ICCJ. Decizia nr. 4278/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4278/2010
Dosar nr. 1623/44/2008
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3/CC din 16 martie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea de completare a sentinţei civile nr. 204 din 13 octombrie 2009, formulată de reclamatul B.V., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa nr. 204 din 13 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1623/44/2009 al Curţii de Apel Galaţi, a fost respinsă acţiunea reclamantului B.V., formulată în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate.
În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că acţiunea reclamantului a avut în esenţă două capete, aşa cum de altfel le-a şi indicat prin numerotare în cererea sa, respectiv: 1. soluţionarea „la obiectul şi în cadrul celor solicitate prin cererea depusă la data de 08 august 2008, cu emiterea şi comunicarea actului corespunzător” şi 2. „anularea actului de constatare din 06 octombrie 2008 întocmit şi emis de către Agenţia Naţională de Integritate”. Reclamantul a mai solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii actelor şi operaţiunilor administrative „săvârşite şi determinate de către pârâtă, în raport atât cu cererea din 08 august 2008, dar şi în raport cu soluţia dată prin actul de constatare” etc.
S-a reţinut de către instanţă că prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., reclamantul a solicitat completarea acestei sentinţe, solicitând a fi analizate toate argumentele şi cererile subsidiare acţiunii promovate, respectiv „soluţionarea obiectului cerut prin cererea din 08 august 2008 şi emiterea şi comunicarea actului de constatare”, precum şi pronunţarea asupra legalităţii actelor Agenţiei Naţionale de Integritate.
Instanţa a apreciat că observaţiile reclamantului privitoare la omisiunile instanţei sunt strict formale, ele conţinând mai degrabă critici referitoare la argumentarea soluţiei, nu la lipsurile sale.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că în mod explicit acţiunea reclamantului a fost respinsă pentru că cele solicitate au fost găsite a fi nefondate, deoarece cele sesizate prin cererea sa din 08 august 2008 au fost analizate atât de Agenţia Naţională de Integritate, cât şi de instanţă, astfel încât la cele petiţionate s-a referit atât autoritatea, cât şi Curtea în motivarea sentinţei. De altfel, în mod implicit instanţa de fond a răspuns acţiunii în integralitatea sa şi referitor la toate capetele de cerere, chiar dacă nu le-a numerotat şi analizat în ordinea menţionată de către reclamant.
Pe de altă parte, instanţa a apreciat că o suplimentare a motivelor pentru care a fost respinsă acţiunea reclamantului, cu observarea tuturor argumentelor acestuia, nu poate fi operantă în cadrul procedurii prevăzute de art. 2822 C. proc. civ., ci numai în căile legale de atac, fiind astfel respinsă ca nefondată cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs se invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, reţinându-se următoarele:
Instanţa a trecut, la data de 16 martie 2010, la soluţionarea cererii de completare, dar fără a se fi formulat şi fără să existe o cerere de judecare în lipsă a cererii de completare, precum şi fără să fi fost prezentă vreuna din părţi, situaţie probând nu numai încălcarea principiului disponibilităţii, dar şi nesocotirea prevederilor procedural imperative ale art. 242 alin. (1) C. proc. civ.; la acest termen instanţa trebuia să procedeze la suspendarea cauzei şi nu la judecarea acesteia.
Recurentul arată că este de observat şi motivul de nulitate de ordine publică la care se referă şi art. 108 alin. (1) C. proc. civ. – privind situaţia că nu s-a îndeplinit nici măcar cerinţa esenţială a art. 121 alin. (1) C. proc. civ., respectiva sentinţă fiind dezbătută şi formulată în şedinţa din camera de consiliu şi nu în condiţiile de şedinţă publică, mai ales că procedura şi prevederile art. 2812 C. proc. civ. nici nu prevăd o astfel de situaţie specială, potrivit căreia o cerere de completare să se soluţioneze fără îndeplinirea publicităţii şedinţei de judecată.
Recurentul susţine în cadrul motivelor de recurs formulate că soluţia instanţei nici nu este motivată în fapt şi în drept, în condiţiile cerute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind invocate fel de fel de elemente contradictorii şi mai mult străine de o activitate jurisdicţională civilizată, totul fiind lipsit de logică şi convingere.
Astfel, se arată de către recurent că instanţa nu s-a mai pronunţat distinct, legal şi explicit şi asupra capătului de cerere cu care instanţa a fost învestită, privind legalitatea actelor şi a operaţiunilor administrative săvârşite în speţă de către unitatea pârâtă şi chiar s-a refuzat această pronunţare sistematic, fiind de remarcat încălcarea principiului obligativităţii pronunţării în mod distinct şi motivat direct, în raport cu fiecare capăt de cerere.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prima instanţă a făcut, prin sentinţa atacată, o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 281, 2811 şi 2812 C. proc. civ.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ.: „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”, iar conform art. 2811 alin. (1) din acelaşi cod: „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice”.
De asemenea, potrivit art. 2812 C. proc. civ.: „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
Se constată că, faţă de dispoziţiile legale menţionate, în mod corect a apreciat instanţa de fond că observaţiile reclamantului privitoare la omisiunile instanţei sunt strict formale, ele conţinând mai degrabă critici referitoare la argumentarea soluţiei, nu la lipsurile sale.
Înalta Curte constată că în mod explicit acţiunea reclamantului a fost respinsă pentru că cele solicitate au fost găsite a fi nefondate, cele sesizate prin cererea sa din 08 august 2008 au fost analizate atât de Agenţia Naţională de Integritate, cât şi de către instanţă, astfel încât la cele petiţionate s-a referit atât autoritatea, cât şi Curtea în motivarea sentinţei, astfel încât se poate reţine că în mod implicit instanţa de fond a răspuns acţiunii în integralitatea sa şi referitor la toate capetele de cerere, chiar dacă nu le-a numerotat şi analizat în ordinea menţionată de către reclamant.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că o suplimentare a motivelor pentru care a fost respinsă acţiunea reclamantului, cu observarea tuturor argumentelor acestuia, nu poate fi operantă în cadrul procedurii prevăzute de art. 2822 C. proc. civ., ci numai în căile legale de atac, procedând astfel la respingerea ca nefondată a cererii acestuia.
Se constată astfel că în realitate reclamantul încearcă o reanalizare a cererii sale pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. Faţă de cadrul limitativ prevăzut într-o cerere de îndreptare eroare materială [„erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul sau orice alte erori materiale (…)”] solicitările reclamantului vizând reevaluarea judecăţii de fond nu sunt primite, în conformitate cu prevederile invocate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinţei nr. 3/CC din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4277/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4279/2010. Contencios → |
|---|
