ICCJ. Decizia nr. 4204/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4204/2010
Dosar nr. 331/59/2010
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 291 din 02 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea reclamantei SC P. SRL Chişineu Criş în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad şi, în consecinţă, a fost dispusă suspendarea deciziei de impunere din 25 februarie 2010 emisă de pârâte până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin decizia din 25 februarie 2010, organul vamal a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată reprezentând accize în sumă de 47.456.421 RON pentru perioada 2006-2008 şi majorări de întârziere în sumă de 36.136.554 RON calculate până la data de 12 februarie 2010.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a contestat decizia de impunere, raportul de inspecţie fiscală, precum şi procesul-verbal de control din 25 februarie 2010, atât în procedura specială prevăzută de C. proc. fisc., cât şi în temeiul Legii contenciosului administrativ.
Cererea de suspendare formulată de reclamantă este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar instanţa a constatat că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale enunţate în textul de lege aplicabil în cauză.
Astfel, instanţa a reţinut că din actele contabile depuse la dosar, starea financiară a societăţii reclamante este precară, iar suma datorată este semnificativă, astfel încât condiţia pagubei iminente este îndeplinită în cauză.
De asemenea, cu privire la cazul bine justificat, instanţa a reţinut că din probele administrate, rezultă împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa a motivat în considerentele hotărârii, că există îndoieli cu privire la calculul sumelor datorate, fiind evidenţiate omisiuni ale unor facturi, dar şi erori conţinute de raportul de inspecţie fiscală, care au stat la baza impunerii.
Pentru toate aceste motive, dar şi pentru necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor act administrativ fiscale, având în vedere Recomandarea R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, instanţa de fond a dispus suspendarea deciziei atacate până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Recursul declarat de pârâţi
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâţii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi au solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de suspendare a executării deciziei din 25 februarie 2010 pentru obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.
Susţin recurenţii că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în privinţa cazului bine justificat, cât şi a pagubei iminente.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenţii-pârâţi au făcut referire la obiectul inspecţiei fiscale, în baza avizului de inspecţie fiscală din 16 ianuarie 2009, având ca obiectiv stabilirea obligaţiilor în ceea ce priveşte taxa specială de consum, respectiv acciza, datorată bugetului general consolidat al statului în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, inspecţie finalizată prin întocmirea raportului de inspecţie fiscală din 25 februarie 2010 şi a deciziei de impunere din 25 februarie 2010.
Arată astfel că, în toată perioada supusă inspecţiei fiscale 2006-2008, SC P. SRL a efectuat livrarea mărfii şi ulterior, până la data de 25 a lunii următoare a achitat acciza cuvenită pentru marfa livrată în luna precedentă, motiv pentru care organele de inspecţie fiscală au procedat la calculul majorărilor de întârziere de la data livrării până la data plaţii rezultând un debit-majorări de întârziere de 8.221 RON pentru anul 2006, 20.704 RON pentru anul 2007 şi 42.163 RON pentru anul 2008.
Cât priveşte condiţia „prevenirii unei pagube iminente”, de asemenea o consideră neîndeplinită, deoarece reclamanta a prezentat primei instanţe documente contabile din care rezultă situaţia financiară actuală a societăţii care nu este deloc precară.
3. Apărarea intimatei-reclamante
Intimata-reclamanta, prin concluziile sale, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 291/2010 a Curţii de Apel Timişoara, care a apreciat că a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor legale pentru a dispune suspendarea actelor administrativ fiscale până la stabilirea realităţii sumelor uriaşe care li se impută prin decizia contestată.
Susţine că, de altfel, prin cererea de recurs, se face referire preponderent la metodologia şi rezultatul inspecţiei fiscale privind stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare, probleme de fond care nu fac obiectul acestui dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţii-pârâţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Actul administrativ fiscal a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanţa de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, este decizia din 25 februarie 2010 prin care organul fiscal a stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată reprezentând: accize 47.456.421 RON pentru perioada 2006-2008 şi majorări de întârziere de 31.136.554 RON calculate până la data de 12 februarie 2010.
Hotărârea Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menţionat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii condiţiilor cumulativ prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Recurenţii, deşi invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu arată în concret care ar fi motivele şi criticile de nelegalitate ale sentinţei prin care s-a constatat că îndeplineşte cerinţele art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru a suspenda de la executare actul administrativ contestat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente că dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Din interpretarea sistematică a acestui text, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc. (în prezent, după republicare, art. 215 C. proc. fisc.) care instituie obligativitatea plăţii unei cauţiuni.
Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată, defineşte atât „cazurile bine justificate”, cât şi „paguba iminentă”.
Astfel, „paguba iminentă” este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În cauză s-a conturat îndeplinirea acestei condiţii, şi anume prejudiciul material viitor şi previzibil, reclamanta făcând dovada astfel cum a reţinut prima instanţă pe baza probelor administrate că are contracte în derulare, iar executarea ar însemna imposibilitatea efectuării altor plăţi, inclusiv salariilor şi a ratelor la contractele de leasing, ceea ce ar duce inevitabil la faliment şi încetarea activităţii societăţii, iar începerea executării silite faţă de reclamantă faţă de cuantumul ridicat al debitului, ar duce la încetarea automată a activităţii unei societăţi care, în prezent, are în curs un program de investiţii pentru extinderea capacităţii de producţie şi de crearea de noi locuri de muncă.
Cea de-a doua condiţie impusă de lege este cea a „cazului bine justificat”, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Şi această condiţie este îndeplinită în cauză, având în vedere că au fost invocate motive de nelegalitate a actului atacat. Este adevărat că motivele de nelegalitate vor fi analizate de instanţa care verifică actul contestat, dar textul cere ca împrejurările de fapt şi de drept să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Reclamanta a invocat în contestaţia formulată existenţa unei aparenţe de nelegalitate a actului administrativ fiscal ca urmare a unor greşeli de calcul şi de transcriere a unor sume, omisiuni de evidenţiere a unor facturi, precum şi alte erori conţinute de raportul de inspecţie fiscală, aspecte de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor contestate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, împotriva sentinţei nr. 291 din 02 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4197/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4205/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
