ICCJ. Decizia nr. 4279/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4279/2010
Dosar nr. 7421/108/2008
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 51 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond după casare, a respins cererea formulată de reclamantul C.M.T., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad şi Şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, H.I., având ca obiect anulare acte administrative.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În speţa de faţă, sumele acordate reclamantului şi reţinute în decizia de imputare au avut în vedere calitatea acestuia de poliţist, neavând relevanţă faptul că aceste sume s-au acordat ca efect al pensionării şi s-au achitat după încetarea calităţii în baza căreia i-au fost acordate, astfel că în speţă sunt incidente normele de reglementare a răspunderii materiale conţinute de O.G. nr. 121/1998.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului potrivit căreia ordinul nr. 457/2003, care face trimitere la răspunderea militarilor, nu i-ar fi aplicabil, instanţa a reţinut că împrejurarea că acest ordin nu a fost publicat în M. Of. nu poate avea relevanţă asupra incidenţei O.G. nr. 121/1998, aplicabilitatea acesteia fiind stabilită prin chiar interpretarea acestei ordonanţe.
Referitor la dispoziţiile art. 27 şi 28 din O.U.G. nr. 38/2003, în baza cărora se calculează indemnizaţiile acordate la încetarea activităţii, instanţa de fond a reţinut că acestea prevăd un calcul diferit pentru poliţiştii care beneficiază de pensie de serviciu, ca urmare a îndeplinirii condiţiei de vechime şi poliţiştii care beneficiază de o pensie de invaliditate.
Instanţa a apreciat faptul că susţinerile reclamantului, potrivit cărora acest tratament ar fi discriminatoriu, precum şi trimiterea la O.U.G. nr. 137/2000, nu pot fi reţinute, întrucât O.U.G. nr. 137/2000 invocată de reclamant a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională reţinând că este evident neconstituţional înţelesul dispoziţiilor O.U.G. nr. 137/2000, potrivit cărora instanţele ar avea competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încălcând principiul separaţiei puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
În speţă, s-a considerat că reclamantul nu îndeplinea vechimea de minimum 20 de ani pentru a putea opta pentru pensia de serviciu anticipată, prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 179/2004 şi, prin urmare, nu putea beneficia de ajutoarele prevăzute de art. 27 alin. (2) din O.U.G. nr. 38/2003, astfel încât în mod corect i s-a imputat reclamantului suma de 20.256 RON, care excede drepturilor conferite de art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 38/2003, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul C.M.T., menţionând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de fond a extins aplicabilitatea O.G. nr. 121/1998, deşi la data constatării pagubei el nu mai avea calitatea de militar. Recurentul precizează că, la momentul producerii presupusei pagube (decembrie 2006 – momentul încasării sumelor de bani), nu mai avea calitatea de poliţist în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, astfel că presupusa pagubă nu putea avea legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, acestea încetând anterior. Dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 121/1998 nu sunt incidente deoarece prevăd că militarii răspund indiferent dacă după producerea pagubei mai deţin sau nu această calitate, pe cale de consecinţă fiind necesar ca măcar la momentul producerii pagubei persoana să aibă calitatea de militar.
Totodată, nu se poate reţine că a cauzat paguba prin „îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, deoarece primirea sumelor de bani a avut loc după pensionare (ulterior datei de 30 septembrie 2006).
- modificarea statutului poliţistului din Legea nr. 360/2002, prin transformarea acestuia în funcţionar public determină şi modificarea posibilităţilor de angajare a răspunderii poliţistului, dovadă fiind faptul că Legea nr. 360/2002 nu face nicio trimitere la dispoziţiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Art. 63 din Legea nr. 360/2002 stabileşte că răspunderea poliţistului se face potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- în cauză nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu, reclamantul-recurent beneficiind de ajutorul reglementat de art. 27 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 38/2003, astfel cum acesta a fost calculat şi acordat, respectiv conform salariului avut, a vechimii şi a anilor rămaşi până la împlinirea vârstei de 55 de ani, fapt confirmat şi de expertiza contabilă efectuată în cauză.
În drept, recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 121/1998, poliţiştii răspund material indiferent dacă după producerea pagubei mai au sau nu această calitate.
Totodată, potrivit pct. 8 din Instrucţiunile Ministrului Internelor nr. 830/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „În situaţia în care s-au încasat sume ori s-au primit bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, persoanelor respective trebuie să li se dovedească acest fapt, fără a mai fi necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de mai sus” (arătate la pct. 7 din acelaşi act normativ, respectiv existenţa unui prejudiciu şi calitatea de militar la momentul acordării de sume, bunuri sau servicii nedatorate).
Prin urmare, având în vedere că recurentului-reclamant, prin intermediul cercetării administrative i s-a dovedit că sumele încasate au fost necuvenite, nu are relevanţă calitatea avută de acesta în momentul producerii pagubei, motiv pentru care, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că, în cauză, sunt incidente prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia dispoziţiile O.G. nr. 121/1998 nu sunt aplicabile în cazul pagubelor produse de poliţişti, acesta este nefondat deoarece dispoziţiile art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că „poliţistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor”.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 121/1998, „Prevederile prezentei ordonanţe se aplică (…) şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2” (inclusiv din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor).
Referitor la sintagma „salariaţi civili”, prevederile pct. 271 din Instrucţiunile Ministrului Internelor nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că „Prin salariaţi civili din structura Ministerul Administraţiei şi Internelor se înţelege: funcţionarii publici civili, cu statut special, funcţionarii publici şi personalul contractual”, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul este „funcţionar public civil, cu statut special”.
Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 2 din O.G. nr. 121/1998, care fac trimitere expresă la angajarea răspunderii personalului încadrat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a apreciat că sunt incidente prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia recurentul nu datorează suma de bani imputată, iar instanţa a ignorat expertiza contabilă efectuată în cauză, acesta este nefondat, deoarece potrivit art. 27 şi 28 din O.G. nr. 38/2003 cu modificările şi completările survenite până la 30 septembrie 2006 (data încetării raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant), se prevede un calcul diferit pentru poliţiştii care beneficiază de pensie de serviciu (ca urmare a îndeplinirii condiţiei de vechime) faţă de poliţiştii care nu îndeplinesc condiţiile de pensie şi ale căror raporturi de serviciu au încetat fiind clasaţi „Apt limitat”. În acest sens, expertiza contabilă a fost avută în vedere doar pentru a se proba împrejurări de fapt, instanţa fiind competentă în exclusivitate să se pronunţe asupra problemelor de drept.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M.T. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4278/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4280/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
