ICCJ. Decizia nr. 4282/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4282/2010
Dosar nr. 5935/2/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 171 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii T.A., I.T. şi C.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, prin care aceştia au solicitat obligarea pârâtului să le comunice decizia emisă în urma soluţionării cererilor depuse în temeiul O.U.G. nr. 214/1999.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a constatat că este neîntemeiată în raport de prevederile art. 1201 C. civ.
S-a reţinut că, în speţă, reclamanţii T.A., I.T. şi C.G. au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le comunica decizia pronunţată în Dosarul. nr. 492/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 1758 din 28 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1637/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii T.A., M.S., I.T. şi C.G., acţiune care a avut ca obiect refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererile ce au format obiectul Dosarului nr. 492/2006 al autorităţii pârâte.
Instanţa de fond a constatat că, în prezenta cauză, reclamanţii, deşi cunoşteau împrejurarea că Dosarul nr. 492/2006 a fost soluţionat, au solicitat comunicarea deciziei de către pârât, reţinând că acest obiect al acţiunii nu este identic cu obiectul Dosarului nr. 1637/2/2009, în care a fost vizată o etapă anterioară emiterii actului administrativ de către autoritatea pârâtă.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este îndeplinită condiţia existenţei triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză, Curtea de apel a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Astfel, s-a arătat că din sentinţa civilă nr. 1758 din 28 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1637/2/2009, depusă în copie la dosar, rezultă că în timpul soluţionării acestei cauze, pârâtul a comunicat decizia nr. 493 din 22 noiembrie 2007 prin care acesta, prin Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, a respins cererea petenţilor T.A., I.T. şi C.G.
Instanţa a reţinut că din modul de redactare a acţiunii care face obiectul dosarului nu rezultă că reclamanţii au înţeles să conteste legalitatea deciziei nr. 492 din 22 noiembrie 2007.
Instanţa fiind ţinută, conform principiului disponibilităţii părţilor, de obiectul cererii de chemare în judecată, a constatat că nu poate acorda părţilor mai mult decât au cerut, în sensul aprecierii acţiunii ca fiind o contestaţie împotriva deciziei nr. 492 din 22 noiembrie 2007 şi nu doar un refuz de comunicare act administrativ.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că în speţă nu este vorba despre un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri şi, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii T.A., I.T. şi C.G. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în baza Legii 173/2006 şi a O.U.G. nr. 214/1999 recurenţii s-au adresat în termen legal la Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei cu cerere, care a făcut obiectul Dosarului nr. 492/2006, prin care au solicitat să se stabilească perioada de persecuţie a tatălui şi respectiv bunicului lor defunct I.G.C., cu ultimul domiciliul în comuna Măneşti, judeţul Dâmboviţa, care a fost persecutat de regimul comunist pe criterii politice, să se dispună acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, precum şi daune morale moştenitorilor.
Recurenţii au precizat că la Ministerul Justiţiei - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă au depus două acţiuni:
Prin prima acţiune, introdusă de moştenitorii T.A., I.T., în calitate de fii, şi C.G., în calitate de nepot de fiică, care a făcut obiectul Dosarului nr. 492/2006, aceştia au solicitat acordarea drepturilor prevăzute de lege pentru că tatăl şi respectiv bunicul lor defunct I.G.C. a fost persecutat de regimul comunist, fiind condamnat pe nedrept la închisoare prin sentinţele penale nr. 2046/1957 şi nr. 1205/1965 ale Tribunalului Raional Târgovişte.
Prin a doua acţiune, introdusă de moştenitorii T.A., M.S., I.T., în calitate de fii, şi C.G., nepot de fiică, care a făcut obiectul Dosarului nr. 493/2006, aceştia au solicitat drepturile prevăzute de lege pe motivul că C.A.P. le-a luat ilegal suprafaţa de 2,70 ha teren agricol prin sentinţa civilă nr. 6526/1976 a Judecătoriei Târgovişte şi decizia nr. 412/1977 a Tribunalului Judeţean Dâmboviţa.
Datorită faptului că până la data de 19 februarie 2009 Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă nu le-a comunicat decizia de soluţionare la niciuna din acţiuni, au depus recurs la Curtea de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 1758 din 28 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1637/2/2009, Curtea de apel a respins acţiunea ca neîntemeiată, acţiune care a avut ca obiect refuzul Ministerului Justiţiei de a soluţiona cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 493/2006 şi nu al Dosarului nr. 492/2006, cum se arată în sentinţă.
La data de 24 iunie 2009, recurenţii au revenit cu recurs împotriva Comisiei pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei pentru acţiunea care a format obiectul Dosarului nr. 492/2006, pe motivul că până la acea dată nu a fost comunicată decizia de soluţionare a dosarului.
Dosarul a fost repus pe rol şi, prin sentinţa civilă nr. 171 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel a respins acţiunea ca neîntemeiată, fapt pentru care au declarat recurs în contencios administrativ la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, în recursul formulat, se critică faptul că instanţa de fond a respins acţiunea care a avut obiect refuzul Ministerului Justiţiei de a soluţiona cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 493/2006 şi nu al Dosarului nr. 492/2006, cum se arată în sentinţa atacată, dar şi faptul că nu s-a luat în considerare atitudinea ostilă manifestată faţă de regimul comunist de numitul I.G.C., situaţie care ar fi trebuit să conducă la anularea deciziei Comisiei de respingere a cererii de acordare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru ruda decedată, acordarea calităţii respective acesteia, precum şi acordarea de daune morale către moştenitorii săi.
Faţă de considerentele expuse anterior, recurenţii solicită anularea sentinţei civile nr. 171 din 13 ianuarie 2010, acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă defunctului I.G.C. şi acordarea de daune morale moştenitorilor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la comunicarea deciziei de respingere a cererilor de acordare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă formulate pentru ruda decedată a reclamanţilor şi nu o contestaţie împotriva deciziei nr. 492 din 22 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 492/2006 al Ministerului Justiţiei.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă cu evidenţă faptul că în Dosarul nr. 492/2006 a fost pronunţată o decizie, la data de 22 noiembrie 2007, prin care s-a respins cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă formulată pentru autorul reclamanţilor, motivat de faptul că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 1, coroborat cu art. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 214/1999.
Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 1758 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1637/2/2009, având ca obiect cererea formulată de reclamanţi pentru constatarea refuzului de soluţionare a cererii de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, s-a reţinut că cererea reclamanţilor a fost soluţionată prin decizia nr. 492 din 02 noiembrie 2007, împotriva căreia reclamanţii nu au formulat contestaţie.
Se constată, de asemenea, că reclamanţii au luat cunoştinţă de conţinutul deciziei nr. 492/2007 în cadrul procesului anterior soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1758 din 28 aprilie 2009.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că din modul de redactare al acţiunii care face obiectul prezentului dosar nu rezultă că reclamanţii au înţeles să conteste legalitatea deciziei anterior menţionate, astfel încât, conform principiului disponibilităţii părţilor, instanţa este ţinută de obiectul cererii de chemare în judecată, neputând acorda părţilor mai mult decât au cerut.
Referitor la solicitarea recurenţilor de acordare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă de către instanţa de judecată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999, act normativ cu prevederi speciale, numai Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă poate constata şi acorda această calitate persoanelor îndreptăţite, iar cu privire la drepturile ce se cuvin persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, acestea sunt enumerate la art. 7 din ordonanţă şi se acordă numai persoanelor titulare, în viaţă, în timp ce în cazul persoanelor decedate acordarea calităţii se face numai cu scopul unei reparaţii morale şi, prin urmare, moştenitorii acestora nu pot beneficia personal de drepturile prevăzute de art. 7 din ordonanţă.
De asemenea, nici solicitarea de acordare de daune morale nu este întemeiată, având în vedere că în cauză nu s-a produs niciun prejudiciu, respectiv nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit, nu s-a probat trauma, suferinţa, şocul cauzat exclusiv de aşa-zisa nesoluţionare a cererii la termenul dorit. De altfel, suferinţa psihică ori durerea sufletească sunt în esenţă incompatibile cu un echivalent bănesc, astfel încât justificarea acordării unor compensaţii pecuniare într-un asemenea caz ar putea fi susţinută numai dacă ar fi fost probată o vădită rea credinţă şi intenţie a pârâtului de a produce suferinţe psihice adânci, ori de a discredita în aşa măsură încât să producă un prejudiciu moral evident, iar repararea acestuia să necesite în mod firesc compensaţie monetară.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurenţii-reclamanţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.A., I.T. şi C.G. împotriva sentinţei civile nr. 171 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4280/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4283/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
