ICCJ. Decizia nr. 4277/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4277/2010
Dosar nr. 39220/3/2008
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2935 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul I.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din probele administrate în cauză, se apreciază că informaţiile din notele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natură să îndeplinească cerinţele legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv denunţarea activităţilor sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist, sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Astfel, s-a reţinut de către instanţă că în mod evident din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că informaţiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor, despre care acesta a menţionat în notele oferite, mai mult aceste relatări făcându-se cu ştiinţa şi acceptul acelor persoane care, la rândul lor, dădeau note informative aceluiaşi organ de securitate despre împrejurări care oricum erau de notorietate, întrucât toţi deţinuţii erau opozanţi ai regimului comunist, fiind condamnaţi politic.
Instanţa de fond a mai reţinut faptul că, fiind condamnat politic, pârâtului i se pot aplica dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cu care „persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese-verbale de interogatorii sau de confruntare date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere sau arest, pentru motivele politice privind cauze pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii”.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., precum şi cele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, prin motivele de recurs formulate, următoarele:
- în mod eronat instanţa de fond a reţinut că pârâtului i se pot aplica dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.
Textul de lege este de strictă interpretare şi el se referă la îndeplinirea unor condiţii cumulative: 1. informaţiile să fie furnizate de către o persoană aflată sub anchetă şi 2. informaţiile furnizate să nu se refere decât la „cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată” persoana verificată, iar nu la situaţii similare.
Or, informaţiile furnizate de intimatul-pârât erau date în condiţiile în care acesta era condamnat definitiv şi avea misiunea din partea Securităţii de a urmări discuţiile dintre colegii din celulă, acestea fiind străine de împrejurările care au condus la condamnarea sa.
- contrar celor reţinute în considerentele hotărârii primei instanţe, informaţiile despre anumite persoane (colegi de celulă) se refereau la atitudini potrivnice regimului comunist şi deci vizau producerea unor consecinţe, neplăcute pentru cei la care s-au referit, intimatul-pârât conştientizând posibilele urmări ale delaţiunilor.
- instanţa de fond nu a analizat activitatea intimatului-pârât în raport de definiţia legală dată de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 referitor la persoana „colaborator al Securităţii”, citând în hotărâre doar notele informative olografe provenite de la pârât, nu şi pe cele dactilografiate, deşi acesta nici măcar nu a încercat să le înlăture.
Ambele modalităţi de evidenţiere a informaţiilor furnizate Securităţii se bucură de acelaşi tratament, având o valoare probantă în mod independent.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul de a se admite acţiunea reclamantului astfel cum a fost formulată şi de a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa intimatului-pârât.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este acea persoană care „a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile, potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar”.
Incontestabil, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, intimatul-pârât I.M. a fost recrutat de organele Securităţii în timp ce se afla în executarea unei pedepse de 6 ani şi 8 luni în Penitenciarul Aiud, fiind condamnat politic pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete, prin sentinţa civilă nr. 75/1981 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 86/1981, concomitent acesta având şi calitatea de urmărit, fiind titular al dosarului informativ cu nr. 1393.
Recrutarea acestuia s-a făcut de către „Direcţia a IV-a Penitenciarul Aiud - Contrainformaţii pentru supravegherea informativă a deţinuţilor condamnaţi pentru infracţiuni contra securităţii statului”, atât intimatul-pârât, cât şi ceilalţi colegi de detenţie fiind practic obligaţi să dea Securităţii informaţii cu privire la activitatea din penitenciar.
Practic, statutul său de deţinut politic l-a determinat să accepte propunerea ce i s-a făcut, aceea de a oferi informaţii cu privire la colegii săi de detenţie, aceeaşi propunere făcându-li-se şi colegilor, prin această modalitate realizându-se de fapt supravegherea deţinuţilor în ceea ce priveşte comportamentul şi manifestările ostile pe care le-ar fi avut în continuare la adresa regimului totalitar.
Astfel, cum susţine recurentul-reclamant, textul de lege – art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, instituie într-adevăr două condiţii pentru ca o persoană să nu fie considerată colaborator al Securităţii, însă contrar susţinerilor acestuia, textul nu este de strictă interpretare.
Instanţa de fond a considerat în mod just că intimatului-pârât nu i se poate atribui calitatea de colaborator al Securităţii, de vreme ce acesta a fost constrâns să accepte calitatea de informator, determinat de faptul că era condamnat pentru infracţiuni politice, el însuşi alături de ceilalţi colegi de penitenciar fiind supus unor tratamente inumane, pe toată durata detenţiei politice familia sa fiind persecutată, ameninţată şi supusă unui tratament discriminatoriu.
Ba mai mult se poate aprecia că informaţiile furnizate aveau o anumită legătură cu cauza pentru care a fost condamnat, el însuşi fiind condamnat politic, ca opozant al regimului comunist.
Pe de altă parte, astfel cum în mod corect, reţine şi instanţa de fond, la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că prin acţiunile întreprinse de el, intimatul-pârât ar fi adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Martorii audiaţi la fond au precizat că se cunoştea faptul că toţi deţinuţii erau chemaţi periodic şi erau obligaţi să declare tot ce se discuta în celulă de către ceilalţi colegi, fapt pentru care cu toţii au hotărât să relateze aspecte lipsite de importanţă şi pentru care nu erau recompensaţi, singura mulţumire fiind aceea că sperau ca familiile lor să beneficieze de protecţie.
Chiar recurentul-reclamant în cuprinsul acţiunii formulate menţionează că nu cade în sarcina sa probarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, pentru că textul de lege lasă a se înţelege doar constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în sarcina persoanei care, prin informaţiile furnizate, face posibilă suprimarea sau îngrădirea acestor drepturi.
În plus, astfel cum susţine intimatul-pârât, aspectele pe care a fost constrâns să le transmită organelor fostei Securităţi nu puteau fi de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului, de vreme ce ele erau aduse la cunoştinţa persoanelor a căror vătămare se invocă în speţă, ba mai mult, toate aspectele relatate erau discutate în prealabil cu acestea.
Cât priveşte critica recurentului-reclamant referitoare la neluarea în calcul de către instanţa de fond a modalităţii de evidenţiere a informărilor furnizate Securităţii prin relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii şi aceasta este neîntemeiată.
În considerentele sentinţei atacate s-a reţinut că la dosar s-au depus doar două note informative olografe semnate cu numele conspirativ C.F., restul notelor informative fiind dactilografiate şi nesemnate, purtând doar menţiunea că sunt primite de la sursa C.F. şi menţiunile efectuate de ofiţerii responsabili cu supravegherea. Prin modul în care au fost întocmite (dactilografiate şi nesemnate) în mod corect instanţa a considerat că nu au o valoare probantă, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă.
Pentru considerentele expuse se constată că instanţa de fond a dat o interpretare corectă textului de lege – art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informaţiile furnizate de pârât nefiind urmate de periclitarea în vreun mod a integrităţii fizice sau psihice a persoanelor despre care a dat note informative şi nici nu au fost de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestora, apreciindu-se în mod corect şi faptul că fiind condamnat politic, intimatului-pârât i se pot aplica dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a II-a din ordonanţă.
Sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică, urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2935 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4275/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4278/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
