ICCJ. Decizia nr. 4275/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4275/2010
Dosar nr. 2228/33/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 83/2010 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile tardivităţii şi lipsei de obiect invocate de pârât; a admis acţiunea formulată de reclamantul L.P.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; a anulat Ordinul nr. 381 din 24 aprilie 2009 al Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a dispus repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior acestui ordin, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Asupra excepţiilor tardivităţii şi lipsei de obiect, instanţa de fond a apreciat că reclamantul a formulat plângerea prealabilă în data de 18 mai 2009, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că de la răspunsul instituţiei redactat la 17 iunie 2009, termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, nu era împlinit la data formulării acţiunii. De asemenea, nu este incidentă excepţia lipsei de obiect pentru că legea contenciosului administrativ nu face distincţie între actele cu executare succesivă, sau cele cu executare imediată, existând posibilitatea formulării unei acţiuni în contencios administrativ de către orice persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege printr-un act administrativ.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin Ordinul nr. 381 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sălaj.
S-a mai reţinut de către instanţă că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, însă această ordonanţă a fost reiterată în prevederile O.U.G. nr. 105/2009, pentru ca ulterior, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, şi O.U.G. nr. 105/2009 să fie declarată neconstituţională.
În consecinţă, s-a concluzionat că ordinul atacat prin acţiune este lipsit de fundament legal, neputându-se considera ca o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională să poată sta la baza legalităţii acestui ordin.
Astfel, în baza prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, cu consecinţa anulării ordinului nr. 381 din 24 aprilie 2009 şi a dispus repunerea acestuia în funcţia deţinută anterior acestui ordin, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la reintegrarea efectivă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii, în principal ca fiind lipsită de obiect, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se arată că una dintre condiţiile intrinseci de admisibilitate a unei cereri de anulare este aceea a existenţei unui obiect ca protecţie a unui drept ori a unui interes legitim, pentru realizarea cărora calea justiţiei este obligatorie şi, întrucât interesul trebuie să fie actual, instanţa de fond trebuia să reţină, în fapt, că pretenţia dedusă judecăţii este lipsită de obiect, atât timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior pronunţării şi chiar introducerii acţiunii.
Recurentul arată că, pentru a putea fi în prezenţa unei acţiuni admisibile, reclamantul trebuia să facă dovada că obiectul este licit, posibil şi determinat, că scopul există, este real, licit şi moral şi că interesul este legitim, juridic, născut şi actual, personal şi direct, dovadă care nu s-a făcut în cauză, cu precădere dovada condiţiei «actual», astfel că, în principiu, obligaţia instanţei de fond era aceea de admitere a excepţiei.
Se mai arată în motivele de recurs formulate faptul că prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 381 din 24 aprilie 2009 de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ nelegal, potrivit regulii „tempus regit actum”.
Astfel, conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcţiile publice de director executiv adjunct al serviciilor deconcentrate au fost eliminate din categoria funcţiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999, dar de la momentul eliberării intimatului-reclamant din funcţia deţinută şi până la pronunţarea sentinţei atacate, au fost organizate evaluări finalizate cu emiterea unui act administrativ de numire în funcţie.
În plus, măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public şi constituiau situaţii de urgenţă, extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale era ţinut de punerea lor imediată în aplicare.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 381 din 24 aprilie 2009, emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sălaj.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Nici critica recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu este fondată.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost constatată ca neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare, cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de către instanţa de fond.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 83/2010 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4271/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4277/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
