ICCJ. Decizia nr. 4209/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4209/2010
Dosar nr. 2071/2/2009
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Considerentele cauzei
1. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 2758 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a luat act de renunţarea reclamantului S.M.S. la judecarea cererii de suspendare a dispoziţiei de sancţionare nr. 836 din 03 martie 2009 şi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantului privind anularea dispoziţiei nr. 836 din 03 martie 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a invocat, ca motive de nulitate a dispoziţiei contestate, faptul că la dispoziţia contestată şi comunicată reclamantului la data de 04 martie 2009, nu a fost anexat raportul Consiliului de Disciplină.
Instanţa de fond a constatat că în privinţa reclamantului S.M.S., care la data emiterii actului atacat avea statutul de poliţist, nu sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1344/2007, ci prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane.
Instanţa de fond a precizat că în cauza de faţă Ordinele Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 şi nr. 600/2005, reprezintă acte interne cu caracter obligatoriu pentru poliţişti, care se aduc la cunoştinţă în cadrul procesului de pregătire profesională, tocmai în considerarea statutului lor special.
Instanţa a reţinut că în cuprinsul dispoziţiei contestate sunt relevate elementele necesare pentru care s-a considerat că, datorită gravităţii faptei săvârşite de reclamant, s-a înlăturat sancţiunea propusă de Consiliul Superior de Disciplină şi s-a aplicat sancţiunea cea mai gravă a destituirii din poliţie.
Astfel, în actul administrativ contestat se arată că, în fapt, prin rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 18 noiembrie 2008, în dosarul penal nr. 711P/2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii T.S.E. şi S.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită” prevăzută şi sancţionată de art. 254 alin. (2) C. pen.
Rezoluţia menţionată a constituit actul de sesizare a declanşării procedurii de cercetare prealabilă faţă de cei doi agenţi de poliţie, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei abaterilor disciplinare cu privire la aspectele sesizate, cât şi a cauzelor şi împrejurărilor concrete în care acestea s-au produs, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Verificările efectuate în cadrul procedurii de cercetare prealabilă au relevat faptul că agentul de poliţie nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu privind constatarea şi sancţionarea faptelor de natură contravenţională, aşa cum rezultă şi din conţinutul înregistrării audio-video şi din raportul din 2009, după cum urmează:
1. oprirea neregulamentară a autovehiculului pe banda de urgenţă a autostrăzii;
2. nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E);
3. lipsa asigurării obligatorii pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie;
4. lipsa rovinietei valabile care să ateste achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.
Având în vedere concluziile raportului întocmit, prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost constituit Consiliul Superior de Disciplină, care a fost abilitat să analizeze abaterile reţinute în sarcina agentului de poliţie.
În urma analizei situaţiei de fapt reţinută în sarcina reclamantului, Consiliul de Disciplină a constatat vinovăţia poliţistului sub aspectul comiterii abaterii disciplinare de „încălcare a prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite de lege pentru poliţişti, prevăzută de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002”.
Instanţa de fond a constatat că dispoziţia de sancţionare este motivată sub toate aspectele, negăsind nicio critică actului administrativ atacat.
Instanţa a reţinut că potrivit concepţiei de atitudine a poliţiei rutiere, reclamantul trebuia să supravegheze pe conducătorul autovehiculului oprit, ceea ce ar fi însemnat ca reclamantul să coboare din autoturismul poliţiei, însă reclamantul a adoptat de la început o conduită necorespunzătoare, căci a rămas în autoturism.
Instanţa a reţinut că, deşi nu reclamantul a purtat discuţii cu conducătorul autovehiculului oprit în trafic, reclamantul a înlesnit moral şi a girat conduita ilicită a colegului său.
Instanţa a apreciat că membrii echipajului de poliţie îşi pot repartiza sarcinile în cadrul procedurii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, iar obligaţia de a întocmi acte de constatare şi sancţionare revine ambilor poliţişti.
Reclamantul a fost cercetat pentru toate faptele reţinute prin dispoziţia contestată şi a avut reprezentarea încălcării atribuţiilor de serviciu sub toate aspectele, iar sancţiunea aplicată este corect individualizată, chiar dacă reclamantul a obţinut anterior calificative de „foarte bine”.
De asemenea, instanţa a constatat că soluţia dată în dosarul penal invocat în cauză, de neîncepere a urmăririi penale, nu are aptitudinea de a influenţa sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului, întrucât se referă la săvârşirea unei fapte penale, care poate/sau nu coexista alături de o faptă disciplinară.
2. Recursul declarat de reclamant
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.M.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât sub aspectul soluţionării excepţiei nulităţii absolute a dispoziţiei de sancţionare pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1344/2007, cât şi în ceea ce priveşte analizarea pe fond a motivelor care au condus la aplicarea directă a celei mai aspre sancţiuni disciplinare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în mod eronat instanţa fondului apreciază că în speţă nu sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1344/2007 deşi Ordinul Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 nu poate fi invocat ca temei de drept, pentru că nu a fost publicat în M. Of.
Susţine recurentul că, din întreg materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că ar fi săvârşit vreo abatere disciplinară, ci dimpotrivă că a acţionat în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cât şi cele ale art. 8 din Concepţia de atitudine a poliţistului rutier.
Un motiv distinct de recurs vizează individualizarea sancţiunii aplicate.
Recurentul apreciază că la aplicarea sancţiunii disciplinare nu s-a avut în vedere activitatea desfăşurată anterior, calificativele obţinute în ultimii doi ani, precum şi împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită şi gradul său de vinovăţie.
3. Apărarea intimatului-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 04 octombrie 2010, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate atât sub aspectul criticilor ce vizează pretinsa nulitate a dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 836 din 03 martie 2009, cât şi a celor ce vizează fondul cauzei.
Arată intimatul-pârât că în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, hotărârile consiliilor de disciplină au caracter consultativ, conducătorul unităţii fiind singurul în măsură să dispună aplicarea sancţiunii pe care o consideră necesară în raport de gravitatea abaterilor disciplinare comise şi de circumstanţele în care acestea au fost săvârşite, în cazul de faţă apreciind că un astfel de comportament este incompatibil cu calitatea de poliţist, potrivit dispoziţiilor art. 41 lit. h) din Legea nr. 360/2002.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia, în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Recurentul-reclamant S.M.S. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, dispoziţia nr. 836 din 03 martie 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din poliţie.
Din partea expozitivă a actului administrativ sancţionator rezultă că, în esenţă, recurentului agent de poliţie la Secţia Poliţie Autostrăzi din Direcţia Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - i s-a reţinut în sarcină comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare respectiv „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri stabilite de lege pentru poliţişti”.
Instanţa de fond a argumentat soluţia de respingere a acţiunii dintr-o dublă perspectivă, reţinând că prin exercitarea controlului de legalitate a actului de sancţionare, atât controlul formal, cât şi controlul de fond, criticile sunt nefondate.
Astfel, în urma verificării respectării procedurilor legale de aplicare a sancţiunii, în raport de cauza de nulitate invocată, în mod corect a apreciat că sub aspect procedural nulitatea absolută a dispoziţiei Inspectoratul General al Poliţiei Române nr. 836 din 03 martie 2009, nu poate fi reţinută.
Nepublicarea în M. Of. al României, Partea I, a Ordinului Ministrului Administrţiei şi Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a produs nicio vătămare reclamantului care a cunoscut actul normativ în detaliu.
În cauză sunt incidente prevederile legii speciale în materie disciplinară, în raport de calitatea de poliţist a recurentului, respectiv Legea nr. 360/2002 care stipulează că dispoziţiile acestui act normativ se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în cazul în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţiştilor.
Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi cele ale C. muncii sunt aplicabile poliţiştilor numai în situaţia în care domeniile de incidenţă nu sunt prevăzute în legislaţia specifică acestora.
Sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea procedurii prescrise de art. 59 din lege, după cercetarea prealabilă finalizată prin raportul de cercetare prealabilă din 06 ianuarie 2009 privind abaterile disciplinate săvârşite de agenţii de poliţie T.S.E. şi S.M.S. şi după consultarea Consiliului de Disciplină, care, prin încheierea din 17 februarie 2009, a propus, în unanimitate de voturi sancţionarea disciplinară a agentului de poliţie S.M.S. cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni”.
Este real că atât în etapa procedurii administrative, cât şi ulterior, în cea judiciară, recurentul a contestat elementele formale expuse anterior, arătând că nu a primit de la conducătorul autoturismului (testator) suma de 200 RON, iar sub aspectul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, că nu el a verificat documentaţia autovehiculului oprit neregulamentar, ci colegul său care nu a întocmit procesul-verbal de constatare şi sancţionare a autovehiculului. Înlăturarea caracterului penal al faptei nu înlătură automat răspunderea disciplinară.
Verificările efectuate în cadrul procedurii de cercetare prealabilă au relevat faptul că în data de 23 aprilie 2008, recurentul-reclamant, în calitate de agent de poliţie, nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu privind constatarea şi sancţionarea faptelor de natură contravenţională.
S-a reţinut vinovăţia acestuia sub aspectul comiterii abaterii disciplinare de „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri stabilite de lege pentru poliţişti”, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. k) teza I din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004, privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 41 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „poliţistul este dator să îşi consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competenţă, integritate, corectitudine şi conştiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege” şi că poliţistul nu a respectat prevederile Concepţiei de atitudine şi acţiune a Poliţiei Rutiere nr. 370.973 din 17 august 2005, capitolul „Controlul circulaţiei - obligaţiile poliţistului la oprirea autovehiculelor”: dacă acesta manifestă intenţia de a cobori cu scopul de veni la autovehiculul poliţiei, poliţistul va insista ferm să rămână în autovehicul până la terminarea procedurii de completare a documentelor de constatare.
Abaterea disciplinară prezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici.
În cauză, faţă de reclamantul-recurent s-a luat cea mai gravă sancţiune, care reprezintă, totodată, şi un mod de încetare a raportului de serviciu.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, trebuie avut în vedere tot contextul în care a fost săvârşită, cauzele, gravitatea, consecinţele acesteia precum şi gradul de vinovăţie al poliţistului.
Aceste aspecte, la care se adaugă şi cele privind activitatea desfăşurată anterior de către poliţist, au fost reţinute de către Consiliul Superior de Disciplină, care a propus sancţionarea disciplinară a agentului de poliţie S.M.S. cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Argumentele avute în vedere de către Consiliul Superior de Disciplină nu au fost însuşite însă de emitentul dispoziţiei, care a aplicat o sancţiune mai gravă fără a-şi motiva în concret opţiunea.
În raport de criteriile legale de individualizare a sancţiunii, Înalta Curte apreciază că sancţiunea destituirii din funcţie a recurentului este disproporţionată faţă de abaterile reţinute în sarcina sa, având în vedere şi împrejurările în care acesta nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, reţinute în mod detaliat în actele de cercetare prealabilă.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte reţine că, într-adevăr în cauză s-a probat existenţa abaterii disciplinare, prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002. În acelaşi timp însă, se constată că sancţiunea aplicată este prea severă în raport de criteriile de individualizare a sancţiunii disciplinare, respectiv împrejurările în care a fost săvârşită abaterea disciplinară, de gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie al poliţistului şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
În virtutea contenciosului de plină jurisdicţie pe care îl realizează, Înalta Curte apreciază că poate realiza ea însăşi individualizarea sancţiunii disciplinare prin aplicarea recurentului-reclamant a sancţiunii diminuării drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni, în mod corespunzător propunerii Consiliului Superior de Disciplină.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul anulării în parte a dispoziţiei nr. 836/2009, aplicându-se reclamantului S.M.S. sancţiunea prevăzută de art. 58 lit. b) din Legea nr. 360/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de S.M.S. împotriva sentinţei nr. 2758 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că:
Admite acţiunea reclamantului S.M.S.
Anulează în parte dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 836 din 03 martie 2009 în sensul că înlocuieşte sancţiunea disciplinară a destituirii din poliţie, cu sancţiunea diminuării drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită pentru o perioadă de 3 luni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4205/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4210/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
