ICCJ. Decizia nr. 4253/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4253/2010
Dosar nr. 1020/33/2010
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta SC A.I. SRL, în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a solicitat suspendarea procesului-verbal de constatare încheiat la data de 26 mai 2010 de către pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că procesul-verbal contestat, prin care s-a stabilit în sarcina sa un debit în suma de 1.925.682,87 RON, este nelegal întrucât principiile directoare instituite pentru eligibilitatea cheltuielilor în cadrul programului SAPARD au fost atinse.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că până la soluţionarea definitivă, din punct de vedere administrativ, a solicitării reclamantei, nu se poate dispune suspendarea efectelor actului administrativ întrucât efectele acestuia sunt suspendate de facto până la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 08 iulie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia prematurităţii invocate de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi, totodată, a respins cererea formulată de reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, faţă de prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care nu condiţionează examinarea cererii de cerinţa soluţionării mai întâi a contestaţie, excepţia prematuriţăţii acţiunii nu este fondată.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a încheiat contractul din 28 aprilie 2004, prin care a obţinut finanţarea investiţiei - abator de păsări în comuna Floreşti, jud. Cluj, iar la dosarul aferent programului au fost depuse trei oferte, respectiv oferta K.P.S. Germania, oferta A.I. şi oferta E.L.A. GMBH Germania.
A mai reţinut instanţa de fond că în urma controlului efectuat, s-a constatat că firma K.P.S. Germania nu există, iar pentru că la dosarul finanţării nu se face dovada mijloacelor de comunicare, transmitere/primire oferte şi astfel nefiind respectată nici cerinţa eligibilităţii cerute pentru finanţare, s-a luat măsura retragerii sumei finanţată de 1.925.682,87 RON.
Având în vedere dispoziţiile art. 2 lit. ş) şi t) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a constatat că, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind îndoiala asupra legalităţii actului care atestă un caz bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, s-a arătat în considerentele sentinţei atacate că şi în situaţia în care se acceptă că cerinţa pagubei este întrunită dat fiind faptul că suma stabilită a se restitui este semnificativă pentru potenţialul societăţii, totuşi cerinţa cazului bine justificat nu este întrunită.
În acest sens, având în vedere atât faptul că la dosar a fost depusă nota raportul Oficiului de Lupă Anti Fraudă din 07 decembrie 2009 ce relevă că firma K.P.S. Germania nu există înregistrată, cât şi lipsa altor oferte în măsură să determine o analiză corectă a unor preţuri care să ducă la o apreciere a economiei costurilor, instanţa de fond a apreciat că nu există împrejurări care să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ şi deci care să ducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate şi veridicitate.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta de SC A.I. SRL, în esenţă, pentru următoarele motive:
- În mod nelegal instanţa de fond a reţinut lipsa cazului bine justificat. Consideră recurentul că înţelesul de a exista „o aparenţă de nelegalitate” care să ateste un caz bine justificat reprezintă o greşeală esenţială în aplicarea legii pentru că impune reclamantului răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului, ceea ce nu este obiectiv posibil, presupunând în mod necesar dezlegarea fondului cauzei.
Astfel, se arată că reţinerile instanţei de fond în sensul – existenţei cadrului legal general care să permită sancţionarea unor cazuri de fraudă şi existenţa aparenţei unor abateri de natura celor la care face referire O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, nu a fost probată respectarea principiului managementului financiar adecvat şi împrejurarea că linia de abatorizare a fost achiziţionată la un preţ de piaţă bun şi corect – sunt nelegale deoarece este răsturnată prezumţia de legalitate a actului şi prezumţia de vinovăţie.
Apreciază recurentul cazul justificat ca fiind o vătămare produsă, excesul de putere manifestat prin desocotirea prezumţiei de vinovăţie, a principiilor în materia răspunderii civile/fiscale, a principiului proporţionalităţii măsurilor cu neregulile constatate, lipsa posibilităţii de apărare, lipsa unor dovezi care să susţină legalitatea măsurilor adoptate prin procesul-verbal, existenţa unor acte relevante asupra stării de fapt.
- A mai considerat recurenta că inexistenţa societăţii K.P.S. Germania, împrejurare necunoscută recurentului şi neimputabilă, reieşită ulterior achiziţionării utilajelor , nu poate fi în niciun caz calificată ca şi neregulă, deoarece nu prejudiciază în niciun caz bugetul Comunităţii Europene, nici direct şi nici indirect.
Nici procesul-verbal nu permite stabilirea modalităţii în care autoritatea emitentă a stabilit prejudicierea bugetului Comunităţilor Europene, în ce constă acest prejudiciu, cum se individualizează el ori calificarea abaterii ca neregulă este legată de existenţa prejudiciului.
Recurentul a mai arătat că gravele consecinţe califică cazul bine justificat, plata sumei ar afecta semnificativ fluxul de numerar, destabilizând ciclul de producţie.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ.
Intimata Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru suspendarea executării actelor administrative.
Constituirea debitului în cuantum de 1.925.682,87 RON în sarcina beneficiarului SC A.I. SRL prin procesul-verbal de constatare din 27 mai 2010 s-a făcut pentru nerespectarea clauzelor contractului de finanţare şi a legislaţiei aplicabile acestuia, respectiv pentru nerespectarea art. 7 alin. (1) din contractul cadru, art. 1 alin. (1) şi (2) art. 17 alin. (1) şi (3) din Anexa I - Prevederi generale la contractul de finanţare, a dispoziţiilor din Anexa IV – Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai Programului SAPARD la contractul de finanţare, precum şi încălcarea prevederilor art. 14 – Eligibilitatea cheltuielilor, lit. e) din Legea nr. 316/2001 privind ratificarea Acordului multianual de finanţare din Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene stabilind cadrul administrativ, legal şi tehnic de implementare a Programului SAPARD.
Înalta Curte, analizând motivele de recurs, normele legale incidente în cauză, precum şi prin prisma art. 3041 C. proc. civ., constată că nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Constată Înalta Curte că instanţa de fond pentru a analiza îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 – pentru suspendarea executării actului administrativ contestat – „a pipăit” fondul cauzei, ceea ce se impune într-o astfel de cerere, fără însă a fi dezlegată pricina în fond.
Astfel, în raport de situaţia de fapt prezentată – şi anume s-a relevat din raportul Oficiului de Lupă Anti Fraudă că firma K.P.S. Germania nu există înregistrată, nu există localitatea ca sediu al firmei – presupune că în cazul ofertei este vorba de un fals.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a adus probe contrare acestei situaţii de fapt şi nici în instanţa de recurs nu s-au produs probe suplimentare.
O cerinţă a normelor juridice în baza cărora a fost adoptată finanţarea, cât şi contractul de finanţare încheiat prevede eligibilitatea costurilor oricăror servicii, bunuri şi lucrări care depăşesc echivalentul a 10.000 euro pentru care beneficiarul a obţinut oferte de la cel puţin 3 furnizori.
Eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare (art. 2 din contractul cadru de finanţare), iar în cazul în care cu ocazia unui control sunt descoperite şi dovedite nereguli, cheltuiala respectivă este declarată neeligibilă pe motiv de încălcare-fraudare a normelor şi se procedează la constituirea debitului şi recuperarea acestuia potrivit unor etape şi formalităţi riguros stabilite [art. 17 alin. (1) din Anexa 1].
Recurentul nu a produs dovezi la nivel de „aparenţă” a dreptului privind eligibilitatea cheltuielilor şi respectarea principiului managementului financiar, al economiei eficienţei costurilor, aşa încât nu se poate analiza că a existat sau nu un exces de putere, nici că a fost nesocotită prezumţia de nevinovăţie în condiţiile în care nu a făcut minime dovezi privind respectarea condiţiilor finanţării, pe care le-a cunoscut, fiind obligat la respectarea acestora.
Înalta Curte nu va primi susţinerea recurentului în sensul că inexistenţa societăţii K.P.S. Germania nu poate fi calificată ca şi neregulă sau fraudă şi că nu poate fi legată această împrejurare de existenţa unui prejudiciu.
Fără a face aprecieri de fond, Înalta Curte consideră că atâta timp cât recurentul beneficiar al Programului SAPARD nu respectă termenii contractuali (art. 4 – Secţiunea B), aceasta afectează executarea investiţiilor finanţate prin Programul SAPARD, afectează credibilitatea României privind capacitatea de administrare a prevederilor europene, încalcă principiile liberei concurenţe, al transparenţei, al utilizării eficiente a fondurilor comunitare.
Nici principiul proporţionalităţii măsurilor cu neregulile constatate nu a fost încălcat în cauză, în ceea ce priveşte recurenta, beneficiarul fiind răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului, fiind necesar să procedeze cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă.
Nu această concluzie se poate desprinde din susţinerile recurentului privind împrejurarea societăţii inexistente ca fiindu-i necunoscută – neputându-se dovedi realitatea efectuării procedurii de licitaţie.
Având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte constată că recurentul nu a dovedit cazul bine justificat care să fie în corelaţie necesară cu prejudiciul iminent prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge de SC A.I. SRL Cluj împotriva sentinţei civile nr. 289 din 08 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4249/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4271/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
