nouă garanţie pentru obligaţiile de plată, bunurile pentru care trebuia să fie întocmit raportul de evaluare fiind sechestrate anterior de către organul fiscal, deoarece societatea nu şi-a achitat obligaţiile scadente.
6.2. În speţă nu s-a făcut dovada cazului bine justificat.
Situaţiei intimatei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din O.M.F.P. nr. 2321/2009, în condiţiile în care aceasta nu a depus în termen de 15 zile raportul de evaluare a bunurilor aduse drept garanţie.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
2. Condiţia pagubei iminente este îndeplinită în speţă.
2.1. Decizia de acordare a amânării la plată a fost luată în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2009, modificată şi completată.
Acest act normativ are ca obiect amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare.
În aceste condiţii, solicitarea verificării cifrei de afaceri a reclamantei, ca şi alţi indicatori economico-financiari, este inutilă.
Situaţia financiară critică a societăţii a fost deja avută în vedere şi analizată cu ocazia emiterii deciziei de eşalonare la plată.
Or, simplul fapt că reclamanta este obligată să achite sumele datorate reprezintă o pagubă iminentă, ipoteză prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, modificată şi completată.
2.2. Suspendarea executării deciziei nr. 2240 din 26 februarie 2010 a fost dată până la pronunţarea instanţei de fond asupra contestaţiei formulate împotriva acestei decizii.
2.3. Indiferent care ar fi situaţia bunurilor constituite drept garanţie, analiza făcută la pct. 2.1. sus-menţionat este suficientă pentru îndeplinirea condiţiei pagubei iminente.
3. Condiţia cazului bine justificat este, de asemenea, întrunită.
3.1. În cuprinsul deciziei de acordare a amânării la plată sunt precizate cazurile în care se pierde înlesnirea.
La pct. 6 din decizie se prevede că amânarea la plată îşi pierde valabilitatea dacă:
- nu este constituită garanţia;
- nu sunt achitate obligaţiile fiscale cu termene de plată începând cu data emiterii deciziei.
3.2. Decizia de comunicare a pierderii valabilităţii amânării la plată s-a întemeiat pe împrejurarea că reclamanta nu a depus raportul de evaluare pentru bunurile sechestrate.
Acest motiv nu se regăseşte printre cele avute în vedere de pct. 6 din decizia de amânare la plată.
3.3. Nici prevederile art. 7 alin. (5) din O.M.F.P. nr. 2321/2009 nu suplinesc condiţiile impuse în decizia de amânare la plată, deoarece nu este prevăzut, suplimentar, un alt motiv în afara celor arătate la pct. 5 din decizie.
Acestea creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi, implicit, constatarea ca fiind îndeplinită cea de-a doua condiţie impusă de art. 14 pentru suspendarea executării acestui act.
4. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj, în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii Dolj, împotriva sentinţei nr. 185 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4192/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4197/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
