ICCJ. Decizia nr. 4271/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4271/2010
Dosar nr. 2048/2/2010
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele SC J.E. SRL Bucureşti, SC T.O.C. SRL Caraş-Severin, SC C.T. SRL Bihor, SC D.R. SRL au chemat în judecată Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării parţiale a ordinului pârâtului nr. 1172 din 12 noiembrie 2009, respectiv a prevederilor art. 1 pct. 21 şi art. 5.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că în M. Of. nr. 799/24.11.2009, a fost publicat Ordinul nr. 1172 din 12 noiembrie 2009 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii prin care se modifică şi se completează Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1892/2006, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 919 şi 919 bis/13.11.2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Au mai arătat că sunt deţinătoare de licenţe pentru activităţi conexe transportului rutier – activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier public, iar prin dispoziţiile menţionate, cuprinse în Ordinul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1172/2009, le sunt afectate direct drepturile şi interesele în desfăşurarea activităţii pentru care au obţinut în mod legal licenţe.
Cu privire la cazul bine justificat, reclamantele au arătat că temeiul legal invocat în preambulul ordinului care conţine dispoziţiile contestate nu au legătură cu dispoziţiile art. 1 pct. 21 şi art. 5 din ordin, neîncadrându-se la sintagma „va modifica în mod corespunzător Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1855 din 21 aprilie 2010, a admis acţiunea reclamantelor astfel cum a fost precizată, dispunând suspendarea executării parţiale a ordinului nr. 1172/2009 a pârâtului, respectiv a art. 1 pct. 21 în ceea ce priveşte art. 136 lit. e) pct. i) şi art. 5, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3301/2/2010 al acestei instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, referitor la paguba iminentă, sancţiunea prevăzută în art. 5 din ordinul contestat este de natură a aduce prejudicii viitoare şi previzibile reclamantelor, acestea fiind în imposibilitatea desfăşurării activităţii cu consecinţa intrării iminente a acestora în stare de insolvenţă şi imposibilităţii de a mai realiza venituri.
De asemenea, Curtea a reţinut că reprezintă o îndoială puternică şi evidenţă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, având incidenţa asupra unor acte administrative, licenţe care au fost emise anterior ordinului ce conţine dispoziţii contestate.
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. învederându-se interpretarea greşită a raportului juridic dedus judecăţii şi aplicarea greşită a legii atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate de autoritatea pârâtă, cât şi în ceea ce priveşte argumentele instanţei de fond prin care s-a apreciat că cererea de suspendare a unor dispoziţii din ordinul nr. 1172/2009 îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se arată că în cauză excepţiile lipsei de obiect şi a lipsei de interes erau întemeiate având în vedere faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită – acţiunea administrativă cu caracter normativ a format obiectul mai multor cereri de suspendare. Iar în cauză s-a pronunţat decizia nr. 3223 din 17 iunie 2010 prin care, faţă de o altă sentinţă, nr. 1045 din 26 februarie 2010, a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admis recursul declarat de recurentul-pârât şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare.
În ceea ce priveşte argumentarea pe fond a îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în motivele de recurs se arată că în cauză cererea de suspendare nu îndeplinea condiţiile existenţei unor cazuri temeinic justificate şi a unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) şi t) din Legea nr. 554/2004.
Se critică soluţia instanţei de fond, care, deşi reţine că ordinul contestat adaugă alte prevederi cadrului legal instituit prin dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2005, nu indica textul de lege prevăzut de acest act normativ care să impună limitele de reglementare prin dispoziţiile ierarhic inferioare.
O altă critică se referă la încălcarea principiului neretroactivităţii legii. În cauză nu a fost încălcat acest principiu, textul art. 5 din ordinul contestat dispune pentru viitor, având ca termen de referinţă o dată ulterioară publicării acestuia în M. Of.
Prevederile contestate în speţă dispun pentru viitor şi condiţionează exerciţiul acestor activităţi, începând din 31 martie 2010, de îndeplinirea unor noi condiţii, oportune diminuării riscului generat de activităţile desfăşurate, neputându-se reţine lipsa de predictibilitate a legislaţiei în domeniu.
În ceea ce priveşte argumentele privind existenţa unei pagube emitente, se arată că acestea nu justifică certitudinea prejudiciului material viitor al reclamantelor care se determină imposibilitatea desfăşurării activităţii.
Intimatele-reclamante au depus întâmpinare şi concluzii scrise, în termenul de amânare a pronunţării solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea a analizat recursul declarat în raport de motivele invocate îl apreciază ca nefondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – respectiv greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de suspendare privind executarea parţială a ordinului nr. 1172/2009 emis de recurentul-pârât.
În mod corect au fost respinse excepţiile lipsei de obiect şi a lipsei de interes având în vedere cererea de suspendare astfel cum a fost precizată şi caracterul ordinului contestat – act administrativ cu caracter normativ ţinându-se cont de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004.
Recursul este fondat, Curtea apreciind că în cauză cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării parţiale a ordinului nr. 1172/2009 până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 3301/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti.
Cu privire la împrejurarea de fapt şi de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii ordinului, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că prin ordinul nr. 1172/2009 s-au încălcat prevederile art. 40 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2005.
Nu se arată în concret care sunt prevederile din O.U.G. nr. 109/2005 care sunt încălcate, neputându-se reţine lipsa predictibilităţii în ceea ce priveşte schimbarea condiţiilor de deţinere a unor licenţe în condiţiile în care O.U.G. nr. 109/2005 conferă autorităţii pârâte competenţa generală de a emite norme de aplicare, inclusiv pentru operatorii de activităţi conexe.
Ordinul contestat nu încalcă principiul neretroactivităţii legii deoarece conţine prevederi ce se aplică pentru viitor, iar analizarea efectelor acestor măsuri pentru fiecare reclamant nu se poate realiza pe calea proceduri sumare prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că este îndeplinită ca rezultând din aplicarea cap. 5 din ordinul contestat.
Condiţia pagubei iminente poate fi reţinută din împrejurări exterioare actului administrativ ce ţin exclusiv de situaţia specifică persoanei ce se pretinde a fi vătămată, în cauză nefiind demonstrat un prejudiciu material viitor grav de natură a determina imposibilitatea desfiinţării activităţii societăţilor reclamante.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei civile nr. 1855 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4253/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4275/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
