ICCJ. Decizia nr. 4280/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4280/2010
Dosar nr. 4216/2/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea sa privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române de îndată, precum şi obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 29 noiembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău, iar la data de 17 aprilie 2009 a formulat o nouă cerere, prin care a solicitat să-i fie comunicată data la care să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Reclamantul a apreciat că pârâtul nu se poate apăra invocând propria vinovăţie, atunci când afirmă că există un număr mare de cereri, lipsa de organizare administrativă fiindu-i imputabilă.
Reclamantul a mai arătat că îi este îngrădit dreptul constituţional la depunerea şi înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, fiind privat de acest drept dobândit prin naştere.
Or, îngrădirea depunerii acestor cereri la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova lipseşte de efecte juridice dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale s-a menţionat că prejudiciul moral constă în încălcarea demnităţii umane, întrucât reclamantul a fost privat de drepturile legale şi constituţionale.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, având în vedere capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetăţeniei române şi actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 3953 din 17 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca nefondată; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul sa primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române de îndată şi a respins cererea privind daunele morale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Examinând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, invocată de pârât în raport de prima cerere a acestuia, instanţa de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, reţinând că Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen special în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei române, însă nu devin incidente dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, sub aspectul anterior menţionat, ci cele ale art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, conform cărora fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
S-a menţionat că însuşi pârâtul, în cuprinsul întâmpinării, a invocat inaplicabilitatea art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 atunci când a solicitat respingerea acţiunii pe fond, arătând că teza contrară are semnificaţia unei obligaţii cu un obiect imposibil de realizat şi ar fi, implicit, nulă din punct de vedere juridic, conform principiului de drept impossibilium nulla obligatio.
În raport de argumentele de fapt şi de drept expuse, s-a apreciat că excepţia invocată este nefondată, fapt ce a impus respingerea acesteia ca atare.
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că termenul de 3 ani, calculat de la data depunerii cererii şi până la momentul soluţionării acţiunii, a avut drept consecinţă imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991, acesta neputând fi considerat un termen rezonabil în sensul dispoziţiilor legale sus menţionate şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, s-a reţinut că amânarea stabilirii datei la care reclamantul urma a fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de aceste considerente, constatând refuzul nejustificat al pârâtului, instanţa, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis cererea şi a obligat pârâtul să stabilească o dată a depunerii de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române, de îndată.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanţa a reţinut că soluţia de admitere a capătului de cerere principal, respectiv obligarea pârâtului la stabilirea unei date de depunere a cererii de redobândire a cetăţeniei române, constituie prin ea însăşi modalitatea de acoperire a prejudiciului moral suferit prin soluţionarea cu întârziere a cererii sale, fapt ce nu mai impune şi acordarea sumelor pretinse în cererea introductivă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii.
Astfel, recurentul consideră că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în condiţiile în care intimatul a invocat refuzul nejustificat al instituţiei abilitate de a soluţiona cererea înregistrată în luna septembrie 2006.
În plus, pentru soluţia de admitere a acţiunii deduse judecăţii, instanţa a luat în apreciere data la care reclamantul a formulat prima cerere la autoritatea publică.
De asemenea, recurentul arată că în mod greşit s-a constatat existenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a cererilor intimatului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române.
În dezvoltarea acestei critici, recurentul susţine faptul că a răspuns la cererea intimatului, în sensul că aceasta va fi soluţionată favorabil la momentul la care urmează să fie procesate şi cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni, depuse în aceeaşi perioadă.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că instanţa a procedat greşit când a ajuns la concluzia că „termenul de 3 ani, calculat de la data depunerii cererii (...) are drept consecinţă imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991, acesta neputând fi considerat un termen rezonabil”.
Recurentul consideră că s-a soluţionat cererea reclamantului prin răspunsul care a fost comunicat acestuia, în care s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit, încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei.
Mai mult, s-a arătat că răspunsul Ministerului Afacerilor Externe nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca exprimând o restricţionare a unui drept.
Astfel, se arată că deşi a fost reţinută în considerentele hotărârii apărarea Ministerului Afacerilor Externe, respectiv „sutele de mii de persoane” care aşteaptă să depună dosarul de redobândire a cetăţeniei, pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera şi pe care şi l-a dorit să se atingă în anii următori.
Recurentul mai arată că la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamanţilor dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Pe de o parte, durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate. În condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil” al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte, şi nu doar de durata termenului, este constantă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Recurentul mai menţionează că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
În ceea ce priveşte menţionarea faptului că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009, care modifică şi completează Legea nr. 21/1991, instanţa constată că dispoziţiile acestei legi sunt ulterioare momentului introducerii acţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 3953 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4279/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4282/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
