ICCJ. Decizia nr. 446/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 446/2010
Dosar nr. 835/42/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ II, reclamanţii B.V. şi C.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, anularea deciziei nr. 576 din 14 aprilie 2008, emisă de prima pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia înregistrată sub nr. 1714 din 28 noiembrie 2006, precum şi obligarea pârâtelor la acordarea de despăgubiri, în natură şi compensaţii băneşti pentru recoltă.
Prin sentinţa civilă nr. 287 din 10 iunie 2008, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată în cauză şi a declinat competenţa de soluţionare a pricii la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. d) şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ., raportate la art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Soluţionând cauza în primă instanţă Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 98 din 28 mai 2009 a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor reţinând că, în aplicarea Legii nr. 290/2003, Comisia Judeţeană Prahova, prin hotărârea nr. 112 din 27 octombrie 2006, a aprobat cererea reclamanţilor privind acordarea de despăgubiri pentru bunuri abandonate în Basarabia, acordând acestora suma de 35.145 lei, hotărâre menţinută prin Decizia nr. 576/2008 a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În continuare instanţa a apreciat că cele două acte administrative menţionate sunt legale şi întemeiate, cu motivarea că beneficiarii Legii nr. 290/2003 au în principal o opţiune teoretică pentru atribuirea în natură a fostelor proprietăţi imobiliare aflate pe teritoriul altor state, putere de decizie având însă autoritatea publică constituită în acest scop, iar în condiţiile diferenţierii ce trebuie făcut între conceptele de reconstituire a dreptului de proprietate şi cel de constituire a acestui drept, aplicarea Legii nr. 290/2003 reprezintă, în opinia legiuitorului, o constituire a dreptului de proprietate, atâta timp cât reconstituirea nu mai este posibilă, vechile amplasamente nemaifiind în aria teritorial-administrativă a statului român.
Pe cale de consecinţă, instanţa a concluzionat că atâta timp cât nu s-a făcut dovada finalizării reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar şi a existenţei unor terenuri rămase disponibile, reclamanţii nu pot intra în procedura specială de acordare în natură a unor terenuri în judeţul Prahova.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs reclamanţii B.V. şi C.E.
Recurenţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 290/2003 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi au criticat sentinţa acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă, că aceasta nu a asigurat administrarea probatoriilor necesare, în special a celor referitoare la rezerva de teren şi a dat interpretări părtinitoare dispoziţiilor legale.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pus în dezbaterea părţilor, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) teza II, corelate cu cele ale art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se pronunţă casarea unei hotărâri atunci când s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Acelaşi text de lege prevede, la alin. (6) că „hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege".
Întrucât aceste norme legale, cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materie, reprezentat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd competenţa exclusivă, în primă instanţă, a Secţiei de contencios administrativ a tribunalului, în ceea ce priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceiaşi în privinţa oricărei acţiuni întemeiate pe prevederile respectivei legi.
În consecinţă, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) teza II C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.V. şi C.E. împotriva sentinţei civile nr. 98 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 45/2010. Contencios → |
|---|
