ICCJ. Decizia nr. 4205/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4205/2010
Dosar nr. 385/64/2010
Ședința publică de la 8 octombrie 2010
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii și hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 117/F din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov a fost admisă acțiunea reclamantei SC D.S.S. SRL Râșnov în contradictoriu cu D.G.F.P. Brașov în sensul că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 30 martie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 431 din 12 iunie 2009 s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație.
Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., prin decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2010, a desființat decizia de impunere și a dispus ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade și aceluiași tip de impozit, având în vedere dispozițiile legale aplicabile cauzei.
Organele de inspecție fiscală au întocmit raportul de inspecție din 30 martie 2010 în temeiul căruia a fost emisă decizia de impunere din 30 martie 2010.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, ce se află în curs de soluționare la organele fiscale.
Instanța de fond a constatat că sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, întrucât reclamanta a făcut dovada existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Astfel, instanța a constatat că sunt suficiente indicii care să creeze aparența conturării acelor împrejurări legate de starea de fapt și de drept conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei de impunere.
De asemenea, instanța a constatat îndeplinită și condiția pagubei iminente, având în vedere calitatea reclamantei de comerciant, cuantumul substanțial al sumelor stabilite în sarcina sa, precum şi consecința pe care executarea acestei sume ar avea-o asupra activității reclamantei.
Instanța de fond a reținut și Recomandarea nr. R(89) 8 din 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, care a considerat că este de dorit a se asigura persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
2. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Brașov, criticând-o pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., fără a le structura însă potrivit temeiurilor de drept enunțate.
În esență, recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea sentinței sub următoarele aspecte:
2.1. Instanța de fond a dispus în mod greșit suspendarea executării actului administrativ fiscal până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile în care instanța nu a fost încă sesizată cu o acțiune privind fondul cauzei, litigiul aflându-se în cursul soluționării contestației administrative.
2.2. În speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute cumulativ în art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținându-se, fără o motivare concretă, că existența polemicii dintre organul fiscal și reclamantă atrage aparența de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
În opinia recurentei-pârâte, instanța nu poate verifica argumentele invocate în motivarea contestației administrative pentru că examinarea aparenței dreptului vizează numai condiții de formă, de valabilitate a actului prin raportare la textul de lege în temeiul căruia a fost emis, iar nu temeinicia și legalitatea obligațiilor fiscale stabilite prin actul contestat.
În acest context, instanța de fond a reținut în mod greșit aplicarea în cauză a Recomandării nr. R(89) 8 din 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, fără să verifice existența unui argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.
Cu privire la existența pagubei iminente, recurenta-pârâtă a arătat că simpla susținere potrivit cărora punerea în executare a actului administrativ fiscal contestat ar produce un prejudiciu extrem de grav și imposibil de înlăturat nu poate avea relevanță în fața instanței, dacă nu există probe și justificări potrivit prevederilor legale în vigoare.
3. Apărările intimatei-reclamante
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă a răspuns motivelor de recurs cu privire la fiecare dintre condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referiri la jurisprudența și doctrina în materie.
În esență, a arătat că aparența de nelegalitate decurge din nesocotirea evidentă a considerentelor deciziei de soluționare a contestației împotriva primei decizii de impunere și a prevederilor art. 153 C. fisc., iar iminența pagubei trebuie să țină seama de natura obiectului de activitate al societății, de reputația de care se bucură aceasta pe piața comercială în care acționează și, nu în ultimul rând, de criza financiară actuală.
Intimata-reclamantă a depus la dosar, ca act nou în recurs, copia deciziei nr. 1327 din 10 septembrie 2010, prin care D.G.F.P. Brașov a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere din 30 martie 2010.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 30 martie 2010, prin care D.G.F.P. Brașov a stabilit în sarcina sa obligația suplimentară de plată a sumei de 960.195 RON, reprezentând TVA și obligații accesorii în cuantum de 134.895 RON, respingând, totodată, cererea de rambursare a unei taxe pe valoarea adăugată în sumă de 226.880 RON.
Din motivarea în fapt a deciziei de impunere, rezultă că TVA suplimentară este aferentă unor lucrări de reamenajare efectuate de SC D.S.S. SRL Râșnov la un imobil ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare intervenit între această societate, în calitate de vânzător, și SC N.B.T. SRL București, în calitate de cumpărător. În esență, s-a reținut că vânzătorul și-a îndeplinit obligația contractuală de a reamenaja un spațiu liber în vederea închirierii, dar beneficiarul amenajărilor a refuzat plata lucrărilor.
Cu toate acestea, societatea vânzătoare a întocmit o notă contabilă și a înregistrat în evidența contabilă suma de 6.247.765,42 RON, recunoscând producerea unor venituri, fără a întocmi însă o factură și fără a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă sumei respective.
Având în vedere baza factuală astfel reținută, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:
1.1. Potrivit art. 214 C. proc. fisc.,
„(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON”.
Norma specială citată face trimitere la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, care în art. 14 alin. (1) prevede că în ipoteza formulării cererii de suspendare a executării după sesizarea autorității publice competente cu plângerea prealabilă administrativă, măsura se poate dispune „până la pronunțarea instanței de fond”.
Prin urmare, în cazul prevăzut în art. 214 C. proc. fisc., corelat cu artt.14 din Legea nr. 554/2004, nu este necesar ca partea să fi învestit instanța cu acțiunea în anularea actului administrativ-fiscal.
Suspendarea executării actului se poate dispune în cursul soluționării contestației administrative și dăinuie până la soluționarea fondului acțiunii în anulare.
1.2. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, reținute în considerentele sentinței atacate, pentru că prevede în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În speță, prima instanță a reținut în mod corect și cu o motivare ce întrunește toate cerințele impuse prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că sunt suficiente indicii care să contureze aparența dreptului în favoarea reclamantei, în condițiile în care organele de inspecție fiscală au nesocotit intenția declarată a acesteia de a realiza o activitate taxabilă, deși demersurile efectuate, inclusiv cheltuielile angajate, au avut această finalitate – ipoteză avută în vedere în art. 153 alin. (1) C. proc. fisc. și pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei; de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.
Instanța de fond a făcut o evaluare justă a datelor speței și în ceea ce privește condiția iminenței unei pagube, luând în considerare natura activității desfășurate de contribuabil, raporturile contractuale în care este angrenat acesta, cuantumul substanțial al obligațiilor fiscale și efectele pe care executarea le-ar avea asupra activității acestuia.
2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Brașov împotriva sentinței nr. 117/F din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4204/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4209/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
